Se-ntâmplă așa: picotesc cu ochii la jurnal, și mă țin de limbă, să nu scriu o întâmplare, căci aș enumera, nepoliticos, și zeități, și morți, și răniți.
Deci picotesc și dau click pe pagini, ete, îmi zic io, ia să vedem… ce scriam acum un an, pe patru martie? Citesc și mă înduioșez, maamă, ce vervă aveam…
Și-mi trece picoteala, căci zâmbesc. Aș scrie ceva. Drăguț. Cu energie. Să râd eu prima.
… Și scriu, că vedeți că scriu. Scriu pe dracu. Adică nimic. …Și e de înțeles, dacă mă țin de limbă…
Ce mai fac eu?
Mă mir. Ridic din umerii obosiți și mă mir.
cunosc starea asta atat de bine…si eu tanjesc dupa verva de altadata, si o tot astept sa-mi dea iarasi tarcoale..
te pup, strumfita…
e o stare generala, am amortit cu totii…