Archive for March 12th, 2011


M-am ridicat, mi-am luat ciocanul și i-am spus regizorului: Poți avea decor fabulos, lumini de ambianță minunate, dar, ține minte, singurii care strălucesc și dau viață lucrurilor moarte sunt oamenii. Dacă nu ai grijă de ei, degeaba trăiești.
Și am plecat.

A doua zi, a venit la mine.
- Ți-am adus o floare.
- Mă gândeam eu că așa o să faci…Voiam, acum o jumătate de oră, să îți dau un sms cu: “Nici să nu te gândești!

“Floarea” era un cactus. Erau, de fapt, doi cactuși – altoiți în așa fel încât imaginea plantei era reprezentată de un falus.
- Jenant, puiule… Mi-ai adus un pulete?
- E o floare… Mie mi se pare drăguță.

…Complicat. El știe că eu am simțul umorului.Lui îi lipsește cel al penibilului.

*

Înainte de un spectacol, mă abordează mama unui scenograf.
(Mi-a produs o impresie plăcută de când am văzut-o prima dată, e o femeie cu prestanță și cu ochi de suflet cald.)
- Mă scuzați, îmi zice, dumneavoastră cine sunteți?
- Sunt Nona O. Și adaug, zâmbind, că nu pot spune funcția, căci nu cred in ea, dar, doamnă, sunt mama adoptivă a copiilor de aici.

I se fac ochii mari.
- Nona? Tuu ești Nona?
Îmi ține mâna în mâna ei, iar eu rămân interzisă.
- Da, eu sunt…
- Te iubesc, Nona, de patru ani.
Chiar așa mi-a zis.
- Vă mulțumesc… Dar pentru ce?
- Acum patru ani, fiul meu a intrat pe forumul UNATC
Și ai vorbit cu el… Și îmi arăta și mie ce îi răspundeai… Cu cât suflet… Să creadă în el… Și acum, iată, ne-am întâlnit…
- Mă copleșiți, îi zic, și am ochii plini de lacrimi, și nod în gât, de atâta bucurie că o mamă mi-a spus că mă iubește… Și a făcut-o în felul ăla spontan, care îmi e caracteristic mie… Direct. …Din inimă.

La sfârșitul spectacolului, îmi dăruiește o frezie cu parfum delicat…

…Simplu. Două femei care nu se știau… S-au recunoscut.

*

Florile pe care le dăruiesc oamenii îi reprezintă pe ei, nu pe destinatari.