Archive for October, 2004


Şi a fost cutremur… Sătul până în barba lui lungă de aroganţe, fumuri, furt, foame şi nesimţire, în noaptea în care urma să se declanşeze lupta scârbavnică pentru putere, Dumnezeu a făcut lumină în noapte, dându-ne o fatidică lună plină, şi apoi, mulţumit că nu e beznă, ca să dormim ca nesimţiţii, a zguduit temeinic pământul. Nu cât să ne prăpădească, ci cât să ne aducă aminte ce insignifianţi suntem, muşti de-o zi…
… Cei ce au fost singuri, speriaţi, s-au adunat ciorchine în faţa blocului, să-şi tempereze reciproc atacurile de panică… Cei cu familii, s-au consolat reciproc în casă, fericiţi că se au unii pe alţii…
… Mi-a fost o frică nebună…şi, de aseară, am un sentiment acut de nimicnicie şi de singurătate tristă… Echilibrul pe care mi l-am clădit, cărămidă cu cărămidă, în ultima lună, de când am fost beştelita şi lepădata ca o infecţie, s-a zguduit, descoperindu-mi latura fragilă a vulnerabilităţii la rău…Nu ştiu în ce amor îşi legăna penisul aseară fericitul meu fost-companion de trei ani lungi, însă m-a durut direct în inimă că nu am primit şi eu un telefon, ca toată lumea din jur…ca să se ştie dacă îmi e bine, dacă îmi e frică…Să simt şi eu că îi pasă cuiva…
Îmi pare rău de mine. De sufletul meu bun, de inima mea largă, de faptul că mi s-a amputat bucuria, aşa, că vrea un oarecare muşchi…
… Însă, mai presus de orice mâhnire, mă cutremură implacabilul: când va veni valul, ne va lua pe toţi, şi buni, şi răi
Nu se va face proces, nu se va pune în balanţa, nu se vor contoriza lacrimile şi bătăile de joc… Atunci când ne vom pierde, nu vom mai avea timp de regrete.

Duşmanul instigator e în familie. Mic, cu ochii negri, cu coada scurtă, pufos. Latrunul căruia îi şterg io caca de pe balcon şi îl scot afar’ la pipi, e un trădător cu veleităţi… cu veleităţi.
După ce am trecut cu un relativ succes (aici, aplauze) peste un mic-înspre dezastruos eşec sentimental, Pupa a găsit de cuviinţa să mă trădeze.
Astfel, în ultimul timp, când o scot afară, se propteşte smirna pe treptele de la intrarea în scară, şi scanează cu trufa în vânt, orizontul. Dacă vede că de scara se apropie un bărbat înalt (atenţie, nu se uita la mijlocii sau pitici), se avânta, gudurător, ete, mami, vine tati.
…Şi asta n-ar fi nimic, dar, în revoltă ei, mi-a smintit-o şi pe aia mică, pe veveriţa. Pepi se ocupa conştiincioasa de scurmat, săpat, ros, prin colivia ei cu catacombe, ziua şi noaptea. …Mai nou, numai noaptea.

Pe vremuri, când ilustrul părăsitor se întorcea acasă şi introducea cheia în yală, veve dădea alarma, bătând sacadat cu picioruşul în pământ, vine tati, vine… N-a mai avut de ce să dea alarma (căci nimeni nu mai deschide, seara, uşa, să intre în casa)… Până acum câteva zile, când, nu ştiu ce or fi discutat ele… Cert este că în fiecare seară, din două în două ore, până dimineaţa, veve a început să dea alarma, cu picioruşul, sacadat, ta-tam, ta-tam, ta-tam.
Una stă proptită în scară, la pândă, alta vesteşte venirea… Măi, să fie, aci e complot!

… Deseară o să încropesc o şedinţă democratică la care o să ţin un monolog neîntrerupt, şi o să le explic (oare ce le-or spune mamele, copiilor, când sunt părăsiţi de taţi care se visează amanţi pereni??) pe îndelete ca, le place sau nu, casa are doar trei membri acum, şi anume toate codane, june, care nu mai depand de nimeni.
Şi că ar fi bine (aici o să privesc cu subînţeles la geamul deschis de pe care se pot arunca, în grădină, atât colivii cu gerbili cât şi câini) să nu mai dăm alarme false şi să nu ne mai guduram pe lângă indivizi, căci vom fi solitare şi solidare o perioadă de timp.
Argumentul forţe, susţinut de o uşoară ridicare a vocii şi coborâre implicită a codiţelor între picioare: Mie îmi e bine cu mine, pentru că sunt o companie faină, jucăuşă, fermecătoare. Nu mă pot plictisi de mine, de aceea nu înţeleg cum de nu le sunt eu suficientă fetelor… Dacă lor nu le convine convieţuirea intre muieri, să-şi înceapă protestul prin procurarea hranei şi plata la întreţinere fifti-fifti.
Până atunci, pepita nu mai primeşte stafide dulci, iar pupa nu mai are acces în pat şi la mingiuţa.

Concluzia va fi extrasă, la final, tot democratic, pe principiul eu muncesc, voi sharap: Vreţi protest? Vă arăt io vouă! Dacă mai comentează cineva, doarme pe balcon!

Luptă acerbă. Eu sunt cu mâinile în gâtul sindromului premenstrual, şi el joacă pe nervii mei tontoroiul.
Io îl urăsc, pentru că fiecare ciclu mă îndepărtează de condiţia de mama, el îmi dă depresii, pentru că scot limba la mama-natură.

Doamne, mai bine mă făceai melc.

Breaza cea falnica a ajuns în stadiul de băţ nud cu rădăcini. Refuz să cred că e moartă, şi aştept, cu speranţa purice, mugurei de frunză…

admin on October 21, 2004 in Oglinda No Comments »

Iubesc copiii. I-am iubit dintotdeauna. Mi-am dorit copii de când mă ştiu. Din păcate, niciunul dintre bărbaţii cu care mi-am împărţit existenţa nu şi-a dorit o familie, ci libertatea de a fute, mereu, altceva…
Azi, stăteam în spatele cortinei. Trebuia să înceapă spectacolul şi sala gemea de pui de om. Le ascultăm freamătul. 500 de vârcolaci mici, 500 de universuri, 500 de obiecte de adoraţie ale cuiva… Îi ador, când mă fluieră cu admiraţie la intrarea în scenă, îi ador când mă huiduie la ieşire…

Doamne, te rog eu frumos, dă-mi şi mie un tătic pentru puiul pe care mi-l doresc. Promit să fie perfect… iubit!

Loaza

admin on October 21, 2004 in Sub lupă No Comments »

Azi dimineaţă am avut spectacol. Am venit la teatru cam blegita, nu cu entuziasmul obişnuit… cred că din cauza vremii.
Stăteam io, aşa, moale şi interesantă, şi aşteptam să intru în scenă, când îmi apare în faţa georgică. Într-un mood bun, tot numai un zâmbet, de m-a înghioldit şi fierea, a silă.
“Ce aveţi?”, îmi zice, prevenitor.
“Jorj, mă guduri?”, îmi ridic io sprânceană la el…
“Nu, dar păreţi tristă. Ce aveţi?”
“Nimik, sunt cam moale, azi, cam metafizica”.
“Vedeţi, acum mă înţelegeţi şi pe mine?”…
“Dragul meu, vezi tu, diferenţa este ca io, când sunt blegita, stau moale, nu mă reped cu colţu’ la jugulară ta, pe când tu, când eşti cu mâncărici în kur, faci urât în faţa oamenilor nevinovaţi…”
…Şi m-am depărtat de acolo, filosofând în gândul meu, ete, vere, ce săritor e romanu’ când simte o undă de tragedie în curtea vecinului (aiurea, mi-era doar lene), şi ce jigodie devine când îl vede pe acelaşi semen că e vioi… A dracu’lui naţie, de aruncători de pisica şi de omorât capre… Îţi dai seama ce gentlemen perfect ar fi jorj, dacă aş ţine-o tot într-un doliu? Ar avea motive berechet să mă compătimească, frecându-şi palmele, pe ascuns, că mi-o fi mai rău ca lui…
Loaze…

Frate cel mare B.B.2,
Te rog să revii la reclama cu berea ciuc – încă una şi mă duc, deoarece, fără aburul alcoolului, ne plictiseşti de moarte cu noii frăţiori. Astfel, îţi înclin spre sodomizare următoarele argumente:
Am văzut un simulacru de sex, pe numele lui ciucureală, care a luat şi amendă, drept cel mai scump rateu;
Am văzut o zacere oblomoviană (îţi împrumut cartea, nu e înjurătură), în care singurul antren era hârjoneala dintre pisică şi căţea, la drum de seară pe lângă canapea;
Am văzut oameni care se dădeau mai deştepţi decât primii fraţi bb, reuşind să ne convingă de totală platitudine;
Am văzut interesanţii daţi afară şi loazele putorind până la final;
Am văzut cum o coţăia george pe raluca repede-repede şi cum i s-a aplecat, după (update 2010 – raluca e vedetă acum, aţi uitat, fiv-ar ruşine, ca s-a futat în direct…);
Am văzut buza de deasupra a monicăi cum atârna ameninţător tot timpul, că un cameraman a uitat de familie,  şi, când e în schimbul doi, o pune pe ea tot timpul;
Am văzut-o pe raica, la fel de pe dinafară, la fel de bronzată, la fel de bulbucată;
I-am văzut pe Ianţu şi pe îmi scapă numele – care mişmaşează pe laptop voturile…la fel de nesăraţi;
L-am văzut pe ernest cu ochii pe silicoanele raicei evri faching ivning; 

… Restul de dezamăgiri le las la completat frăţiorilor de forum, cu speranţa că anul acesta ne vei răspunde… (ya, sure)

Am întâlnit, în viaţa mea, tot felul de reptile umane…
Înspăimântătoare, prin şiretenie şi răutate, şi greţoase, prin linguşirea metodică, strictă, numai a şefilor.
Două astfel de specimene lucrează în mediul cultural, atât de propice înmulţirii păturicilor şi căpuşelor tehnice…
Aş vorbi, astfel, despre Georgica (fiecare teatru are un prototip de georgica) şi despre Vasile (fiecare unitate de învăţământ superior are câte un vasile bun la toate).

Georgica, maşinist mâncător de pâine într-un teatru, are obligaţia să asigure mişcarea sugestiva a decorului şi să se şi ocupe de recuzita cea trebuincioasa… Mai ales de cea consumabilă.
N-am să număr resturile de dumicaţi pe care le-a băgat el în sacoşa pe furiş, demn, şi nici lumânările care se încăpăţânează să fie, nu noi nouţe- la fiecare spectacol, ci veştede şi folosite…
…Vreau aici să vorbesc despre personalitatea acestui firfiriu fără dinţi, care mi s-a părut, în cei nouă ani de când prestez pe respectivă scena, mi s-a părut… ciudată şi enervantă, eufemistic vorbind.
…Nu îţi cere nimeni să citeşti şi tu cele minime 100 de cărţi de pe lângă casa omului, ca să ai idee despre cam ce înseamnă şi viaţa altora, însă, un minim bun simţ necesar musai să fie la îndemâna celor care mişună prin teatre drept echipa tehnică, căci, nu-i aşa? Nu se ştie niciodată când ai nevoie de o respiraţie proaspătă, împănată de respectul elementar… Bunăoară, când te întâlneşti, dimineaţa, la spectacol, cu actorii şi ceilalţi colegi… Noo…
Georgica patronează, de la înălţimea metrului cinzeci din dotare.
Georgica se enervează pe toată lumea.
Georgica are toane, are nervi, are zbanţ în kur… Actori grei, cu ani buni pe scenă, se preling respectuos şi îşi ajustează vocea, pentru că un dobitoc de maşinist, puţin la minte şi la educaţie (georgica, de!)… are mood-uri…
Am făcut un experiment şi l-am urmărit pe neliniştitul veşnic nesatul jorjică, preţ de câteva luni.
Am remarcat că, uneori, îşi ia faţa de cifulache şi nici nu salută. Iacătă cum (iertata să-mi fie lipsa de modestie) tu, om cultivat, artist care vii să îţi dai sufletul pe scenă, mai mult, femeie, ai parte chiar de la intrarea în teatru de un tratament cu scuipat de la această cobe, care se mai şi fâlfâie demonstrativ cu botul în pământ, aproape izbindu-te de perete.
… Data trecută, m-a nimerit prost. Deşi indiferent de căcaturile din viaţa mea intru în teatru întotdeauna surâzătoare şi voioasă, ei bine, săptămâna trecută… nu ştiu cum, m-am aprins ca benzina…să îl văd pe vesnic-decedatul jorj că mă întâmpina mut, cu o faţa plină de reproş (???) de parcă i-aş fi călcat mama cu tramvaiul… A fost prea mult pentru mine…”Jor-ji-că, ne cunoaştem de nouă ani, şi de la al treilea an în sus am avut să îţi spun ceva, dar am evitat mereu, căci eşti într-o continuă dramă, şi mă gândeam să nu te indispun: ţi-a zis cineva vreodată că eşti un căcat fudul?”
Pauză de bulbucare.
“Da, dragule, eşti un căcat. Fudul. Nu ai pentru ce să îmi mulţumeşti”
…Şi am plecat, voioasă, spre cabină.

Aştept referat.

Al doilea caz de reptilă este vasile; insuficient de hodorog încât să se considere în drept să arunce ochiade furişe, suficient de idiot încât să meargă ţanţoş, ca un domn director, în costumul de fost ginere… E veşnic pe drumuri, prin facultate, cu o mască de ocupat. Coolinda coridoarele cu sprâncenele încruntate, de parcă ar fi un pompier de serviciu… E crâncen, nebărbierit şi m-a privit de sus, din prima zi în care m-a văzut. I-am cerut, odată, un ciocan. Şi m-a refuzat categoric, profund jignit. Jignit, de ce, ca toată lumea mă direcţionase la el- răspunzătorul de ciocan şi de cuie???…Am înţeles că, şi asta, ca şi celălalt, are zile proaste…Eu, nu. Eu trăiesc într-un continuu rai. (Off topic: Am remarcat cât de multe zile proaste au funcţionarele de la ghişeu, secretarele şi alte cutre mânuitoare de hârtii… Dumnezeule, dacă le storci, iese zeama de lămâie…)
Bref: Azi, urc pe scări. Pe acelaşi etaj cu mine sunt şi clasele de actorie. Un student îşi uitase o bluză, pe masă. Vasile, vigilent, o găsise, şi cobora scările cu ea în labă. Trecând pe lângă mine, îmi spune triumfător (de ce?):”Au uitat-o. O duc la secretariat”.
“Las-o la mine, domn Vasile, că le-o dau eu când iau cei mici pauză”.
“Nu, nuu..” zice vasile sugestiv…”Mai bine o ducem la secretariat”…
Am rămas, năucă, pe scară… Idiotul ăsta m-a pus la colţ, ferm, de parcă aveam de gând să fur bluza aia…
… M-a crescut şi educat şi pe mine o mamă, am făcut 16 ani de şcoală, la anul o să intru şi la masterat…şi, dintr-o replică, un vasile semianalfabet mă face posibilă hoţomana…
Sunt mâhnită de felul în care anumite târâtoare încearcă să te coboare la nivelul lor, prin orice metode…Şi mi-e aşa de silă… încât nici nu pot replica… Îmi vărs oful în jurnal, cu ziua definitiv ruinată…

Sunt stupefiată şi urmăresc ceea ce i s-a întâmplat lui Mutu. Aseară, cu sămânţa în gură şi cu ochii în televizor, am auzit tot felul de uimiri şi scenarii… un fel de praf alb în ochii noştri, simpli consumatori de salam cu soia… Ce de-a supărări…ba, chiar, un frate (său văr) Becali a părăsit o emisiune în direct, de la atâta tensiune…
S-a dus dracu’ febra alegerilor, poate moşmondi năstasele în linişte, acum poporul imparţial are o problemă nouă: Mutu se droghează, ta-na-naa!

…De fapt, ce să întâmplă? Prieten bun cu căpitanul gheară, fotbalistul nostru de renume mondial la uiski, kurve, inele şi maşini, s-a apropiat şi el, în conjuncturi independente de voinţa lui săraca, cu nasul- de dosarul cocaina, care zăcea uitat în cabina unui biet yaht, într-o zonă pustie de sărăntoci, şi anume Ibiza.
E, de la apropiere, i s-a luat pe nară. Şi omu’ a uitat, cum e şi firesc, întâmplarea, întorcându-se la sport, mai obraznic, mai macho, mai sculat ca întotdeauna, ca de, unu e mutu lu gheară, şi altu e idiotu’ lui Dostoievski…
Toată ţara plânge şi jeleşte pierderea, prin sfânta suspendare, a briliantului. Atâta nedreptate…Să i se taie aripile din zborul high ale unui fotbalist de clipuri şi tatuaje… Nţ!

… Nu-i sare nimeni în ajutor, cu vreo bilă de consolare?

Am văzut aseară, la naşul Moraru o emisiune cu doi tipi şi o raduleasca frumoasă coz şi încă plinuţă.
M-am plictisit.
După câteva butonări, tot acolo, la naşul, era o adunare interesantă. Drept urmare, m-am lăţit în pat şi am ciulit urechea. Era Ponta- acest Uriah Heep al lui năstase, ce încerca un mic joc pe gleznele doamnei Muscă, era doamna Muscă- aceasta susţinătoare de nevoie a lui Băsescu, sclipitor de inteligentă, şi era Pruteanu- un fel de umbră, exponent al V.C.- Ului Tudor, cu capul între umeri şi cu ciocul mic.
Am urmărit o expunere a doamnei Muscă, o încercare de tragere cu praştia a bietului Ponta, şi două-trei bâlbe ale domnului Pruteanu.
După care am schimbat canalul, mulţumită.
Băsescu să fie!