Archive for the ‘Retorice’ Category


©Court Métrage

“Țațo! Trece mortu’!” (Ah, “Gaițele”, o ascultam la infinit, pe vinil.)
Replica aceasta reprezintă chintesența curiozității morbide cu care am putea să ne înscriem, lejer, ca popor, în cartea recordurilor, iar tu uită-te-n ochii mei, dacă ai de gând să mă contrazici, și spune-mi că pe tine înmormântările te lasă rece.

*

Alaltăieri mă rotisam pe bloc, la plajă, când am auzit fanfara.
Mergeau cu mortul la groapă, dumnezeu să-l ierte, cine-o fi, și alămurile intonau pe repeat good bye my love good bye plus cântecul ăla că-mi scapă acum dar am reținut refrenul, te-așteept să viii
Hait. “Te-aștept să vii”??? … La înmormântare? Cine așteaptă, pe cine? Mortul, pe ăl viu, sau viul – învierea mortului?

*
Pfft.
Ce cald e.
Nu-i vreme de înmormântări, că prea dogorește, și-n negru te încingi ca dracu.

*

Chiar.
De ceva timp nu mai vedem defilări cu morții pe stradă.
Legi noi.
Ca întristat -nu mai ai voie să păstrezi tradiția aia cu statul în casă trei zile, cu drumul până la cimitir în semn de respect, ultimul drum, cu alai, muzici, cu rude care suspină-n batistă și cutre care bârfesc îndoliata adunare și pomana de după…
Ca spectator – nu te mai uiți de după perdele, ros de curiozitatea aia ciudată îmbinată cu o frică învelită-n foi de întrebări și compasiuni retorice, cine-o fi? / o fi tânăr?  / femeie? bărbat? / o să ajung și io cu mâinile pe piept? / doamne ferește-mă, las’ că mai am până atunci!

S-au schimbat timpurile.

Mori, te duc ăia aproape pe furiș într-o capelă a nimănui și-a tuturora, unde rudele priveghează sau te-ncuie și pleacă acasă să se culce iar tu te-nvârți, ca spirit, haotic, pe tavan, că nu recunoști lustra…
Și mă abțin să vorbesc despre popii care recită slujbele pe repede-nainte, de parcă… mna…

Mna… Da’ și pe bloc e cald al dracului, nu mai e nici clima cum era odată temperată.
Ăia trec cu mortul pe stradă și eu sunt îmbrăcată numai în slipișori, îmi trăsei tricoul pe mine a respect dar mă scăpă un mic snort de râs, cine te vede de jos, madam, că ești la etajul patru, lată, pe prosop? Spiritul?

Ete – filosofam eu ușor insolată, văzând deja puncticele albe – azi, aci, la Tg-Jiu, e foarte posibil ca eu să fi prins ultima defilare cu mortul, spre cimitir, și mă simt, așa, nostalgică, parcă a mai decedat ceva din tinerețea mea, eh, pe vremuri înmormântările erau event-uri, ca nunțile, ce mai râdeam noi la priveghiuri…
Și parcă-parcă aș fi stors și-o lacrimă, dar unde-i deshidratare nu e loc de întristare, bocet și suspin, mai bine plec acasă înainte de a ajunge la urgențe prăjită cu bășicuțe, filosofia nu ține loc de unguent, așa că grăbește finalul, nebuno.

*

Final.

Mesaj à la Ștèfan care ne-a fost baci:

“Țațo! Trece mortu’!”, va fi, pentru copiii copiilor noștri, doar o replică dintr-o piesă pe care n-o va mai asculta nimeni pe vinil – căci și vinilul, și alaiul care însoțea, în semn de respect, defunctul, pe ultimul drum, vor sucomba legal, transformându-se în povești vechi și prăfuite care parcă nici n-au existat.
Poate că și fanfara va fi tot istorie, atunci.
Plaja pe bloc, clar, da.

Circulă pe facebook o poză plină de litere.
Te uiți la ea și, zice-se, primele trei cuvinte pe care le deslușești din maldăr, reprezintă ceea ce vrei tu în viață.

Îți sare-n ochi destinul -gen.
Ete scârț.

Ce mi-a sărit mie-n ochi, să mor de râs?

Well…
Ta-na-naaam…

LOVE PULA FREEDOM.

Corect. Cu virgule atent puse, iată două fraze cheie.

Daca joculețul m-ar fi pus să deslușesc, nu trei, ci patru cuvinte – pun pariu că ultimul tot pula ar fi fost, ca să se-ncheie fraza,  love pula freedom pula.

Ia, vouă ce vă sare-n pupilă?


Scuze.

cam aşa

Manon on May 23, 2012 in Retorice 7 Comments »

planeta

Manon on May 12, 2012 in Retorice 3 Comments »

Trăim pe Planeta Albastră.
Cea plină de aer, apă, verdeaţă, vieţuitoare mari şi mici.
Unde este şi întristare, şi suspin.

Planeta Albastră.
Care pare nesfârşită pentru noi, muşti de-o zi

Uite cât e de mică Planeta cea Vie, şi cât sunt de mari planetele cele moarte.

Aşa-i şi cu oamenii, cu bunii şi cu răii.
Înţelegeţi voi ce vreau să spun.

Click pe poză:

În jungla din Guatemala au fost descoperite picturi vechi de 1.200 de ani.
Acolo, se pare, a fost un mare oraș al civilizației maya.
S-a încropit în zonă un șantier arheologic și s-a purces la săpături.

Bottom line, se pare că mesajele picturilor sugerează că lumea nu va lua sfârșit în 2012, ci peste vreo șapte mii de ani.

Well… doh.

M-am liniștit, s-a amânat apocalipsa.
…Nu că mi-ar fi păsat.