Archive for October, 2011


Răspundem gugălitorilor aterizați forțat (sau de bunăvoie) în out-ul lui Manon.

Ahem.

ascult soneri cu anjuraturi
Vax. E sunetu zlab. Ancearcă să treci pe roșu, la stop, ca să te ia în vizor șoferi.

a gasi la persoana a doua, nr plural
Tananaaam! Ți-a încolțit bănuiala. Corect. Așteaptă până adoarme persoana a doua, că l-ai hâțânat destul, și apucă-te să-i scormonești prin haine.
Caută-l în portofel la buletin.
Căsătorit.
Scoală-l și dă-i lumânarea: fir-ai al dracu de canarie care ești, ai zis că ai un caracter permanent, că nu minți, și când colo tu nu ești singular, haimanao!!?

frivolițe fete de masa
N-avem. Vechea gardă e la dezintoxicare, iar pe alea două minore le-au dovedit arabii ăia de ieri. Fetele protestează, au zis că vor, ori dame, ori la consumație. Frăgedițe fete de pat, dacă doriți, mai  avem, proaspăt sechestrate, la beci.

vorbesc cu mine
E bine. …Când n-o faci cu voce tare, în public.
Dacă tot ne mărturisim, ete, io, stau în bucătărie, uneori, și vorbesc cu EL.
…El nu e de față.

I lol’ed. Hard. ;-)

*

recitiri

Manon on October 29, 2011 in Oglinda No Comments »

Mă face să surâd. Aveam nerv. Acum nu mai am nici nervi.

(link) Rămânem prieteni.

Corect.

Bună ziua, să zicem, generic, cuiva din Italia.

Te-ai întors în jurnal de 560 de ori. Mulțumesc pentru interes, să zicem.

Eu am impresia că cei care mă citesc sunt deosebiți. Să zicem, acum, doar deosebiți.

“Manon ia muie.” …?

Să zicem că nu ia.

Ți-am răspuns politicos, ca să nu mai bați eterul degeaba a 562-a oară, doar pentru a afla dacă iau.

Mă întristași. Nu-i nimic generic în poza de mai jos. Tu ce zici?

Știi?

Starea aia de blue. Cu auriu pe margini.

Uite.

Pentru mine.

Pentru cei care simt.

Care nu mint.

Care își asumă că, uneori, fac greșeli și cad din susul pe care s-au cățărat singuri.

Doare, uneori?

Ești viu!

Uite.

Nu e pentru toți.

Stare de blue.

Cu auriu mult, ca speranță de va fi bine.

Pentru că ești singur.

Pentru că îți vei petrece veșnicia tot singur.

Până atunci, însă, avem o eternitate de trăit, alături de cei care chiar contează.

Unu.

Doi.

Trei.

And…

ONE! TWO! THREE! FOUR!

Acum recitește ceea ce am scris, pe fondul ăla muzical. O să simți exact ceea ce simt eu acum. ;-)

Am primit link-ul de la un Andrei frumos și cald și bun.

E sâmbătă.

Uitați-vă puțin aici, să vă aduceți aminte că patriotismul nu e nici vetust, nici trend.

The World without Romania?

… Neah.

Suntem. Deci contăm.

Pup prietenii cititori.

“Știu că vei fi îndrăgostită de mine toată viața.”
I-aș aduna pe ai mei, cerc, și le-aș spune, sobră: Bă! Ție, sau ție, ți-a spus cineva, vreodată, așa ceva?

Paranteză: Am întâlnit odată un om care credea că e nemuritor. “Eu n-o să mor niciodată. Știu asta.” Ăla avea o fază de teribilism, nu era idiot.

“Știu că vei fi îndrăgostită de mine toată viața.”
Mie mi-a spus cineva cuvintele astea. Azi.
Și mi se pare unul dintre cele mai stupide lucruri care se pot scoate pe gură când creierul nu e acasă.
Nu e nici măcar compliment, ci prostie. Vid în trufia umflată cu pompa – de Ego.

Știm că nu vom fi uitați de către oamenii speciali care ne traverseaza existențele. Știm.
Dar să îi spui cuiva că știi tu că va rămâne îndrăgostit de tine toată viața… mi se pare infantil, insolent și imbecil.

Well…

I-aș fi răspuns, bărbatului respectiv, dar mi-am ținut limba.

“Știu că vei fi îndrăgostită de mine toată viața.”
“Puiule, eu știu că, toată viața, îmi va fi jenă că te-am plăcut.

Printr-un ciudat paradox, îndrăgosteala poate trece, iată, spontan.
Jena, însă, rămâne lipită timbru.
…Ca să te-nveți minte și să nu mai privești în jos, la goii care sunt prea plini. De ei.

Nu le potrivesc, ci le nimeresc la țintă.

E bun jurnalul ăsta, că cioplesc în el istorie.

Ca să nu uit.

Și ca să-mi amintesc, frate, câtă dreptate am eu când scriu ce simt fără să gândesc ce scriu.

Ete.

Categoria eșec.

Asta. (link ->) ANTENA mea cea bună. Futu-i!

străfulgetor

Manon on October 27, 2011 in Oglinda 2 Comments »

Simt uneori cum mi se scurge, usturător, toamna, prin vene.
E prea mult aer în jurul meu și nicio pernă să-l conțină.
N-am nicio oază în care să-mi potolesc setea de liniște, după traversarea  epuizantă a unui deșert.
Îmi vine să bat din picior pentru a strivi secundele aducătoare de tristeți.
Asta simt.
Uneori.

*
Îl văd, în fiecare zi, vara.
Pe la Piața Muncii.
Când merg pe jos la școală.

Mă privește în ochi.
Cu demnitate.
Uneori îmi vine să îl salut și tac.

*

“S-a întâmplat străfulgetor, îmi zice, azi, la telefon, o prietenă, povestindu-mi ceva repede, și încălecând, în grabă, două cuvinte.

*
Simt uneori cum mi se scurge, usturător, toamna, prin vene.
Și mă întâlnesc cu el pe la Piața Muncii.
E curat.
E îngrijit.
E paralizat de la brâu în jos.
Are picioarele moarte, încremenite în rigiditate.
Nu merge în căruț cu rotile.
Ci în cârje.

Are forță să iasă din casă.

Are putere să respire afară, fără niciun ajutor.

N-are pic de toamnă în ochi.

Străfulgetor, mi-amintesc să respir și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru TOT.
… Și da, îl salut pe acest bărbat, în gând, cu respect.


recitiri

Manon on October 23, 2011 in Oglinda No Comments »

Zar măsluit.