Archive for May, 2012


Scuze.

Mănânc nişte covrigei de ăia cu susan care au miros de detergent, şi mă uit pe geam, la ploaia asta tristă.

Totul pare jilav, iar azi noapte am îngheţat de frig. Şi eu, şi cele două pilote.

Plouă maxim.

S-a deprimat până şi optimistul de tata.
- Ce faci, dragule?
- Mă înfurie atât de mult ploaia asta, încât stau şi mă uit la Tânăr şi neliniştit.
- Nasol.

Mă gândesc ce-or pune ăştia în covrigei, de miros a fundulete.

Şi mă gândesc ce dracu picură din cer, încorporat în stropii de ploaie.
L-am întrebat, ieri, pe taximetrist.
- Ce-o conţine ploaia asta?
- Apă.
- Mă gândeam că poate aduce ceva radiaţii de la Fukushima.
- Ee… Noo, doamnăă… Nu bate vântul dinspre partea aia.
- Well. Daca bate în partea ailaltă, tot pe aici ajunge, că pământul e rotund.
- Aşa-i. Că bine ziceţi. Acum trei săptămâni a plouat cu nisip din Sahara.
- Păi vezi.

Susanul de pe covrigeii ăştia e prea puţin.

…Iar ploaia de afara scoate din oamenii infecţi toată mizeria.

Sunt dezarmată.
De aia stau deoparte o vreme.

Am o stare de silă majoră.

cam aşa

Manon on May 23, 2012 in Retorice 7 Comments »

M-a sunat tata, de dimineaţă. (Menţionez că l-am nonit de tot.)
M-a sunat tata, deci.
Cu vocea pusă la papion.
- Alooo? Nona?
- Chiar ea, domnule.
- La mulţi ani, Eleno!!!
Am pufnit decent într-un mic chicot, şi m-am repliat, demnă:
- La mulţi ani, Costică!

Tata râde cu poftă. Are tot soarele – lumină, în voce.

Aşadar.

Preiau ştafeta, acum la amurg, şi zic, tardivdarmaibinedecâtdeloc:

La mulţi ani, Elene şi Constantini, chiar daca, mai ales, nu vă numiţi aşa! :- P

cică

Manon on May 20, 2012 in Oglinda 5 Comments »

Cică bărbații sunt cu gadget-urile.
Telefoane-computer, usb-uri ascunse în pixuri, ceasuri meseriașe, kiloți botezatu, ici, colo, câte-un porshe, o jucărie de ferrari -gen.

Apropo.
Eram într-o zi la Mc Donald’s, dădusem iama-n Big Macu ăla, cu Maria, c-așa ne facem noi de cap. Rar.
E.
Și trece pe lângă noi, că dacă aș zice pe sub, aș fi obraznică, trece, zic, Copilu Minune.
Avea întâlnire cu un dubios slugarnic, și au intrat în Mc Donald’s. Dubiosu’, cu coloana ondulată, iar Adriean cu nasul direct în sus, să-l vadă consumatorii de la mese.
Io i-am remarcat țipătorii pantofiori roșii, de nubuk – și poșetuța neagră pe care manelaru’ o purta atârnată de gât ca pe tolba poștașului.
După un timp, am auzit, din parcare, un vrrrrr!!!! puternic.
Nu. Nu zbura nimic. Era un vrrrr!! de motor.
Am întors capul și am remarcat un Ferrari nervos.
N-avea șofer.
Mergea singur.
…Dar am eu o presimțire că pedalele-i erau apăsate de doi pantofiori roșii de nubuk.
Frumoasă mașină.

Revin.
Cică bărbații au o boală cu gadget-urile, iar femeile, ba.

O fi.

Fetele, atenție puțin aici, vă pun un link, să vedeți și voi la ce oftez eu, femeie serioasă, de vreo trei zile:

https://www.tokyoflash.com/en/watches/

N-am simţit niciodată până acum că mă seacă la ficaţi vreo ploaie, fie ea impertinentă, ca răpăiala de acum, fie ea ardelenească, picurată mocăneşte.
Niciodată.
Până acum.

Zău, aş ieşi pe geam şi aş privi-o direct în nori.

Mai HO!

E trist că evoluția i-a luat bărbatului calul, dintre picioare.
El a uitat unde-i sunt ouăle, iar femeia nu mai așteaptă cavalerul, ci croiește dintr-o izmană, un zburător – să-l fluture pe lună plină.

Am rămas fără eroi.

Auzi,
Un lucru simplu:
Vouă vi s-a-ntâmplat vreodată să simțiți, când vă uitați la un om cu care sunteți prieten de muultă vreme, vi s-a-ntâmplat să simțiți că sunteți onorați că-l cunoașteți?
Așa, poof, din senin.
Să simți că te bucuri că-l cunoști.
Să fii mândru că-i faci parte din viață.

Mie îmi spun, unii oameni, asta.
Mă bucur că te cunosc.
Și eu simt că mă inundă fericirea.

Dar și eu simt să declar, la rândul meu.
Pentru cei câțiva.
Speciali.
Unii dintre ei o știu.
Le-am spus-o.
Știi că sunt mândră că te cunosc?

Iar azi, o scriu cuiva.
Ca să înțeleagă.
Un lucru simplu.
Simplu.

Am primit aseară un mail, avea în subiect millo cu drag, iar în atașament, o poză.
Millo Simulov este un suflet lumină. Clar. Și un artist de excepție.
Cum dracu se pot combina atât de frumos – bunătate, fler, inteligență, talent și modestie, într-un singur om?

Millo, cu drag
, mi-a trimis o poză.
În generozitatea sa nemărginită, a scris: Jurnalul lui Manon susține KIDDO.
Ca și cum Jurnalul lui Manon ar fi ceva important.
Nu e.
Mă reprezintă, doar, pe mine.
Așa că.
Auzi, măh, Millo,
Te iubesc și mă bucur că te cunosc.
Iar tu
Reține
Un lucru simplu:

“Onoarea e de partea mea!” - susţine, cu tărie, Jurnalul, aka Manon. ;-)

azi

Manon on May 18, 2012 in Oglinda 8 Comments »

Frig, afară.
Tocmai azi.

Tatăl meu a fost întotdeauna zgârcit cu complimentele, care i-au lipsit, practic, cu desăvârşire, din vocabular.
Un ţăran sadea cu ochi albaştri, adorabil şi timid.

Acum câteva zile, m-a sunat, ca să bifăm rutina zilnică, în care el zice că se uită la televizor iar eu îi spun, respectuoasă, te iubesc măh.

- Alo, Nona?
- Da, iubitule.
- Ce faci?
- Merg la şcoală. Tu?
- Păi, tată, te sunai să-ţi spun că te iubesc.
Mie mi s-a tăiat răsuflarea.
- Scumpu meeeuu…
- Păi da. Tu îmi spui tot timpul te iubesc, uite că îţi spun şi eu.

Azi.
Cu tot frigul de afară…
Voiam doar să punctez această stare de cald, pe care o port în sistem de câteva zile.

Şi să vă pup şi pe voi, dragii mei dragi, şi să vă mulţumesc pentru că sunteţi, citind jurnalul, alături de mine.

…Care frig?
Niciun frig.

Vă iubesc.