Păi să ne lămurim, coane fănică…
Bate vântul prin jurnal. …Prin mine, de fapt. Nu sunt traversată de iubiri, nu mă cutremură nicio ură profundă. Corect. Sunt drame mari în jur, iar eu sunt epuizată fizic. Nu vreau să scriu minciuni, de dragul traficului, nu pot să zgândăr, cu sarcasme gratuite.
Suntem, uneori, triști și moi.
Dar.
Câteodată, futu-i mama ei de viață, te simți – așa cuminte cum zaci tu în nedeterminarea ta …te simți de parcă te-ar ciuguli vulturii, de viu.
Ei nu sunt vulturi, oamenii ăia. Tu ești jos. Atât. Vulnerabil. Iar ei atacă. Imbecil. Fără sens. Unii te invadează.
Din vina ta? Poate. Tu n-ai voie să spui nimic?
Zic să le numărăm, coane fănică…
Azi.
Asta m-a înfuriat.
M-am întâlnit cu un cunoscut, și discutam diverse. Și îl apucă psihanaliza. Din senin. În timp ce mă privește așa, a ce te-aș face eu…
Îmi zice că dacă am avea timp să vorbim, m-ar ajuta, că sunt pe un drum greșit.
Uitase că subiectele noastre comune țin strict de profesie, se axase, brusc, pe faptul că m-ar schimba el, ar fi dispus…
Mi se ridicase tensiunea, dar am tăcut, de oboseală.
Sunt zi lumină în școală.
Îmi fac treaba al dracului de bine.
Nu scriu istorii jenante de amor aventurier.
Respect, zâmbesc, ajut.
…Iar boul ăsta dezgustător vrea să mă schimbe. …În timp ce îmi atinge, libidinos, pantoful, cu piciorul lui.
O să-l convoc la o ședință de sodomizare a psihanalizei.
Apoi.
Să trecem la al doilea. Un necunoscut care m-a mâhnit.
Îmi dă mail, tot azi.
A citit, din jurnal, pagina de prezentare, alta din categoria cicatricea si pe aia pentru șef și cititori. Deci trei postări, din 800.
Și îmi sugerează, “cu drag”: “fa-ti curat in ginduri si spune ce ai de spus simplu“.
N-am cum, nene inginere, să scriu simplu, căci eu mă adresez acelora care nu citesc pe diagonală…
Simplu e să nu mai intri în jurnalul unei complexate, sunt zeci de mii de bloguri în care zburdă fluturi pe câmpii.
Al treilea, un cvasi-cunoscut, mi-a pus capac, pe ziua de azi.
Citește jurnalul și a mai și comentat uneori.
Mai nou, vine peste mine la birou, neanunțat (wtf?).
Azi m-a lăsat mască. Vreau să vorbiiimmm… Citesc ce scrii și mă îngrijorez… Ți se întâmplă rau și cred că e din cauza mea…
…S-o crede, omul, zona crepusculară.
L-am expediat, ținându-mi nervii în frâu.
Am avut o zi infectă, în care oameni care nu mă cunosc îmi vor binele. Cu forța brută a gingășiei.
Deci privește-mă în litere, coane fănică, și reține finalul:
Când -fără voia mea- am venit pe lume, mi s-a dat un singur drept, acela de a spune NU, și mi s-a pus în spate sacul cu Libertatea Asumată.
Tot de atunci, viața mea imi aparține!
