Archive for November, 2012


Sfânta înţelepciune populară, pe care o scoatem din traistă numai în momentele albastre, zice:
Unii iubesc cât o baltă, alţii – cât un ocean.

O, da.

Fiţi atenţi.
Vă dau un cod de recunoaştere, că io-s înţeleaptă-n sfaturi şi nulă-n practică.

Ştiu că.

Oceanul e de nepotolit.
Şi face valuri.
Din sute de motive.
Unul dintre acestea ţine de universul însuşi.

Balta face valuri… numai când o calci.

deocamdată

Manon on November 25, 2012 in Oglinda 2 Comments »

Că de ce nu mai scriu.
Păi de-aia.
M-am scufundat în viaţa reală.
Viaţă reală tot fără viaţă personală.
Pam pam.

Buun, momentul.
Bine ales.
M-am scufundat în viaţă exact acum, păşind inocentă pe nisipurile mişcătoare ale unor timpuri pestilente.
Deci n-am de ce să fiu ironică.
Nu mă mai mir.
Şi tac -gălăgios- în mine.
Adânc.

Oamenii au sufletele scămoşate.
Dinţii, ca patentul.
Mâinile – aşezate-n cruce de baraj, pe stern.
Privirea cu intenţie veştejită.
Şi spatele drept. … Drept în ochii care poate-ar vrea să vadă ochi.

Ia.
Cum se face.
Încrucişezi braţele la piept, îţi calci pe umbră cu privirea în jos, te-au cuminţit loazele şi toate dezamăgirile-adunate snop.
Încui timpanele, secat de dramele infinite ale altora.
Te uiţi printre gene, să nu te orbească cenuşiul: Un ocean, în jur, de ego-uri mici; proşti, dar mulţi, măria ta.
Respiri cu precauţie, duhneşte a usturoi peste tot.
Priveşti burţile mari, suficiente, spargi o înjurătură-n gând…
Şi taci.
Adânc.
Şi mai adânc.

Te decablezi.
Nu suni, nu cauţi, nu întrebi.
Nu dai dorul mai departe.
Taci.
Adânc.
…Şi mai adânc de-atâta nu se poate.

*
Suntem puţini.
Oameni.
Ne-am strâns în noi, ne-am dezlegat de speranţe şi plutim pe faguri de ceaţă, mâhniţi şi înfrânţi.

…Deocamdată.

Mai am o rezervă de bine.
O ţin în mine.
Strânsă cu dinţii.
Ascunsă.

nod

Manon on November 19, 2012 in Oglinda 2 Comments »

Perseverenţa e mama cui?
Întreb şi io.
Că renunţarea e mama adaptării.
Ma-ma eiii…