Archive for July, 2007


Mulatrul de pe palier trece pe lângă mine cu nasul în pământ. Asta îmi spun ceilalţi, pentru că eu însămi caut cu privirea în podea când văd că se apropie. De unde eram toată lată în zâmbet şi mă uitam în ochii lui, acum mă fâstâcesc şi nu îndrăznesc să îl privesc, pentru că mi-e teamă că mi se întinde adrenalina pe faţă şi îmi pulsează în obraz. Am nişte emoţii… Mi-am făcut reflex să mă uit în parcare, după maşina lui, doamne, m-am smintit din lipsă de ocupaţie.
Ieri a venit cu rekina lui acasă, eram la scară, vorbeam cu o vecină. L-am văzut de la distanţă. Brusc, am iniţiat o discuţie cu vecina, despre o altă locatara, şi tonul meu era secretos, şopteam, priveam în pământ, iar când s-a apropiat Bobiţa nici nu ştiu ce draq am zis, cu ochii în sandale…nu pot uita perplexitatea din ochii vecinei mele, care nu înţelegea ce dracu’ vorbesc io, însă, din politeţe, nici nu îndrăznea să mă întrebe încă o dată… I se citea în ochi verdictul: asta e nebună!
Rekina şi-a rostogolit privirea peste mine (spun în treacăt că eram superbă), când ne-a depăşit, era altfel faţă de obicei, când trecea doar ţeapănă. Acum era ţeapănă şi discret fioroasă. Iar el, bumbeni. Nici n-a salutat.
Acum, io înţeleg că, fiind artistă, nu mă uit la el că da emoţia pe dinafară, dar el ce dracu’ are?
… Îmi place să visez că are aceleaşi emoţii, şi i-a pierit şi lui curajul să îmi înfrunte marii ochi…
Yeah… Get a life, Manon…

Mă tot uit, dimineaţa, la Mircea Badea. Şi mă minunez. Nu am văzut, încă, pe nimeni, care să se sinucidă, aşa, în direct, în fiecare zi. O căuta cu lumânarea. Citirea ziarelor este un veşnic pretext pentru nodul în papură. Mi-e şi frică de ziua în care se va milostivi cineva de el şi îl va machia cu un pumn… Săracul…

Îmi plac doi bărbaţi. Pe unul îl văd mereu la televizor, e şi actor, pe altul îl văd mereu pe la bloc, e vecin.
Primul e alb, luuung, slab ca un ţipar, cu care m-am intersectat de câteva ori şi m-ar pica în aşternut, la drum de seară. Am emoţii când mă gândesc la el, l-aş iubi puţin… Ceea ce n-o să se întâmple.
Al doilea e mulatru, medic, frumos şi cu burtica.
Nu e singur (normal!), are o tipă. Pe ea am poreclit-o Rekina.
Pe el, Bobiţa, că seamănă cu Bobby, ăla, care face grătare la un post tv.
Mă întâlnesc zilnic cu el, pe palier, şi îi zâmbesc larg, cu drag. Ştie că îl plac şi trece demn pe lângă mine, scrutându-mă, căutându-mi privirea şi zâmbetul. Gaşca de la bloc credea că sunt nebună când le spuneam că frumuşelul ăsta a devenit dependent de atenţia mea. Până ieri, când a trecut pe lângă noi de două ori, iar eu vorbeam cu cineva, ca şi când nu l-am văzut. Ochii lui îmi căutau privirea, involuntar, în timp ce gaşcă de lângă mine îi analiza stupoarea. Gotcha!

**
Ceasul meu biologic bipăie a relaţie nouă, cu indragosteală, râs mult şi fluturi în stomac. Terenul este pregătit, şi corpul meu emite semnale…Ai dracu’, le captează numai insuratii blazaţi, care îmi dau târcoale ca rechinii şi se ofensează dacă le explic că locul pentru care concurez eu este I, nu II.
… Bărbate, ştiu că eşti acolo, undeva, căutându-mă şi tu, vino şi ia-mă!