Jurnalul lui Manon.

Sunt, unii oameni, corecți. Și punct.
Nu foarte corecți, nu extrem de corecți.

Cei extrem de corecți se manifestă așa doar când au un interes personal; în rest, dumnezeu cu mila.

Pe cei care se autoproclamă foarte corecți – eu i-am denumit tiptilici.
Merg tiptil.
Pe sugestie.
Îți apar în față, sau, doamne ferește, în spate, cu interes mimat, sobrietate și heirup flasc -chipurile, de preocupare.
Își consumă energia proiectând.
…Fapte, zero.

Dacă i-ai duce în pădure și le-ai da un brânci de mobilizare: măh, trebuie să-i spionați pe dușmani fără a vă deconspira…
…Ei, bine,  foarte corecții s-ar descălța. De, sanki, hărniceală. Ca să nu audă dușmanul că se apropie, gimme a break.

E, și aici e buba.
Când ești încălțat, poți trosni o rămurică. E, și ce, pădurea e vie.
Dacă ești desculț și calci vreun ghimpe, îți scapă, instant, un auci! – și s-a dus dracu acoperirea.

Mă plictisește de moarte un tiptilic.
Mă apucă dracii, numai când îl văd.
Iar o să aud planuri, idei – tot ce i se năzare lui. Propovăduite pe ton molcom, cu ochi de peștele mă-sii de treabă.
Nu mă-ntreabă ce cred eu; nu-i trece prin cap că, printr-o stranie întâmplare, se poate să mă fi gândit și eu la lucrurile astea, evidente.

Respir, cu negurele-n ochi și, pentru că eu sunt un om corect punct, îi spun:
- Am rezolvat, deja.

Și-i dau papucii, să-l feresc de ghimpe.

Au date reale.
Au potențial.
Au o latură mistică.
Instinct de conservare.
Inteligență intuitivă.

…Ca să ce?

*

Oamenii tip șobolan sunt cameleonici.
Îi întâlnești, simți exact nivelul speciei, dar zâmbești politicos.
Ei fac efortul, atunci.
Să se cocoțeze până sus, și să se lipească oglindă de ideile tale.
Efortul e considerabil și epuizant. Tu aplauzi ușor, în gând, când vezi ardoarea.
Ce filosofie de viață sănătoasă.
Câte lucruri, în comun.
Ah ce completare.
Blah. Blah.
Ești semi-cucerit.

Urmează ca, din dorința asta tâmpită de a-ți demonstra că lumea are, în ea, și oameni speciali, să începi să pui, în gând, piesele de puzzle lipsă, care transformă radical imaginea omului șobolan. În mai bine.

Oamenii tip șobolan sunt acaparatori.
Dă-le jos, delicat, haina complexului de inferioritate și pune-le pe umăr o mână caldă, prietenoasă.
Îi vei face să se simtă acasă.
Nu vor mai avea nevoie de cameleonism.
Se vor relaxa.
…Într-atât de mult, încât, încet și sigur, vei remarca schimbarea.
Te patronează, la început, discret.
Pe urmă își iau avânt și își prezintă filosofiile de viață geniale (pe care tu le-ai consumat din adolescență când mergeai cu trenul în provincie, și dezbăteai cu vecinul din compartiment soarta, viața, OZN-urile sau pe însuși Dumnezeu).
Nu mai există dialog.
Doar adevărul lor irefutabil.
Și gândirea unilaterală, aspră ca o așchie sub piele.
Ești deja privit ca și cum tu ai fi un imbecil.

Oamenii tip șobolan sunt meschini.
Te-au citit.
Te-au halit.
Te mint.
Te trădează.

*

Experiența cu un om tip șobolan, pe care ți-o dorești a fi unică – este revelatoare și educativă.

*

M-a intrigat întotdeauna vorba asta: Șobolanii părăsesc primii corabia care se scufundă.

…Bravo lor, zic.
Să se înece tot primii.

Are capul mare.
Creierul atrofiat.
Gură de buldozer. Cu ea sapă în tainele celorlalţi, cu ea scuipă înspre alţii confesiunile bieţilor nefericiţi care au crezut că omului respectiv îi poţi încredinţa o taină.

Are ochii acoperiţi de jaluzele şi urechi de prădător nocturn.
Sare de la o stare la alta ca luminile unui girofar.
Te unge ca alifia, uneori, ți se vâră în ochi ca sarea – alteori.
Are limba ca un mosor fără ață – dar cu intenție de fitil, și întunecă orizontul chiar dacă afară e lumină.

Când specimenul de mai sus este femel, doza de otravă este maximă şi paralizatoare.

M-am întâlnit cu ea, săptămâna trecută.
Eu, toată un zâmbet.
Ea, cu flăcările iadului stângaci acoperite de jaluzeaua privirii.
Nu ştiam de ce.
Am vrut să aflu.

- Ce ai? Eşti supărată?
Ea mi-a scrâşnit, printre vocabule incoerente, doi saci de nisip.
– Normal că sunt!!
- “Normal”? …Adică… pe mine?
- …Nu ştiu. Încă fac… cercetări.

Iată provocarea. În momentul cel mai nepotrivit.

Mi-a murit zâmbetul, instant.
Eu nu fac mahala.
Evit loazele greşit informate.
… Dar nu admit ca acestea să-mi fută ziua.

Am mitraliat-o, scurt.

Și iată surpriza. Într-o secundă – printr-un procedeu pe care eu nu îl înţeleg şi nici nu vreau să – faţa de buldozer s-a transformat în privire de câine supus.
- Hai, mă, că am glumit…

- Ai “glumit” cu mutrele fioroase și cu “cercetările”?… Hai să îţi spun eu ceva…

*

Am părăsit locul faptei numai după ce am avut grijă ca inculpata să simtă senzaţia aia… unică…
… Pe care o experimentează cei care au curiozitatea de a fotografia un glonţ din faţă.

Trec, unii, prin viață, bătrâni și triști, de parcă s-ar fi născut cu lumânarea aprinsă pe piept.
Neviii.
Ochii le băltesc a nelumină.
Sunt mici, dar te privesc de sus, din golul absolut.
Suspină sacadat și-aproape-n șoaptă cuvintele, obligându-te să te ciulești și să încerci, forțat de politețe, să asculți nonsensuri.
Se-ntâmplă o dată, de două ori, de trei…
A patra oară simți nevoia să îi priponești de ușa de la intrare, ca să-i strivești de perete când intri și când ieși, doar-doar s-or trezi la viață.

Politețea lor de vulpe te incită să înjuri.
Minciunile suflate cu aer conspirativ ți se lipesc de urechi ca tencuiala grea.
Deviat de la sens, nutrești, pentru o clipă, dorința perversă de a le acoperi gura cu hârtie de prins muște…
…Dar pritoceala lor metodică, fatal, îți rade tot elanul, de ajungi să simți că ai coada între picioare în loc să înfigi steagul luminii, sus, pe redută.

*
Deși te umbrește momentan,
Neviul își picură apă de întuneric pe tăciunii propriului răsărit.

La parterul unui Mall e o farmacie. În acea farmacie e un farmacist.

Farmacistul e frumușel. Are părul aranjat în stil răzvrătirea, și o față imobilă ca un dulăpior fără sertare. E tânăr, nu-l poți bănui de pareză bi-facială (o inventai io, cred).

Când te privește, îi citești în ochi un sincer Șampon pentru mătreață - căci asta scrie pe flaconul așezat în raftul din spatele tău. Ai senzația gravă că ești transparent ca un geam lustruit bec.

Farmacistul nu zâmbește. Am tras eu concluzia asta, după două vizite la respectiva farmacie.
S-ar putea ca el să fie constipat. Dar intervalul dintre cele două vizite a fost de vreo trei luni, așa că nu e constipat omul, căci ar fi murit până acum. Doar că nu zâmbește deloc. Nici nu se încruntă.

Emană o seriozitate monosilabică, cu ascuțiș specific de inginer topograf din garda ceaușistă – dar îi lipsește prețiozitatea aferentă vârstei de dinozaur.

Farmacistul e ca un sfinx. Înțepenit, rigid, și al dracului de interesant.
Se mișcă de parcă ar levita pe orizontală, cu coloana băț, iar politețea lui de gheață îmi aduce aminte de vocea robotului Marcel care ne păstorește GPS-urile.

Farmacistul mă fascinează. Mă fâstâcește atât de tare, încât îmi vine să mă descalț la intrare, să plutesc diafan, ca fecioarele pe pajiste, până în fața tejghelei, și să scriu, cu cerneală roșie, pe un bilețel, ceea ce doresc să achiziționez din farmacie, respectiv supozitoare cu glicerină pentru Maria rowatinex pentru rinichiul meu.
(Așa.
Deci acum mi-am pus-o pe Maria în cap.
…Ocazie cu care mi-am adus aminte:
Farmacistul e imun și la frumusețea infatigabilă a Mariei.)

*

Concluzia mea este o întrebare:
“Farmacistul o fi extraterestru?”
Ete, asta mă frământă pe mine de când am citit despre interviul lui Bleonț…
…Căci logica lui Bleonț pare irefutabilă: Dacă nu-ți arăți dinții, ești extraterestru. Dacă îți arăți cocoșelul în public, dovedești că ești om.

Îl vezi peste tot, multiplicat ca limbricii. E plin pământul de ei, dar nu crapă, să-i înghită, că-i e și lui frică de…

…Fitil.

Harnic – doar când e privit de ochiul șefului.

Se îndoaie, se frământă, plimbă țeava prin întreprindere la momentul oportun.

Uneori oftează cu ecou.

Are voce blajină pe frecvență ușor stridentă și priviri de maică precistă.

Practică, în măsură farmaceutică, uimirea și confuzia.
Te face să repeți un lucru până când se alege praful de logica elementară.
Îi e comod să-l crezi prost, căci nu ai timp de explicat la infinit – așa că preferi să îl ignori și să rezolvi tu problemele. …De cele mai multe ori sunt ițe încurcate chiar de el.
Deci te enervezi.
Atunci îi crește, brusc, din neant, și mușchiul de personalitate.
…Oh, da, în el agonizează un lider ascuns, frustrat că nimeni nu-i recunoaște meritele (care?).

De aici, otrava.

Nu e prost, ci viclean.

Păcălitor.

Privirea de oaie beată mușamalizează gânduri de lup mârșav.

Confuzia jucată acoperă țeluri precise.

Miorlăiala ascunde o limbă veninoasă care poartă vorba, de la o ureche, la alta…

Ținuta umilă se transformă instant în șopârlă târâtoare prin tranșee, pentru a băga fitile pe toată rețeaua. Ici, colo, pretutindeni.

… Dar. Ironia soartei (ah.)

Când ești fitil, e logic să îți dea altcineva foc.

Am șters acest articol. Pentru că am lovit.

Frustrările – atunci când cei dragi ție sunt jigniți de alții- te orbesc.

Și dai cu sete, uitând că rostul tău este să încurajezi binele.

Să ștergi lacrimi, nu să le provoci.

E înăltuț, drăguț, pompier cu funcție și de portar. În timpul liber, om bun la toate.

Alex.

Are o voce glisantă, i se subțiază așa, ca firul de ață, când vorbește. L-aș lua la noi, la Studio, dar trage toată lumea de el.

Alex face parte din familia UNATC.

E curat.

Zâmbește frumos și are obiceiul să se împrietenească, pe la admitere, cu candidatele. Plin de solicitudine, oferă informații – camelonul ăsta mic – de zici că e student.
Dar el e doar pompier cu funcție de portar.
Are 20 de ani, și muncește.

Îi place cu noi.

Când mă vede preocupată, fuge după mine, doamna Nona, sunteți supărată pe mine?
- De ce să fiu, măh? Și ce mă tot întrebi, de parcă aș fi vreo scorpie?
- Așa. Ca să nu fiți supărată pe mine.
- Alexandru, mă plictisești.

Și el zâmbește frumos. Îi lipsește mama lui…Ahh… Copiii fără mamă…

Și taică-su lucrează la noi, tot pompier. Nu se înțeleg deloc, iar eu îl cert pe ăl bătrân, să lase copilul, că e bun, și muncește.

Alex a început să vină la spectacole. Stă cuminte să le vadă. …În repetate rânduri.
Și el, și Chiriac, alt pompier. Și Antenuță, electricianul. …Deși programul lor de lucru s-a terminat…

I-ai corupt, Alex, zic eu cu inima caldă, zâmbindu-i… (Dar nu-i așa. I-am corupt eu, pe toți. )

*
Acum trei zile, Alex era cățărat pe schela de lumini.
- Dă-te jos de acolo, că mă bagi în pușcărie, cine te crezi, Tarzan?
- Doar pun un cablu, doamna Nona, nu cad.
- Bineee… Mă supăr!
- Noo… cobor acum, stați să-l prind și gata!

*
Ieri, Alex se fudulea prin incintă cu o centură lată, prinsă la brâu, de aia, de alpinist utilitar. Zdrăngăneau pe ea câteva carabine mari.
- Unde dracu te mai cațări, măh, cu centura aia mai mare ca tine?
- Nicăieri.
- Da, Alex. Are sens.

*
Azi, Alex avea piciorul stâng în gips.
- Vai de capul tău, Păcală… te-ai împiedicat în centură? …Sau te-ai cățărat pe undeva, ai căzut și ți-ai rupt piciorul?
- Noo, am alunecat pe scări. E luxat. Aveți cumva cârje?
- Mmmda, Alex, am.
- Mi le dați și mie?
- Da, Alexandru, mă reped acum să caut în birou…Pff… De unde dreq să am cârje eu? Toată viața mea am fost scrântită la cap, la membre m-a ferit dumnezeu…
… Și el iar zâmbește frumos.

*
Pe seară, Alex a venit la spectacol sprijinindu-se într-un cadru de aluminiu, șontâc-șontâc.
- Să vezi bătaia dracu ce-ți dau eu ție, i-am zis… Tot nu te potolești… Și i-am deschis ușa, să intre în sală…

Mâine o să se fudulească prin școală cu gipsul ăla și cu cadrul de aluminiu… Îl vor întreba studenții ce s-a întâmplat, și el o să povestească de nebuna aia de treaptă pe care a alunecat…

*
Alex al nostru… L-a adus și pe el soarta printre noi… Are nevoie de atenție, căci are sufletul burețel…

Mi-e drag, Alex.

… Căci a rămas blocat în copilărie. De aia zâmbește așa de frumos.

Dear Shane,

Please help me, I need to understand someone’s behavioral profile.

File number: 90036891

Subject name: sad אוֹנֵן

.

Follow the Instructions bellow:

1. Select Sentences.
2. Copy and
3. Paste:

“Fucking with your mind!”,
“It feels good to be bad!”,
“Don’t want to get old and pathetic.”,
“You blew my mind, now blow me…”

4. Analyze sentences.
5. Diagnose and send me the results.
6. Erase sentences and empty the Recycle Bin (make it look like an accident, the poor dude is already doomed).
7. Burn this letter.

Thank you.
F.G.

______________________

Dear F.G.,
It’s done.

This fellow has the U.I.T. values as his top three attitudes.
The Utilitarian value shows a passion for getting results and making money.
The Individualistic is a desire for power and control – one who is a natural leader and is driven to succeed.
The Theoretical is a passion for learning and gaining knowledge for the sake of knowledge.

But unfortunately the poor man suffers from mental progeria syndrome… Furthermore, his heart is completely shattered…
He was born old and pathetic.

Conclusion: the subject is nearly perfect, as a human being.

Please ask this sad person: Does being screwed up emotionally excuse being a jerk?

Greetings.
Shane.

Ziua de 25 adună multe, pentru mine.

Azi, îl pun pe EL aici, din admirație.

A plecat într-un 25,

ca

să

rămână

forever…

… A beautiful mind