Archive for July, 2010




Mă arde, poezia asta. O pun aici, pentru că…”să nu uiți, Darie…”

Punctul comun
de George Ţărnea

Trec separat prin noi aceleași zile
Trec separat prin noi aceleași stări,

Tăcerea ta îmi stăruie-n pupile
Plecarea mea iți plânge-n așteptări.

Nici unul nici altul nu se-ndură
Să pună capat chinului din el
Deși sărutul ne-a-nghețat pe gură
Și frica de-mpăcare ni-i la fel.

Trec separat prin noi aceleași clipe
Trec separat prin noi aceleași legi
Iubirea noastră-i plină de risipe-
Rămane să-nțeleg și să-nțelegi.

Dar nu e chip s-o facem dintr-o dată
Și iată-ne constrânși la convorbiri
Purtate într-o ură mai ciudată
Pe seama separatelor iubiri.

Deci vă arde de zbenguială? Boon…

Vă mulțumesc pentru ieri, pentru că sunteți atât de minunați, pentru că vă păstrați copilăria, pentru că sunteți.
112 vizitatori, peste 1000 de afișări. Nu au avut curaj, mulți, să scrie. Înțeleg, epigramă, versuri, frica de penibil… Mizam, de asemeni, pe câțiva prieteni, care au condei sclipitor… Și ei s-au ținut deoparte… Păcat.

Azi vă fac o ofertă pe care n-o puteți refuza nici voi, cei care citiți dar nu aveți curaj să scrieți. ;-)

Azi vom face o poveste, împreună. …Ca să ne râdem și noi...

Ne-am adunat de atâtea ori aici, ca un singur suflet… de ce nu ne-ar ieși și asta?

Regulile sunt simple, însă avem nevoie de două lucruri: generozitate și rigoare.

1. Povestea va fi scrisă la persoana I.
2. Fiecare dintre voi va scrie câte o singură propoziție (sau o singură frază)
.
3. Cel care scrie va ține cont de ceea ce au scris ceilalți de dinaintea lui, pentru ca povestea să fie coerentă.
4. Urmăriți firul poveștii aici, nu la comentarii.

O să vedeți, veți avea în cap propria poveste, însă aici intervine generozitatea. O luăm pas cu pas, s-ar putea să apară și dialogul, la un moment dat, vedem unde ne duce valul.

O să fac eu începutul (mai mult decât o frază), ca să inițiez atmosfera. Pe măsură ce scrieți, așez frazele, de la comentarii, aici, în pagină.
Când simțim că se înfundă, punem stop și îi dăm titlu.
(v-am spus, azi, că vă iubesc? :-) )

…SI UITE CE POVESTE A IEȘIT:

(vă mulțumesc, sunteți minunați: InGri, Onitza, LoreDada, desteapta, bonavox, artcreative, Nic, darynka, Miscellaneous, fiorelinna, Geo, Mamarutza, Bianca)

***
*****
**********

NOAPTEA ICOANEI

Era un miros în aer, de tei, atât de puternic, încât mi se pusese de-a curmezișul în beregată.
Și luna asta plină, acoperea, cu lumina ei, țârâitul de greieri.
Gardul era înalt, cu uluci de lemn pline de țepușe, chitra dracului, nu putea măcar să îi dea o bidinea?
L-am încălecat voinicește, am auzit pârâiala pantalonilor, care m-a secat la suflet, și am sărit dincolo, scrâșnind înjurătura între măsele.
În fața mea, drumul, neted ca-n palmă.
E ora 1 noaptea și inima îmi sparge pieptul.

Am timp berechet. Dar încotro s-o apuc?

Am rasuflat cu naduf si, ridicand din iarba geanta aruncata peste gard mai devreme, mi-am aruncat-o in spate.
Dupa mine, se intinde lenesa si apoi se prelinge pe asfalt, umbra mea.“Zat!” (la adresa umbrei) …Cand in fata mea, ce sa vezi… o omida mititica, verde-fluorescent, cu ochi cercetatori si cu perisorii orientati spre mine, semn de mare interes, ma scaneaza dispretuitor…
“A dracu’ scârboșenie…seamănă cu baba…”
Mi-am scuturat umerii a scarba si, intinzand piciorul la maxim peste ea, am trecut mai departe, scuipandu-mi in san de trei ori.

Incepe sa-mi miroase a complot…Mă trec fiori pe șiră… O fi dat ortu’ popii?

Mai fac doi pasi, privind cu spaima peste umar la omiduta care incepu sa tricoteze tacticos petrecandu-mă cu privirea, si din stanga, tzusti, un raton creţ, cu cizme rosii, care imi face cu ochiul si susura seducator: incotro, papuşa?
…E clar, încep să am vedenii…

Fugi umbra si se-ascunse dupa uluca, iar io inmarmurii. …După care mă pufni rasul, umbra fuge de mine, eu fug de ăia… A dracu’ babă… Sper că o legai bine, nu scapă până dimineață, să dea alarma…
Dintr-un tei ma privea foarte mustrator o parere de rau aparuta asa,de nicaieri…(Se impune, totusi, ceva viteza in sosoni…) Ia sa imi caut in geanta lanterna, sa vedem daca va mai aratati si in lumina…

Geanta mă taie la umăr, să vezi distracție dacă icoana e falsă…că dacă scap de ăștia, or să mă belească ăilalți
Sa procedam deci ca americanu: planu A si planu B; hai si C ca am si io un suflet care ma asteapta acasa.
Planul A: merg pitit, cu ia-mă, nene, ascund icoana până se liniștesc lucrurile și nu mă întâlnesc cu ăia
…Daca pana dimineata nu trece nici o masina, mai bine as ramane undeva, ascuns, macar pana spre seara?

- Buna seara!
Cred că felul în care am tresărit l-a speriat și pe bietul om, care a apărut de nicăieri…
L-am scrutat cu privirea din cap pana in picioare. Am lasat aerul din piept…sa iasa fortat incet…Nu era politist si asta ma facu sa imi dezvelesc dintii intr-un zambet larg…Si-am balguit ceva, da neinteligibil si omul m-a crezut lovit de dambla, asa ca a inceput sa imi vorbeasca precum copiilor tampiti.
Si-a dat caciula pe-o parte si scarpinandu-se dupa ureche, mi-a spus nedumerit:
- N-am vrut sa va sperii, domnule!

Parca stia ce tin ascuns in geantă.Felul in care isi dadu caciula intr-o parte ma facu sa inteleg ca ma urmareste de ceva timp. Genunchiul drept nu isi mai gasi linistea si incepu sa imi dezlipeasca calcaiul de pe pamant cu miscari repezi,enervant de repezi.

Tampitul dracului ! m-am ocarit in gand si am tacut.Speram sa continue,sa mai spuna ceva,sa pot fi sigur ce dorea, ce cauta langa mine.
Ma intreaba pe un ton suspect daca stiu vreo biserica deschisa prin zona unde ar putea sa se roage.
Al dracu’ broscan, m-a bunghit, imi spun in sine, ca de cind am pornit la drum,tot cu pretioasa-mi persoana conversez; si de-atit scuipat in sin,mi s-a udat camiesa
Deodata gura omului din fata mea se deschise intr-un rictus ciudat, si ochii i se marira. Arata ca o broasca pe cale sa inghita un soarece.

Chiar si fara caldura din spate, am stiut ca venea sotia mea, fiindca asta era efectul pe care-l avea de obicei asupra barbatilor. M-am intors si si i-am vazut buclele lungi fine rosu-deschis-aprins – si culoarea si ondularea erau de la natura – venind pe carare. Spun buclele fiindca parul sotiei mele, mai mult decat orice alta parte a corpului, parea sa aiba o personalitate aparte. Fara a se sinchisi catusi de putin de statuia cenusie care-i statea dinainte, ma intreba cu glas tare: Ai luat-o?
- Uite,domnul nu e de prin partea locului.
.. Raspunsei io repede,sa o fac sa taca…
In sinea mea: Femeia asta imi mananca zilele, ce să-i spun acum ?

O prind violent de braț, o trag într-o parte și îi susur veninos: Tampito, cred că am omorât-o pe babă, i-am pus baticul pe gură și i-am astupat și nasul, o să dea cineva alarma, și tu mă întrebi de față cu ăsta dacă am luat-o? Am luat-o, că tu mă bagi numai în belele, fiți-ar cămătarii ai dracului, taci mâlc și adu mașina, că ești cu mașina, nu?
Mă priveste cu ochii buclucati de ziceai ca sunt fantoma de la Opera aparuta mai devreme, in varf de an…iar eu incep sa imi pierd rabdarea si ii spun din nou: MASINA! Esti cu masina?
Ea baiguie ca-n transă: Omul…Omul ala…cu care erai…parcă s-a topit… Si nu, nu sunt cu masina, am avut pana, am venit cu caruta cu un cetatean ce m-a speriat de moarte, semana cu ala de mai devreme…

Mă intorc…Intr-adevar, disparuse fara să-mi dau seama.
-Atunci, la ce-ai mai venit, fără mașină? Unde dracu-i căruțasu, Doamne, iartă-mă?

…Si-n ceata ce incepea incet-incet sa se insinueze in gura si urechi , intocmai ca un fum inodor, apuc sa disting silueta broscanului evaporandu-se-n noapte pe dupa ulucile primelor case…

GEANTA! Spunem, într-un glas, și eu, și nevastă-mea.
- Și nici n-am apucat s-o văd!
- Lasă regretele și ia-o la fugă după hoț prin stânga, eu, o iau inainte, ne întâlnim la biserică!

Ea rămâne stană de piatră: Care biserică, ăștia au aici vreo trei?

Al dracu de atentie! Cum am putut sa o pierd din priviri,am avut eu mereu dreptate, piaza rea sotia asta…Lasa ca i-o spun eu cand ajung la biserica.
Fugi, mă îmbărbătez eu, lasă amănuntele,că dacă mai zabovești, nu ne mai întâlnim decât pe lumea cealaltă, impreună cu baba. Ne taie prietenii tăi, cămătarii sau facem pușcărie toată viața, alege!
Nevasta se uită, și ea, la mine, în felul acela, așa că îi fac semn, scurt, să rămână pe loc și dau să fug, dar mă împiedic de ceva și cad lat în praful drumului…
Ea, mai sprintena la trup, a luat startul și p-aici ți-e drumul.

Dau să mă ridic și să vezi minune dumnezeiască….
Geantaaa?? Poftim? Pai? Cuuuum? Pai atunci de ce-a fugit broscanu’?

Scot telefonul și-mi sun consoarta, raspunde, intr-un final…Ce-i caraitul asta??? Nevasta, raspunde-mi! Flori, ce naiba faci? Floriiii??? La loc comanda, lasă maratonul și vino inapoi. Nuuu, ai luat corect startul, dar am gasit geanta, vino s-o vezi cât o mai am in mână. Lasa-l p-ăla sa fugă, ce treaba avem cu el?
Închid, ușurat. Dau sa verfic geanta, da de unde, era goala…
…Și în șanț, alta, identică. Cu icoana în ea.

Mă, eu m-am scrântit de tot, îmi zâmbesc omizile, văd ratoni cu cizme roșii, umbra fuge de mine și am două genți la fel?

M-așez, tâmp, pe marginea șanțului, cu capul in maini, când văd în ceață că apare, tarsiindu-si picioarele … baba. Care îmi spune: Nevasta-ta e acasa la mine, bea ceai cu nepotu-meu, el v-a luat icoana din geanta cealaltă. Vii si matale?

În spatele ei, o haită de lupi, cu ochii roșii.
Mă ridic încet, ocolesc gențile, din care mă privesc, prin fermoarele deschise, lucrurile identice, dau să răspund, dar gura e mută, și o iau la fugă, cu picioare de plumb și genunchii moi…
Lupii, după mine… Știu că nu pot scăpa, aș lua o piatră de pe drum, dar nu mai e drum, ci o baltă, doamne, cred că m-am smintit, alerg prin apa verzuie până când văd o casă cu pridvor. Ajung la ușă, vreau să bat cu pumnii… și mă trezesc, buimac.

Incă ai febră, dragule, stai în pat, îmi spune soția. Toată noaptea te-ai rugat la o icoană… Aiurai.

Ma ridic in capul oaselor,dau sa o cuprind de mijloc pe minunata mea sotie insa o voce aspra aproape imi sparge timpanele : Sa ii mai dati astuia un calmant,e a doua oara cand ma pupa pe burta!

Priveam zambind catre sotia mea ce se indeparta…De ce se rastise la mine,de ce strigase sa mi se mai dea un calmant ?
…Dar mai ales de ce avea barba, ochelari de vedere si de ce purta halat alb ?

THE END

***

Mă stârnirăți, sfredeluși prieteni-cititori. Bună ideea cu scenariul, însă o lăsăm la copt.

Ete ce mă frământă pe mine, de ceva timp. Mai exact, de când m-a supărat Lache… Voiam, atunci, să-i fac o epigramă, dar mintea mea, deși a răscolit netul în căutare de epigrame celebre -pentru inspirație, insistă să rămână bocnă, căci nu am talent.

…Dacă o făcèm împreună?

Zic să fie din patru versuri (catren epigramatic).

Începutul îl croisem eu: Mă sudui că te-am cenzurat (e varianta a cinșpea), și voiam- dar a dracu de rimă nu știu de unde să o scot – să închei cu n-ai nimic în cap (varianta a treișpea).
Le-am pus aici doar ca să prindeți ideea, nu e musai să înceapă și să se termine așa.

Ia! O dibuim? Măcar de-o distracție la comentarii, că vine uikendul și mă sperie.

Uitai esențialul: punem epigramele editabile aici și îi rugăm pe ochii cei critici să se închidă.

©Sting:
Ai vrea să fii un anonim satrap
Dar când valoarea ta e nulă
E tare greu să scrii ceva cu cap
Când singurul pe care-l ai este la…

©Doru:
Cu ce-i in cap, si-n pantaloni, acum ai doua
E o realitate cruda, vrem, nu vrem
Ar fi perfect sa vii cu un cofraj de oua.
Sa ai si tu cu ce gandi cand ne vedem.

©Dara:
De ce ma sudui ca te-am cenzurat
Cand eu… amice… draga Lache,
Din altruism si generozitate,
Considerai, vazand vocabularul cel sarac,
Ca-i necesar a fi resuscitat ?!

©inGri (are două):
Ma sudui ca te-am cenzurat
Ca scriu aprins si apasat
Tu n-ai cenzura, esti casap
Ce tii in mana ai si-n cap.
***
Intregul univers sta intr-o fraza
pe care-i pus-o aici “sforaitor”.
La cap mergi tu si te tratează,
caci porti in el un mic “mirositor”.

©Zi (are două variante):
Iti sade bine cenzurat !
Uitat negat, in blogareala
Dema’gogind pe cale virtuala
Din realitate si din viata, furisat.
…Esti consternat? mey cap patrat
Tu vinovatul fara vina ce isi tot fura din lumina…
***
Iti sade bine cenzurat !
Uitat negat din blogareala
Nemai’gogind pe aici prin virtuala ,
In realitate si in viata expulzat .
…Esti consternat ? mey cap patrat
Tu vinovatul fara vina ce imi tot fura din lumina .

©deșteapta (are două):
Ești plin de-al vieții crunt venin
Te sfătuiesc să faci un Polidin
Și dacă nici așa prostia nu-ți mai trece
Ține de cap ca să nu-ți plece !
***
Noi n-am putut calatori in blogu-mi impreună
Si fiecare dintre noi sta atarnat in alta gara
Eu fluieram s-auzi ca pleaca trenul
Tu ma-njurai dar te faceai papara…

©Geo:
Dragul meu, ai, se vede, mult tupeu,
Mă sudui că ți-am aplicat cenzura.
Mi-e clar cum te „descurci” în viață, zău!
Amice, dacă vrei, un sfat: „Închide gura!”

©irina fumărel:
E usor sa scrii din anonimat,
Desi nu e recomandat,
Caci dauneaza grav la personalitate:
Ti-o anuleaza instant!!

©nic:
Mă sudui că te-am cenzurat
Latrand din cusca ta ca un… dulau
Ia sa-mi iesi tu din anonimat
Ca sa te perie mama nitel.

©artcreative (are două):
Haida,haida cu cenzura,
Suduistul…rupe-i gura,
Lasa-l in anonimat
C’asa-i place la baiat !

***
Minunat CA CAndelabrul,
Sta un prost,vorbind sarade.
Nu stie ABECEDARUL,
Doamne,cat de bine-i sade !
Ca o marmura mi-e chipul,
Ascultand cu pasiune,
Mi-am uitat deschis si slitul,
Dar e-un prost si nu se pune…
Amalgam de vorbe goale
Ies pe gura lui,saracul…
Ce sarac,cu mintea moale !
Insa cred ca io’s saracul…

©George:
Nu pot uita privirea ta
Privire atenta ce-n gol cauta
Un mijloc sa exprime ce nici nu gandea
Necuvantatorul din tine… Dobitoc sadea …

©Manon:
Mi-arunci cuvinte grele că-n Jurnal te-am cenzurat
Dar nu-mi spui cine ești… Prea bine!
S-o lămurim: de-acum, cand o sa scriu “Amice…”
Să știi că ma refer numai la tine!

1. tatal meu si libelula lui. Am înțeles, deci insecta e majoră, a trecut de faza de larvă; are ochii mari, aripi transparente dar învăluitoare și corp lunguieț cu picioare scurte. O prădătoare cu trompă siliconată. Tatăl tău la ce se încadrează, ca meniu? E ţânţar, albină, sau fluture? Dacă e albină, fă-l să se mute de lângă baltă, până nu-i suge aia stupu’ și-i inoculează boala somnului de veci.

2. am plecat departe cauta-ma daca ai nevoie de mine. Am reținut adresa. O să te caut la anul, cam pe la ora 15:00.

3. i-am dat muie… Aoleo! Îmi pari cam trist. Și anunțași și pe google. Alea trei puncte mă fac să cred că nu ai dat, ai luat.

4. doua litere sa intalnit sub ploaia cuvintelor. Adânc… Și, ude fleașcă, au decis să se acopere cu paranteze. Când a încetat ploaia, s-au despărțit cu liniuță de adio.

5. replici intre soare si amurg. Bă, Amurg, nasol sezonu’, i-am ars pe pârliții ăștia. / Bă, soare, la mine-i mișto, am ce consola cu Luna, până dimineață…

6. melodiea in care se spune alou dau. Începe cu “șea nana na na, alou, dau cutiea cu comoara sufletului mieu”, bagi refrenul “ete na, opa dirida”, de duouă ori, și termini cu “fraiero ce te-am făcut, io cutiea am vândut demult”, tot bis.

Îmi vedeți privirea sugestivă? Nu? Avem timp.

Am pus și eu un acatist, aici, acum câteva ore. Dar se vede treaba că cineva de dincolo mă are la inimă.
N-am apucat să respir de două ori în tren că eram, deja, în București…

Bagajul este mai ușor decât la plecare. Conține exact aceleași bulendre, însă m-am hipnotizat să cred că e light, ca să nu jupoi pielea cojită de pe umeri, mna, m-a mușcat un pic soarele, că am stat ca perversa, nudă, în calea lui…

Zic să iau un taxi din gară, nu rezist unei aventuri cu metroul.

La capătul peronului, o pălugă cu păr gri și ochi frământați de fomist.

- Doriți un Taxi, doamnă?

Eu vorbeam la telefon cu un suflet scump, așa e frumos, să anunți că ai aterizat pe peron cu bine (pretext de pupături și imbrățișări care sfidează sutele de kilometri dintre noi).

Deci doresc doar ca nenea taximetristul să giv mi ă breic.

Termin convorbirea, închid telefonul. Vulturul, în spate.
- Deci doriți un taxi, nu?!
- Cât e paguba până-n rond la alba iulia?
- 30 de lei.
- Exclus.

Plec mai departe. Măh, pe ăștia nu-i epurează nimeni din gară?

N-apuc să mă îndepărtez, că mă înhață altul. Un nene bătrân ca povestea, cu față de secretar de partid, doamnă, eu vă iau mai puțin…
- Dragul meu, nu dau mai mult de 15 lei.
Și îl las în urmă.

Bătrânelul nu se lasă, m-am gândit bine, sunteți primul client și nu vreau să am ghinion, vă duc eu.

Acuma, eu nu știu la ce ghinion se ferea el, însă am înțeles, patru minute mai târziu, că voia să scape de acest jinx, dându-mi-l mie.

Mașina lui nenea era de colecție, probabil că în fața mea se afla prima Dacie scoasă pe piață și câștigată la loto. M-a pufnit râsul și m-am prefăcut, decent, că tușesc.

Puteam să plec, dar părul ăla alb m-a impresionat, nenea e de vârsta tatălui meu.

M-am urcat în mașină (nici acum nu îmi vedeți privirea, nu-i așa?), am trântit portierele, că nu se închideau, și, după ce nenea a vorbit la telefon vreo 5 minute, am pornit la drum. În direcție opusă.
- Fiți amabil, tocmai m-am întors de la Constanța, zic să ne orientăm către București.

Dinozaurul de mașină m-a făcut să înjur primarii, de ce dracu nu repară șoselele, de au atâtea gropi, până când am realizat că nu sunt gropi, ci mici denivelări, transmise fără menajamente – din suspensia și amortizoarele zero, direct în măduva coloanei mele vertebrale.

Nenea, pe de altă parte, a simțit nevoia să facă o logoreică virgulă conversație de salon, legată de zodii, de mine, care, ca taur ce mă aflu, trebuie că sunt avară și dornică de îmbogățire… Știe el de la Urania… Eu mai băgam câte un eu nu cred în Urania, că o dată a spus că mă împac cu mama și, de, ar fi cam greu, că mama nu mai e…sau s-o fi referit la tata, cel cu care nu sunt certată?…

Drumul era agonic, mașina se chinuia să alerge, claxonată injurios de cei din spate, nenea avea probleme și cu vederea, na, ce vrei, 72 de ani, așa că fiecare stop se făcea brusc, direct în aura mașinii din față, iar sticksurile mele din stomac deveniseră curioase, voiau să iasă, să se uite și ele pe geam…iaikul meu..

Nutream o stare semi-cataleptică, răspundeam laconic și respiram resemnată, frate, au dreptate ai mei, toate mi se întâmplă numai mie…

Pe la Piața Unirii, bătrânelul începuse curtarea, îmi umbla la șurubel, să îl caut, indiferent dacă e zi sau noapte, că mă duce oriunde…

M-a depus, deja amețită, în fața blocului, mi-a sărutat mâna cavalerește și s-a recomandat, oricând la dispoziția dumneavoastă, doamnă, mă găsiți la Gara de nord, întrebați de nea Nelu din Aviației…

Moment în care am înțeles de unde mi se trăgea iminentul leșin, nu era rău de mare, ci picaj.

Și acuma mă uit iarăși cu privirea aia, cred că deja o vedeți…Îl așezai aci, în jurnal, pe nea Nelu, ca să știți si voi… să-l evitați.

Aș vrea

Manon on July 28, 2010 in Oglinda 16 Comments »

Trenul se prelinge prin fața peronului, pufăie și încremenește.
Urc.

Aș vrea ca acest tren să meargă cu 10 km pe oră.
Aș vrea ca aerul condiționat să îmi înghețe amintirile din aceste zile, pentru a le putea savura la infinit.
Aș vrea ca drumul acesta să nu-mi omoare fluturii cei mulți din plexul solar.
Aș vrea să nu mai merg în garsoniera mea, locul în care gândurile mi se vor zbate, iar, de pereții prea singuri.
Aș vrea să nu îmi mai fie dor niciodată.
Aș vrea să nu ajung în Bucureștiul care mă va scotoci la suflet ca hoții, la buzunare.

Însă…
…Trenul pornește în viteză, grăbindu-mă spre întâlnirea cu eu-l de care am fugit.

Mi-e groază să renunț la povestea acestor 5 zile perfecte.
…Aș vrea să le fi visat, pentru a putea dormi liniștită.

Am primit o educație spartană. Ca o completare, mama îmi spunea că indiferent cât de adânc ascunzi un lucru, reține, Manon, totul se află!
…Si, damn! Chiar le afla pe toate.

Mama avea dreptate, totul se află, la un moment dat.

***

Eu nu mint. Sunt prea orgolioasă și prea cu capul în nori ca să inventez ceva și să mă expun inutil oprobiului (puteam să spun că nu mint din principiu dar asta însemna că aburesc cititorii).

Îi detest pe mincinoși. Ascult cu interes poveștile oamenilor care îmi cer ajutorul, și le cred, cuvânt cu cuvânt. Nu, nu de fraieră, ci pentru că sunt un om de bună credință. Uneori acești oameni deformează și mint cu nerușinare. E doar o chestiune de timp până când aflu adevărul, dar asta se întâmplă doar dacă sunt interesată.
Fără să-mi propun, mi se aprinde becul roșu în frunte, și îl urmăresc pe om cu interes crescut.
…Și aflu.

***

Sunt pe net din 1996, deci fac parte dintre veterani, și nu am avut niciun ID schimonosit, în toate discuțiile am fost nona, manon, ovidia. Adică EU. O persoană verificabilă.
Nickname-ul abscons mi se pare o minciună pe care n-o înțeleg nici în ziua de astăzi. Dacă vrei să comunici și îți dai un nume fals, cât de adevărate pot fi vorbele tale? Am întâlnit oameni cu nick-uri bubuitoare și nu mică mi-a fost mirarea cand am descoperit, sub acestea, că persoana reală era exact la antipod…Și, mă mai gândesc adeseori, dacă ai un nume fals, e logic să deții mai multe, nu?

***

Oamenii care mint au senzația că ei sunt prisme cu multe fațete, pe care le expun în funcție de ceea ce le inspiră partenerii de discuție. Fiecare dintre acestea necesită altă identitate sau alias. Ai o fațetă de om moral, una de loază, alta de nu știu ce etc.

Aș vrea să le transmit acestor niculăiți minciună că, în eterul ăsta vast, prisma lor se tamponează uneori de oameni ca mine, pentru care aflarea adevărului nu reprezintă efort mental, ci alocare de timp.

…Iar dacă apuc să te bubui eu, nu te mai poate consilia decât nick-ul nimeni.

Sunt absolut îndrăgostită.

Aștept să ajung la București să văd dacă voi simți la fel de intens.
Festina lente, nonutz!

La mare. Furnicar de oameni de diverse culori; sucuri reci; inghețata e maaare și parfumată; muzicile se încalecă sub privirile înțelegătoare, fără pic de nerv în pupilă, ale turiștilor; circulația, bară la bară, șoferi politicoși, în concediu nu avem nervi, îi lăsăm acasă la pachet, recuperăm noi, pe urmă, înjurăturile…

Marea, zbuciumată de corpuri gălăgioase.
Plajele, pline ochi de corpuri culcate.
“Ia porumbul, porumbeluuul, e fierbinte, e fiert, ia porumbuul!” / “Nu, merci…”(face un grăsun o glumă) “…încerc să mă las”.

Alge.
Scoici.

Iar sub umbreluță…un rac mic. Eu.