Archive for August, 2012


fact.

Manon on August 29, 2012 in Oglinda 5 Comments »

Bărbații care fug de mine mă aleargă-n gând.

*
În fiecare zi se împlinește un an de la ceva. Ne amintim cu precădere dezastrele.

*
Primesc brânciuri în momentele în care nu știu sigur ce simt. De la oameni care mă-mping a nu cu toată forța da-ului din ei.

The King.

“Țațo! Trece mortu’!” (Ah, “Gaițele”, o ascultam la infinit, pe vinil.)
Replica aceasta reprezintă chintesența curiozității morbide cu care am putea să ne înscriem, lejer, ca popor, în cartea recordurilor, iar tu uită-te-n ochii mei, dacă ai de gând să mă contrazici, și spune-mi că pe tine înmormântările te lasă rece.

*

Alaltăieri mă rotisam pe bloc, la plajă, când am auzit fanfara.
Mergeau cu mortul la groapă, dumnezeu să-l ierte, cine-o fi, și alămurile intonau pe repeat good bye my love good bye plus cântecul ăla că-mi scapă acum dar am reținut refrenul, te-așteept să viii
Hait. “Te-aștept să vii”??? … La înmormântare? Cine așteaptă, pe cine? Mortul, pe ăl viu, sau viul – învierea mortului?

*
Pfft.
Ce cald e.
Nu-i vreme de înmormântări, că prea dogorește, și-n negru te încingi ca dracu.

*

Chiar.
De ceva timp nu mai vedem defilări cu morții pe stradă.
Legi noi.
Ca întristat -nu mai ai voie să păstrezi tradiția aia cu statul în casă trei zile, cu drumul până la cimitir în semn de respect, ultimul drum, cu alai, muzici, cu rude care suspină-n batistă și cutre care bârfesc îndoliata adunare și pomana de după…
Ca spectator – nu te mai uiți de după perdele, ros de curiozitatea aia ciudată îmbinată cu o frică învelită-n foi de întrebări și compasiuni retorice, cine-o fi? / o fi tânăr?  / femeie? bărbat? / o să ajung și io cu mâinile pe piept? / doamne ferește-mă, las’ că mai am până atunci!

S-au schimbat timpurile.

Mori, te duc ăia aproape pe furiș într-o capelă a nimănui și-a tuturora, unde rudele priveghează sau te-ncuie și pleacă acasă să se culce iar tu te-nvârți, ca spirit, haotic, pe tavan, că nu recunoști lustra…
Și mă abțin să vorbesc despre popii care recită slujbele pe repede-nainte, de parcă… mna…

Mna… Da’ și pe bloc e cald al dracului, nu mai e nici clima cum era odată temperată.
Ăia trec cu mortul pe stradă și eu sunt îmbrăcată numai în slipișori, îmi trăsei tricoul pe mine a respect dar mă scăpă un mic snort de râs, cine te vede de jos, madam, că ești la etajul patru, lată, pe prosop? Spiritul?

Ete – filosofam eu ușor insolată, văzând deja puncticele albe – azi, aci, la Tg-Jiu, e foarte posibil ca eu să fi prins ultima defilare cu mortul, spre cimitir, și mă simt, așa, nostalgică, parcă a mai decedat ceva din tinerețea mea, eh, pe vremuri înmormântările erau event-uri, ca nunțile, ce mai râdeam noi la priveghiuri…
Și parcă-parcă aș fi stors și-o lacrimă, dar unde-i deshidratare nu e loc de întristare, bocet și suspin, mai bine plec acasă înainte de a ajunge la urgențe prăjită cu bășicuțe, filosofia nu ține loc de unguent, așa că grăbește finalul, nebuno.

*

Final.

Mesaj à la Ștèfan care ne-a fost baci:

“Țațo! Trece mortu’!”, va fi, pentru copiii copiilor noștri, doar o replică dintr-o piesă pe care n-o va mai asculta nimeni pe vinil – căci și vinilul, și alaiul care însoțea, în semn de respect, defunctul, pe ultimul drum, vor sucomba legal, transformându-se în povești vechi și prăfuite care parcă nici n-au existat.
Poate că și fanfara va fi tot istorie, atunci.
Plaja pe bloc, clar, da.

1. Aș începe cu cel care a scris pe google “imi pare rau ,am avut o incurcatura in dosare si a trebuit sa clarific“.
Nu știu cui iți ceri scuze, dar ai aterizat în out.ro. …Și te-ai reîntors, de 71 de ori.
Mulțumesc și ai iertarea mea.
Așa. Dacă tot ne împrietenirăm, zi-mi ce ai făcut cu dosarele alea care conțineau încurcătura, că mă roade. Scăpași, sau ai net acolo?

2. nona esti minunata
Nț. Sunt o comoară. …De aia mă îngroapă toți.

3. cum sa scri in jurnal
Punând, ferm, punctul pe i. …Pe cel de-al doilea i.

4. barbati goii
Vai de capul tău. Când școala te abandonează de mică, ce cauți pulii pe net?

5. cate luni trebuie sa creasca paru pentru tunsoare jhony bravo
Păcatele mele. Asta da, dilemă, Jhony, dă-l dracu de bac.
Zicem așa, pornind de la ideea că ești zero, acum: pentru moț, vreo două luni, îl dai cu ulei pe spate și pui pe cineva să te tragă de el zilnic. Pentru ceafă, epilează-te cu ceară. Până se face creasta mare, ți se umflă și la ceafă de un unu.

5. vreau sa sex pe net
Îu. Nu vreau să dezamăgire pe față, dar vezi că femeia cam vrea să dragoste pe viu.

6. www. numai cu sex si cu futari.ro clipuri
Al dracu pervers. Ești patriot. Punct ro, ai?

7. helicobacteru moare de la tuica
Incorect. Helicobacteru se amețește. Ficatul moare.

8. un om ma jignit pe strada
Cum te-a jignit? Ai dat cu liniuța-n el și te-a făcut agramat?
Data viitoare șparlește și tu un portofel. “Șuțule!” sună simpatic.

9. cea mai frumoasa puta de femeie din lume
Din lumee?? Nene, nu știu. Îți mărturisesc că eu, de ceva timp, mă-ndrăgostesc, al dracu ghinion, numai de bărbați cu păsărică. …Pe care n-ajung să o văd, că mă împiedic în ouțele mele.

Am fost la tata, acasă, o săptămână, să mă încarc de viu, că am orbit, dreq, de atâta stat cu ochii în monitor.

Într-o seară…
…Mă scosese un prieten în oraș, să bem un suc, să ascultăm muzici ne-manelare, chestii.
E.
Nu mai erau locuri libere la terasa aia.
Și ne-am așezat la o masă la care staționa un grup.
Prietenul meu îi cunoștea pe oamenii ăia.
Io, nu, evident.

Ah.
Socializarea pe viu, fără anestezie prealabilă.
Ăia vorbeau – mai mult între ei – eu mai ziceam un deh, eh, da, ha ha, după care mă afundam cu ochii-n telefon (sanchi, îmi verificam mailul sau dădeam refreșuri - mi-o fi scris cineva pe facebook?) ca să acopăr găurile de ne-comunicare.

Cum dracu treceam noi, în tinerețea lipsită de internet, peste momentele în care ne întâlneam cu necunoscuți și tăcerile penibile pluteau line la firul ierbii?
Nu mai știu.

Știu doar că în seara cu pricina prietenul m-a prezentat grupului.
Înainte să plecăm, unul dintre tipii de la masă s-a uitat cu luare-aminte la mine.
Fața lui nu-mi spunea nimic.
Iar când el m-a întrebat, ușor contrariat:
- Cum, nu mă cunoști? Ne-am mai văzut, acum câteva luni, eram la masă cu fratele tău…
…Mi-am ținut răspunsul în gând:
- Oh. …Aveam și atunci telefonul la mine?

indeed i am

Manon on August 27, 2012 in Oglinda No Comments »

dor

Manon on August 22, 2012 in Oglinda 7 Comments »

Mi-e dor să mă îndrăgostesc.

Starea aia de calm, știi? Clocotită la foc mic până când prinde culoare roșiatică.
Calmul ăla căruia vrei să-i fuți un pumn în meclă, dar te paralizează autoprotecția, printr-un vag neah metafizic.

*

Vacanțele mă storcesc.
În primele zile, sar din pat, dimineața, agitată de: aveam ceva de facut azi!
După aia, mi se blegește creierul, îmi aduc aminte de toți morții, răii și răniții și mă cuprinde starea aceea de calm periculos, care ți-ar cam pune rucsacul în spinare și te-ar trimite undeva, într-un loc izolat, săăă tot privești norii, iarba și gândăceii aferenți, no human beings involved.
Plec, mâine, la tata, vreo câteva zile, că, ete, nici n-am apucat să disper bine de atâta relaxare că poof, vacanța s-a terminat.
Etapa finală: La sfârșitul vacanței experimentez starea de: shit! nu vreau să mă întorc la muncă!
Ete, sunt gata storcită.

*

Maria mi-a dat un brânci, cu sprijin cu tot, să-mi fac analizele.
Analizele alea pe care le tot amâni, an de an – pentru ca în final să înțelegi că bine ai făcut fițiarcapulaldracului.
…Trăiești, acum, toate spaimele deodată.
Cea mai mică problemă e lipsa asta de fier.
Doamna de fier nu are fier suficient.
Well.
Să renunț, zic, la bomboanele alea mentolate de care sunt dependentă, și să sug și eu niște alice.
… Până când fac analizele celelalte, alea înfricoșătoare, că numai gândindu-mă, îmi vine să mă sinucid în gât.

*
Eh.
Cu dumnezeu înainte.
Ha.
Și dumnezeu, asta, are un simț al umorului foarte ciudat, în ceea ce-o privește pe roaba manon.
Mă rog și eu de el, de vreo doi ani, să-mi scoată-n cale un bărbat, și el mi-l trimite pe ex-ul.
Ce ai bă cu mine?

*

Ai mei. Dragii mei.
Parcă presează ceva de sus, toți sunt angoasați și nemulțumiți, cu dorul de iubire-n gât, cu nevoia-n plex, nevoia aia de strivește-mi, măh, și mie, sufletul, de inima ta.
Și pentru că nu se poate, angoasele și scenariile năvălesc în ei, și dau buzna, iar, afară, fluturii seamană cu păsările negre, ah, doamne, ce trist, câtă nevoie de afecțiune e pe pământul ăsta – dacă ar fi materială și de culoare roșie, ar fi roșu peste tot, și norii ar fi roșii, și calmul, și aerul și tot.

*

Ne-au fracturat și imbecilii ăstia, din politică.
Mi-e frică să-l mai salut pe ăla, că-mi zice băsistă doar pentru că îl detest pe crinul lache.
El se face că nu mă vede, de teamă că-mi citește în pupilă ești fan badea, cât de leim poți să fii?
După alegerile acelea, mi-am donat televizorul, să nu-mi stric antenele din dotare.
Și am trecut la alt meniu.
Nu mai consum otrăvuri, și am abandonat barca lui fac caz de necaz.
Dar vai de acela care îndrăznește să mă insulte doar pentru că eu nu gândesc ca el.

*
- Ce faci?
- Eh. Plec la mare.
EH“. Oamenii își iau în bagaj și tristețile, să le înece într-o apă sărată care nu are izvor, ci doar întindere, cât cuprinde.

*

E o modă nouă, nu știu cine-a scos-o-ntâi pe piață, dar e epidemică și prinde, ca orice lucru dezastruos.
Se poartă drobul de sare direct în spinare. Greu al dracului, dar purtat în cârcă, zi de zi, cu-n stoicism demn de-o cauză mai bună.
Drobul. Răul potențial / iminent. Nu te mai uiți la el de la distanță ca să suspini a doamne ferește, ci-l cari cu tine ca să suferi evri fakin dei, cu voluptatea spaimei care vine din ne-curaj.
- Am vrut să-l sun să-i spun că mi-e dor de el.
- Stai, că-ți spun eu urmarea, draga mea. Și nu l-ai sunat, că ți-a fost teamă. De reacția lui, care ar fi fost aia. Sau aia. Sau aia. Sau aia. Și, la sfârșitul zilei, epuizată de ceea ce ai sădit în tine, o să-l suni. Cu ofensiva gata pregătită. El, boul Ferdinand, cuminte snifăind o floare, tu -albina care-i intră direct în cur. Îi dai muie, și ți-o iei. Corect. … Prilej de alte temeri, și alt drob de sare… Vrei să-ți spun un banc bun, ca să înțelegi mai bine?
- Da.
- E. Un om rămâne cu mașina-n pană lângă o pădure, izolat. Nu poate schimba cauciucul, căci nu are cric. Drumul ăla e pustiu. Așa că omul își face curaj să porneasca în căutarea unei case, să ceară ajutor. Merge mult, prin pădure, și se tot frământă… “Maaama mea, o să bat la ușa unei case, să cer ajutor. Dacă nu-mi deschide? Dacă o să creadă că sunt infractor? O să-i spun de mașină, o să mă întrebe că unde e / păi nu e aici, e departe, în drum/ de unde știu eu că spuneți adevărul? / veniți cu mine / cum să vin, domnule, cu dumneata, nu te cunosc… Și ăla ar avea dreptate, cine ar avea încredere într-un străin care apare seara, din senin, în pustietate? Dar o locui cineva pe aici, unde dreq ma duc?” Merge bărbatul ăsta mult, frământat de puzderia de gânduri și neliniști, și vede în zare o lumină.
Ajunge la ușa unei case, îi bate inima tare, el bate la ușă, ușa se deschide, și gazda îl întreabă politicos: “Ce doriți?”
…La care omul nostru, stors, își adună ultimele puteri și zbiară: “MĂ FUT ÎN CRICUL TĂU!”
…Înțelegi, puiule, cu e cu drobul ăsta pe care nu-l lași, dracului sus, pe dulap, și îl cari cu tine?
- Da.
- Well. Fuck it!

*

Pupăciuni vouă, ochi cititori, să vă faceți dreq analizele, dacă vreți motiv de spaime reale, și analizele să fie bune, ca să fiți vioi și sfredeluși.
… P.S. Calmul vostru ce culoare are?

Helău, felău popiuleișăn of mai cantri Rumenia.
Ai uant tu ask iu directli in ior feis:

DU IU RIMEMBĂR ZIS OLD PICCER?




…..REVOLUȚIA… BUNULUI SIMȚ ?



urări plagiate

Manon on August 15, 2012 in Urări 4 Comments »

În sfânta tradiție, se cade să zic și io lamulțiani Mariilor și Mareanilor, numai că n-am inspirație, așa că-i plagiez mișelește pe nebunii ăia de la Kamikaze.
De ce?
De ce mă întrebi de ce?
Ca să ne râdem, de aia.

(tobe pe fundal, parrraram pam pam parrraram pam pam)

Să nu uităm să adresăm azi un călduros “La mulți ani, toate cele bune și cînd ne-o fi mai rău, ca acum să ne fie!” numiților: Sfînta Maria, Marina, Merry, Marean, Jos Marinaru’, Nea Mărin!

Ok.
Recunosc.
De câteva ore râd, sanki, din senin, la cum au strecurat ei în urare “Jos Marinaru’ “.
MAXIM! :-)