Archive for August, 2010


***
Deci leşinam de foame, aşa că vine o fetiţă cu mâncare, pentru amândouă.
Mie mi-a cumpărat un sandvici.
Să-l descriu: chestii îndesate într-o formă ciudată de baghetuţă, ca o… ca un… şi pe eticheta zdrenţuită scrie… Carol.
Mi-a murit foamea, instant. Pe deasupra, pro-tes-tez!

Fata şi-a cumpărat o cutie transparentă în care zăcea melancolic o salată alcătuită din ce au avut de aruncat ăia, pe la bucătărie, in special orezul de la porţiile refuzate şi boabele de porumb din toată recolta României.
- Ce-i ăsta, un gândăcel?
-  Nu, e o singură boabă de fasole, n-o mânca, îţi cade greu la intestin…

Pe eticheta acestei cutii, însă, altă viaţă… O poză cu o femeie atât de cambrată, încât popoul pare scăunel.
Iar ca bonus, alături, scrie: “Această salată te ţine în formă (fapt nedovedit clinic)”.

Ştiţi ceva? Nu vreau să fiu frivolă, dar uite ce gândeam eu, atunci: dacă sandviciul era Carol, salata se numea Foamea Neagră (cunoscătorii ştiu de ce).

***
Fentează spamul şi ajunge în inbox un mail.
Subject: PARFUM FEROMONI SUCCES GARANTAT invites you to view photos.
A-haaa…

… Îl comentaţi voi? ;-)

vin copiii…

Manon on August 31, 2010 in Oglinda 25 Comments »

Am treabă.

Azi sunt, şi sfredeluş, şi tropăitor (adică tropăi prin şcoală din picioruşe).

Au venit copiii la înscriere. S-au aliniat pe un rând, şi aşteaptă cuminţi, plini de emoţie, de parcă ar fi într-o biserică.

Iar eu trec din când în când pe acolo, niznai. Şi le zâmbesc.

Să ştie.

Că nu sunt ai nimănui.

…Până se termină admiterea, o să ne împrietenim.

***

…Undeva, răspândiţi prin ţară, nişte părinţi tremură de emoţii.
Îi rog să n-aibă teamă.

…Am eu grijă de sufleţei, aici. :-)

fără titlu

Manon on August 30, 2010 in Codul lui Manon Comments Off

Zilele trecute, un om genial, care mă fascinează de fiecare dată când deschide gura, mi-a povestit:
- Ieri am văzut un fluture aşezat pe asfalt. Am pus talpa deasupra lui, la o oarecare distanţă, iar el şi-a strâns aripile.
- L-ai omorât?
- Nu. Voiam, doar, să văd ce face un fluture când are o talpă deasupra. Şi-a strâns aripile, aşa că, de sus, se vedea doar o liniuţă. Dacă priveai dintr-o parte, vedeai aripa. …Am zâmbit şi am mers mai departe.

Din instinct de conservare, fluturele se făcuse liniuţă, pentru a scăpa de ameninţarea umbrei unei tălpi.

**
Cât de diferiţi suntem noi, bărbaţii şi femeile…
Eu, ca exemplu de fetiţă, dacă vedeam fluturele, mă întrebam de ce nu zboară, e pe moarte? Şi cred că aş fi luat o foaie de hârtie, i-aş fi strecurat-o sub trupşor şi l-aş fi mutat departe de tălpile care l-ar fi putut călca, neatente.

Interesant, mai meditam eu, cum merge specia hominizilor, înainte, cu bărbaţii – pionieri cercetători, iar femeile, empatice…

Pe urmă m-a lovit direct în creştetul capului, un gând… Am recunoscut fluturele. Şi felul în care se face el liniuţă, atunci când se întâlneşte cu umbra fiinţei mele de eter.

De ieri, îmi arunc, cu sarcasm, replici mentale, gen: Huh, madam, găsişi motivul să fii, iar, depresibilă…

Aşa, şi?
Mai grav decât asta e faptul că eu reprezint o sumă de calităţi – cu rezultat ZERO realizări. Traiectul vieţii mele de până acum creionează un drum amprentat de tălpi. Care nu duce nicăieri. Şi pe care poposesc, sporadic, fluturi străini.

Recunoaşteţi Jurnalul, acum?

@ Geo: Ți-am pus jurnalul de călătorie în Pagina fără nume, mai pleacă omu’, dar mai și scrie… Aștept noutăți;

@all of u: Revin imediat, stați să termin cu Geo;

@ Geo: Fii antenă, aci, la mama lor, că mă ironizași prin jurnărel, acum ceva timp, și mă tot frământ, de azi dimineață, măh, cum să scriu asta, că mă râde Geo?…Mna, încerc…. (priviri furișe în jur)

**

Așa…

Dragii mei… dragii mei, aseară m-a vizitat un suflet iubit și am stat, ca nebunii, pe iutub, să ne râdem... La un moment dat, îmi zice: Nona, da’ pe ăsta, îl știi?

…Nu-l știam.

Zic: Deci mâine, pun asta, în jurnal, deși mi-e frică de Geo, că o să îmi spună, ete, spurcași Jurnalul, dar o pun, or mai fi și alții ca mine, care nu știu clipul…
Zice: Nu-l, pune, toată lumea l-a văzut, deja.
Zic: Ba-l pun, să mai râdă o dată! ;-)

După ce a plecat, am revăzut clipul de trei ori. Prima dată nu vedeam imaginea, de la lacrimi. A doua oară nu vedeam ce e în jurul lui. A treia oară am observat TOT.

Doamneloor și Domnilooor,

Vă rog să vă uitați la acest clip, și să observați cu atenție, următoarele:

1. Imaginea răcănelului lovit de nulitate;
2. Dansul răgacei subnutrite;
3. Plantarea porumbului la libelula unu;
4. Strivirea boabelor de comină la miss anorexia;
5. Și, nu în ultimul rând, versurile și melodia.
5 bis. Câinele.

Are you ready?
Boxele, pe căști?
Imaginea, clara?
Boon…

PLAY:  BOLDUL ȘI INSECTA

**

@Geo: Nu o încadrăm la manele, ci la gaguri. Se pune? ;-)
@all of u: Vă iubesc.
@me: Încetează, femeie!

Banned

Manon on August 27, 2010 in Oglinda Comments Off

Aș vrea să scriu despre faptul că oamenii răi sunt rari.

Aș vrea să scriu despre faptul că cei care par răi, sunt, de fapt, sensibili.

Aș vrea să scriu despre faptul că, în viață, nu trebuie să te lași până când nu înțelegi acțiunile celui de lângă tine.

Aș vrea să scriu despre faptul că, în mod, garantat, dacă te frământă ceva, vei afla răspunsul, sooner or later.

Aș vrea să scriu despre felul în care mă modifică loviturile sub centură.

Aș vrea să scriu despre optimismul meu incurabil, care mă încăpățânează să cred în bine și în armonie.

Aș vrea să pun în poze felul în care lupt eu, uneori, împotriva mea, pentru a nu-l lăsa pe cel de lângă mine să se irosească aiurea.

Dar.

De ani de zile, numai despre lucrurile astea scriu.

Ele m-au făcut vulnerabilă.

***
De azi voi restricționa accesul unei persoane, la acest Jurnal.

Sper să n-o mai fac niciodată.

***

Îmi cer iertare pentru faptul că, în loc să întorc celălalt obraz, întorc spatele.

***

****

Știți mașina aceea, de pe deal? Am deblocat frâna de mână și am reluat călătoria.
În marșariér.

Anunț

Manon on August 27, 2010 in Un_Anunț No Comments »

Nu pun anunțuri în Jurnal, dacă nu cunosc persoanele.

O cunosc pe Alexandra, este unul dintre puiuții mei dragi.
Este o ființă splendidă, cu un caracter frumos – dat de o educație impecabilă.

Alexandra are un apartament de închiriat, așa că încerc să o ajut, punându-i, aici, anunțul.

Inchiriez, de la 1 septembrie, un apartament de doua camere in cartierul TEI, decomandat, parter, curat, gresie, faianta, apometre, repartitoare, instalatii noi, mobilat, 250 euro/ luna.

Contact: alexandra_murarus@yahoo.com

P.S. Anunțul este pentru București.

Scăndăluș între Doamnă și Menajeră.
Menajera e încuiată în baie, unde se smiorcăie și bate cu pumnii în ușă.
Doamna are ochii exoftalmici (că s-a înecat cu cheia) și repetă ți-am spus eu, ți-am spus eu…
Manon stă pe pat, cuibărită între perne și ar vrea să leviteze, oleacă. Ar medita, n-ar scrie, azi. Dar îi e rușine de mânuța de cititori care intră zilnic în jurnal.
Azi avem eschivă.

Salvator.

Cine o mai fi aterizat în jurnal, din google?

Ia.

1. medic diabetolog este o meserie grea. Da. Și te-apucași să-ți smulgi părul din cap, pe google… Dar tu ar trebui să știi mai bine ca oricine că supărarile îți rup pancreasul în două.
…Vrei să te-mbolnăvești de ceea ce tratezi?

2. bloguri de noapte. Există bloguri de noaptea minții, și restul (astea-s luminate non-stop).

3. sufar din cauza ta. Spune-mi motivul, ca să-mi aduc aminte cu ce m-ai supărat.

4. manon, ce nu trebuie sa stii… …Iată genul de replică-șopârlă. După cele trei puncte urmează, invariabil, și dezvăluirea.

5. cum pot sa fac o baba sa taca. O iei și pe ea în excursie la Bâlea Lac și o îndemni să se scalde în apa caldă. Tu faci fotografii împrejurimilor. Când nevasta te strigă: Costele, se îneacă mama!, tu răspunzi inocent: Îmi pare rău, dar nu mai am film în aparat.

6. cum se mai scrie pe jurnal. Tot de la stânga la dreapta.

7. cum scriu un acatist. De jos în sus, cu ochii închiși.

8. piele îngălbenită. …Hmm… Icter?

9. țâțe fleșcăite. …Nu e icter.

10. țâțe fleșcăite babă. Îu! Acum pricepui! Tu ești ăla cu baba care nu tace. Deci n-a amuțit, doar s-a gălbejit, de la spaimă.
Boon… Încearcă asta: Mamă soacră…vii cu noi în excursie la Cota 2000? Au deschis acolo o râpă nouă...

11. omul cu trompa in frunte. Dacă faci vreo referire la bancul pe care l-am pus în jurnal acum ceva timp, da, are sens schimbarea. Când ai trompa în frunte, toate merele pe care aceasta le culege de pe tarabă sunt îndesate în orificiul bucal. Deci ai scăpat de-o spaimă. Ți-au mai rămas două.

12. povestea ana lui manole. Ana iubește. Ana respiră soare. Ana moare sufocată. De întuneric.

13. fidelitate respect. Stai prin zonă. În teritoriul vast al out-ului, aceste specii pe cale de dispariție sunt protejate prin lege.

Picture this:
Un drum sinuos, cu o panta abruptă.
Pe pantă, o mașină albă, înțepenită cu frâna de mână.
În spatele mașinii, o femeie.
…Care se forțează să o împingă la deal.

*

Picture this:
Deșert vast, soare cotropitor, dune șlefuite în valuri.
O corabie veche, pe jumătate înfiptă în nisip.
…Și o femeie ce cară apă – cu o găletușă – pe care o toarnă în praful setos, pentru a recrea oceanul.

***

Femeia aceea sunt eu.

…Iar în momentele în care îmi îngenunchiez orgoliul, știu că și mașina, și corabia – tot eu sunt.
Nu celălalt.

Status quo

Manon on August 25, 2010 in Oglinda 27 Comments »

Dostoievski povestea că, doar cu puțin timp înainte de a i se declanșa criza de epilepsie, avea o senzație ciudată și clară că urma să trăiască o revelație. Cunoștea atât de bine procesul, încât avea timp să se așeze undeva, pentru a nu se accidenta, când lovea criza.
Își simțea, acut, creierul – cel lovit de furtuna electrică, și prevenea catastrofa.

*
Am un prieten, țintuit în căruciorul cu rotile. Mi-a spus că a învățat să asculte de corp și să interpreteze semnalele pe care acesta i le dă.
Își simte, acut, organismul, și-l ține sub control.

*
Eu nu am epilepsie, nu sunt nici imobilizată.
Am doar o inimă, bolnavă. Căreia îi lipsește, din copilărie, preaplinul de iubire – care să vină de la altcineva.
Îmi simt, acut, inima. Dar. Nu știu să previn. Nu știu să controlez.

Când inima asta bolnavă simte că are o revelație, n-a învățat să se așeze, așa că se face praf.
Iar când simte că bubuie de sentimente, nu știe să le controleze.

De aceea scriu. Uneori cuvintele spun prea puțin sau prea mult. …Atunci pun link-uri.

I hope you don’t mind that I put down in words.

***

Inima voastră e sub control? …Al cui?

hipnoza

Manon on August 24, 2010 in Sub lupă 38 Comments »

Jucam nevinovată, un X și Zero, cinstit, pe hârtie, cu Moi-même, când îmi strecurară, mișelește, pe net, un link:

Pantha Du Prince

Rămăsei ca șoarecu’ la viperă.

Nu știu când terminai jocul, știu doar că învinsei și că mâine joc, iar, ca să îmi iau revanșa.

Îi rog pe cunoscători să îmi explice de ce această muzică îmi bate, încă, în plex.

Și să îmi recomande ceva, ca să strecor și eu mai departe, tot mișelește. ;-)

*