Archive for January, 2012


ta na nam

Manon on January 29, 2012 in Oglinda 5 Comments »

Știi ceva?
Dacă tot veniși pe aici, na, pup ochișorii.

Ce fac?

Nimic.

Mint.

Ascult muzică.

Ce muzică?

(Poate râde careva, că îl gușulez)

Ete:

ASTA (dă sonoru tare și mișcă-te un pic.) ;-)

(jură-te că n-ai zâmbit cu ochi de soare!)

(blush)

Pixar.

Manon on January 28, 2012 in Oglinda 4 Comments »

Ete. Filmuleț scurt – de uikend.
6 minuțele adorabile.
În două părți, ca să avem calitate bună.

Pup.

Day and Night – I

Day and Night – II

Pixar punct. ;-)

o vorbă

Manon on January 28, 2012 in Oglinda 12 Comments »

Mama mea avea o vorbă: Deh, şarpele încălzit la sân…

Pricepeam metafora. Dar tot mă revoltam. Tot metaforic. Mamă, care om, din lumea asta, ar încălzi un şarpe la sân? Şarpele are sânge rece. Îl încălzeşti, te muşcă.
(Notes to self: să stau dracu departe de şerpi, sunt uşor de recunoscut, mna, altă specie.)

Acum am îmbătrânit. Nu mă mai revoltă aproape nimic.
Vreau doar să înţeleg neînţelesurile.

Care om din lumea asta ar încălzi un şarpe la sân?
Unul care nu are frică.
Şi când nu avem noi, oamenii, frică?
Atunci când suntem orbi.
…Să mai întreb şi în care anume momente din viaţă suntem, noi, orbi?

well?

Manon on January 26, 2012 in Retorice 1 Comment »

Coooreeect! ;-)

Adânc în noapte, strada-i plină de zi.
Felinarul anemic pâlpâie o scânteie care se multiplică în fulgii de nea aşternuţi covoraş.

E noapte, e lumină, şi e zgomot.

Viscolul fugăreşte duşmănos zăpada, nu ca să o prindă, ci ca să-i dea şut, ca la fotbal.
Suflă peste stradă, pe urmă urcă, vijelios, şi se izbeşte-n blocuri.
Parcă e un beţiv fără direcţie care se propteşte cu dinţii într-un stâlp de felinar, se miră, face un pas înapoi, înaintează tot cu freza-n stâlp, şi tot aşa de vreo cinci ori, până când se opreşte, boscorodind, bă, ăştia m-au închis aici!

Dar viscolul nu-i beţivul fără direcţie, el e doar sălbatic, căci de acolo, de unde vine, a învăţat să zburde liber prin tundră şi să dea, când se plictiseşte, câte una peste ceafă vreunui arbust complexat, degerat şi plin de ghimpi moi.

Strada Nicoară nu e tundră, ci un labirint de blocuri, în care viscolul nu are loc, aşa că se înfăşoară fuior în sus, pe cabluri, şi aruncă pe ferestre, ca zugravul, câte o mistrie de zăpadă.

Aud un zgomot în bucătărie. Am lăsat geamul uşor deschis, iar musafirul nepoftit a dat buzna, s-a speriat, şi-acum se zbate ca să iasă.

Trece razant peste tacâmuri, fâlfâie un prosopel din cui şi se strecoară-n cameră.

Miroase a ger.

A dracu uşă de metal, de la intrare.
Cică e etanşă.
Pârâie pe la încheieturi de parcă ar fi asaltată de doi hoţi panicaţi; unul vrea să intre, altul vrea să fugă.

Tocmai când zâmbesc şi vreau să spun măi viscole, aici rămâi, simt miros de vanilie.
S-a strecurat, curiosul, în baie, îmi probează halatul şi zguduie borcănaşele de pe raft.

Ah. Va găsi ieşirea.
Ia.
1…
2…
Şi n-apuc să zic 3, că aud paleta ventilatorului fixat în gura de aerisire, zvrrrrllll…

A scăpat, puiul de viscol, şi aleargă-n sus, cu bucurie, se avântă-n cer şi pe urmă se întoarce, iar, prin geamul de la bucătărie, să mai zdrăngăne prin casă ce-o mai fi în calea lui.

Mă uit la ceas.
E 3 jumate.
Giz!

Gata cu joaca.

Închid geamul şi mă cuibăresc sub pilotă.
E timpul să mă culc.
… Dacă-mi dă voie să adorm frigul din suflet.

Cu patru ore în urmă scrisesem în jurnal: “ah.cu trei puncte“.
Și am pus linkul pe facebook.

Acum două minute primesc un mesaj privat, tot pe facebook, de la primul meu iubit.

- dormi?
- pup. vb maine. ma doare rau capul.
- ok, nu stiu ce s-a intimplat dar linisteste-te.
- merci. conteaza. pup fruntea.
- si noi
.

“Noi”- adică el și cu prietena lui.
Mă pupă, amândoi.
S-au gândit la mine, să nu mai fiu supărată.

Mi s-a încălzit inima și m-am simțit mai bine, brusc.

Vedeți?

De aia merg eu înainte.

Rămân în viața mea oamenii care își poartă propria lumină, nu cameleonii.

Mulțumesc, Alin.
Mulțumesc, Alina.

Vă pup, cu drag.

Ah.
Mama mea avea o vorbă.
Well, mama mea avea multe vorbe.
Era o makedoancă inteligentă, puternică și cultivată, care, în momentele cheie, scotea pe gură câte un proverb românesc.
Realizase ea că înțelepciunea populară, simplă și clară, rezolvă spontan toate lucrurile complicate.

E.
Și vorba aia, de care mă leg eu acum, era: Manon, să fii om numai cu cel care merită.

Eu, evident, mă răsculam.
Toți sunt oameni ca mine, toți merită! Cine sunt eu, ca să decid că “unii” nu merită?

Și ah.
Cum m-au lovit.

Uite. Acum ceva timp, un om pe care îl consideram familie, m-a jignit grav. În public.
Am rămas interzisă. Sufocată. Perplexă. Făcută nod.
Atât de mult m-a durut, încât, deși propovăduiesc de-o viață comunicarea și dialogul, n-am avut forța să îl opresc, atunci, a doua zi, a patra săptămână, a treia lună, pentru a-i spune: M-ai jignit. Te rog, justifică-te sau cere-ți scuze, ca să putem trece peste. Ca să nu mă mai doară atât de rău.
N-am putut.

Am murit încet, purtând povara cuvintelor lui grele și a reproșurilor mele sufocate de tăcerea autoimpusă.
Am ales să tac.
Sau m-a ales tăcerea, agonică și chinuitoare.
Atipic pentru mine, vulcanica.

Deci ah.
Tac. Nu pot altfel.
Și o să mă vindec, într-o bună zi.
Nu caut rezoluții.
Explicații.
Scuze.
Acuze.

Am îmbătrânit.
…De-abia acum am înțeles cât de generic este acel merită.

Auzi, dragă mamă? Uită-te și tu la mine, de acolo, din cer, de unde ești…
Sunt om
Cu acel om
Pentru că merită.

Retragerea mea, mută, din viața lui.


ia!

Manon on January 24, 2012 in Ridendo 24 Comments »

Și acum intră la comentarii, am un mesaj acolo… ;-)

L-am sunat pe tata, azi.
- Ce faci, iubitule?
- Sunt în stație, am înghețat.
- Păi de unde vii?
- Am fost în centru.
- A, la revoluție.
- Da. Am strigat de am răgușit.
- Să nu răcești, revoluționarul meu drag.
- Mă duc și mâine. Până cade tiranul ăsta.
- Și pe cine punem în locul lui, tată?
- Nu știu. Dar să plece ăsta. Ne-a nenorocit. Să se dea drumul la locurile de muncă, la salarii…
- E criză mondială, tată…
- O fi. Dar să pice ăsta, că nu-l mai vrem.
- Eu nu mai am speranță, tată…
- Foarte rău!
- …
- …
- Auzi, Oprișene?
- … CE.
- Te sunasem să îți spun că la noi a nins, azi…
- Bine.
- Te iubesc.
- Pa.

L-am supărat pe tata. Are 72 de ani.

Am închis telefonul.

Am deschis laptopul.

Dedicație.

Pentru toți politicienii.
Pentru toate partidele.
Pentru toți membrii de partid.

De la un anoNim pe care l-ați înscris forțat în Asociația C PLM.

atenție. necenzurat.