Archive for October, 2010


E atât de luminos, soarele, afară, iar sufletul meu, ca o sacoșă plină de energii colorate care atârnă greu…

Port în mine:
Lacrimile ei, și durerea copleșitoare...
Sentimentele lor, incerte, care mi-au bătut la ușă, speriate…
Privirea lui de gheață albastră, care ascunde focul…
Sentimentul meu de nedeterminare, cu balans periculos…

Ce pot să scriu, azi?

*
Hai să scriem împreună, așa cum am mai făcut-o.

Puneți, la comentarii, dacă vreți, dacă simțiți,  o singură propoziție, în care să împachetați un gând, o stare, o dorință.

Le adunăm, apoi, pe toate, snop de energii.

*
Încep eu, dar nu vă lăsați influențați. (Puneți-vă pe voi în propoziția voastră.)

“Primul pas se poate face dacă ești în picioare, nu în genunchi.

*

Nota bene:
Voi pune aici, în pagină, ceea ce scrieți voi la comentarii.

Textul final va fi publicat în Pagina fără nume.
Aș vrea să scrie și cei care îmi citesc jurnalul dar nu au curaj să-și pună gândurile aici. Aș vrea. Mult.

******

Zambesc cand soarele se joaca pe chipul meu asemenea atingerilor lui… incerte.

“Foaie verde plopușor, stau zâmbind sus pe tractor!”

Inima-mi poartă emoție și vis…

I still miss the tremble of his lips.

Mă dor toți oamenii din jurul meu.

Aș vrea să merg departe, acolo unde-mi zboară gândul.

In lumea aceasta nu vom fi niciodata liberi, nu aici.

Dezamagirea îmi sfâșie sufletul.

Îmi cerşesc să fiu cu tine, hărăzita mea.

M-am strâns ca o frunză atinsă de ger, prea devreme…

Ma bucur ca inima mea, vindecata acum, a pastrat sufletul in ea.

Nu face o fiinta sa se indragosteasca de tine doar de dragul de a face asta…

Uneori regret deciziile din trecut, nu sunt sigură de cele din prezent și îmi e teamă de cele ce vor urma în viitor.

Nimic nu mă poate întrista.

Ea respira si rade inauntru, iar ca sa se mentina bine caldura a inchis toate usile.

Astept, cu mana intinsa, sa-mi asezi inima ta in palma, ca s-o pot iubi.

Trebuie sa fie bine. Trebuie.

Zilele astea cochetez cu ideea de autarhie a sufletului.

Totusi, sfarsitul nu poate fi aici…

Primul pas se poate face dacă ești în picioare, nu în genunchi.

Celor trei dragi, mustrare scrisă.

*

Vă complicați.

Faceți nod peste nod din firicelul ăsta de viață, care e scurt, ca un fitil de dinamită.

Înmuiați inima, ca un burete, în suferință, și vă agățați cu dinții de percepte, principii și alte bazaconii, uitând să vă bucurați de fluturii din plex.

Vreți totul. Acum.

Vânați, neobosiți, drobul de sare, și-i dați brânci să cadă, căci nu aveți răbdare să parcurgeți secundele eterne ale așteptării.

Vă scufundați, zbătându-vă, în nisipul mișcător al îndoielii și al spaimei de mâinele care nici nu a bătut la ușa azi-ului.

Ați uitat să vă gândiți la ceea ce simțiți.

Vă purtați trufaș dragostea – pe băț, ca steagul, și pretindeți o reciprocitate învelită în capitulare.

Vreți să fugiți, la greu, și uneori chiar vă urniți, uitând că, oriunde ați pleca, purtați cu voi și sufletul, și disperarea.

Suspinați cu o sinceritate ipocrită.

Refuzați obstinant să recunoașteți că viața nu trebuie călcată pe cap, deși vă amintiți că s-a întors și v-a mușcat, ca vipera, de atâtea ori.

Întindeți mâna către cel iubit, iar dacă acesta nu o vede – orbit de propriul tumult – îi aplicați corecții care lasă cicatrici.

Vă irosiți trăirile în goana după confirmări.

Vreți să altoiți o mlădiță din propriul univers pe cel de lângă voi, și numiți asta iubire, deși este tortură.

Bifați fugitiv câte o “mea culpa” cu orgoliul că “am avut curaj să recunosc” - uitând că scopul e “să fiu iertat”.

Presărați neliniști pe inima celui drag – ca sarea, pe rană.

Iubiți numai pentru voi. Ați vrea să levitați, netulburați, iar restul lumii să graviteze, satelit.

Eludați un adevăr elementar: iubitul / iubita înseamnă cel iubit, și nu neapărat cel care mă iubește.

Vă amăgiți.

Voi încă năzuiți că unic este sinonim cu ego.

***

Eu știu că am dreptate-n frazele puse mai sus. …Mă recunosc în acest “voi”.

M-am chinuit să adorm pe la ora două noaptea, și m-am perpelit până la șase, când trebuia să mă trezesc, dar eram trează.

1. Eveniment important în școală.

Nu mi-a plăcut cum m-am machiat.

Nu mi-a stat părul de nicio culoare.

Nu mi-au stat picioarele, o clipă. (La un moment dat, mi-au tremurat genunchii, că-mi bătea inima tare.)

Nu mi s-a așezat sufletul pe mijloc, ca să pot zâmbi fermecător.

…Prilej tocmai bun pentru pișcături.

- Doamna directoaaare, ce faceți?
- Eugen, de ce îmi zici “doamna directoare”?
- Păi nu ești directoare și șefa mea?
- Ba da. Însă nu înțeleg, când mă strigi așa – în loc să îmi zici, ca de obicei, “Nona”-  tu o faci pentru a-ți aduce aminte ție că sunt șefa ta, sau pentru a-mi aduce aminte mie că îmi ești subaltern?
- Glumeam.
- Și io.
- Neah. Ai ochii triști.
- Îi am. Hai să furăm un pișcot de la protocol.

2. Copiii.

După eveniment, programarea de repetiții. Telefoane. Reveniri cu telefoane. Negocieri. Administratorul rețelei de telefonie v-a restricționat apelurile. Goană pe scări. Rezolvat. De ce dracu îmi tremură, încă, genunchii? A! (Cenzură)

3. Mutarea finală.

Am cărat, azi, ce mai rămăsese de cărat, adică mărunțișuri și computerele, în noul birou. Cel vechi a rămas pustiu…
Am predat cheile la secretariat, după ce am înfăptuit procesiunea de adio, împreună cu Irinuka: ea a încuiat ușa, solemn, eu am descuiat-o și ea a încuiat-o definitiv. (O iubesc pe Irina, este atât de frumoasă, și atât de frumos crescută și educată…)
Noul birou e mare și alb. Am pus pe pereți afișele noastre dragi…însă ele stau stinghere. N-au adus și istoria.
Amintirile noastre de doi ani luungi au rămas impregnate în pereți, dincolo.

**

Îl iubesc și îl urăsc pe Radu.

Sunt absolut îndrăgostită platonic de un alt bărbat, care e fermecător și solar.

Sunt frântă de oboseală.

Sunt mândră că am de lucru.

Vreau un câine.

Vreau să dorm în brațele cuiva.

Vreau să-l văd pe tata.

Vreau să-i fie bine Mariei.

Vreau să nu mai scriu în jurnal, și ȘTIU că n-o pot face.

Mă enervez la maxim, pe mine.

Daar… Vă pup pe voi, ai mei. …Cu același drag.

1. am scapat de urticarie la olanesti. Merci, musiu! …Acum știu de unde am luat-o eu.

2. mesaje frumoase pt ochiul cititorului. Ești unic. Cineva te iubește. …Eu.

3. domnule comisar sa traiti. N-am coraj să vă dau telefon, dar pusei pe gugăl respectul profund indatorat precum și rugăciunea de a nu mă trece la inculpați, eu nefiind decat un martor la accidentul cu soacra dumneavoastră, care nu știam că e, după cum vorbea de beată când se chinuia să deschidă porbagajul mașinii ca să scoată găina, credeam că vrea să-l spargă nebuna dracu, de aia i-am dat una în cap, ce căuta ea la mașina dumneavoastră noaptea? Trimit pe mail și poza cu portofelul, nu mai știu cum l-am ridicat, că când v-am văzut ieșind din scară am fugit vroind să las locul faptei curat. Jur pe mama că mă aplecasem să iau de jos o foaie să o bandajez pe femeie la ochiul pe care l-am vinețit, și când am ridicat geanta am fugit cu totul de spaimă. Aveți și feisbuc, ca să bag și acolo o intervenție?

4. caut femeie de marirat. Eu caut bărbat de însutat.

5. lucruri care imi plac la tine. Ionele, uită-te în ochii mei mari, și recunoaște: te-a întrebat fata ce îți place la ea, tu te-ai dat leșinat și băgași, strategic, o căutare pe google, ca să știi ce să îi răspunzi…
Spune-i așa: Puiule, nu îmi place nimic la tine, pentru că iubesc tot!

6. aspirina si piramidonul replici.
- Eu sunt antipiretică.
- Eu sunt febrifug.
- Ești. …Istorie.

7. cum trec starile de plans. Epuizându-le.

8. daca scandura va tine o sa te prind si eu pe tine. …Iar dacă nu va ține, o să te scap, ca să vezi și tu cum e aia cu “intenția contează”, că încă am coasta ruptă în partea cu canalul pe care am aterizat că tu erai cu ochii după Gigi, fi-ți-ar balansoaru al dracu să-ți fie!

9. un cui scoate alt cui. Nope! Îl înfundă.

10. keanu reeves messenger id. N-are, că il vrem toate.

recapituleişăn

Manon on October 28, 2010 in Oglinda 1 Comment »

Păi, dacă tot nu scriu, să recitesc… să mă regăsesc un pic, în zâmbetul de altădată.
Doamne, cât de singură în doi eram când scriam asta:

Transmisiune de la locul faptei

Vă pupă mami.

deci LOL!

Manon on October 28, 2010 in Oglinda 2 Comments »

Mă plimb și io prin jurnal…

Canalul vestibular

Am remarcat-o datorită fondului de ten. Deschis la culoare și groscior. Nu i-am spus că nu e în regulă, n-am putut.

Când nu pot spune ceva, cuiva, înseamnă că mă țin deoparte. N-am motiv aparent, dar am antene.

A început să mă salute.
-Bună ziua, DOAM-NĂĂ!

Cuvântul “doamnă” era apăsat. De fiecare dată.
Îmi provoca un vag discomfort, însă intonația era la limita dintre frondă și ghidușie.
Zâmbeam și îi răspundeam la fel de “protocolar”.

A trecut timp.

Am rugat-o mereu, când ne întâlneam, să îmi spună pe nume, căci salutul acela, în care apăsa pe cuvinte, era absolut deplasat.
N-a înțeles și, de fiecare dată când mă vedea, insista să umple holul cu sonorități ce se apropiau periculos de ironie.

Femeia mi-ar fi devenit antipatică dacă mi-ar fi păsat câtuși de puțin de ea.
Și m-am ferit s-o bubui, pentru că ochii ei rămâneau ghiduși.

Acum două săptămâni, îmi vine în birou. Avea nevoie de un port-țigaret, pentru o fotografie de epocă.
N-aveam. I-am dat un băț negru, cu care se prinde cocul, și i-am arătat cum să lipească o țigară la capătul celălalt. I-am explicat cum se ține port-țigaretul.

Entuziastă, ea a exclamat:
- Vaai, vă mulțumesc! Vedeți, doam-năă, CĂ NU SUNTEȚI PROASTĂ DEGEABA!

Tablou.

În birou erau G. și Irina. Care au încremenit.

Ei au încremenit pentru că știau ce reacții am la întâlnirile cu nesimțiții.

Eu am încremenit de încremenirea lor.
Într-o fracțiune de secundă am realizat că dacă deschid gura, o să îi zduncin și pe copiii mei.

Am respirat. Am zâmbit.

Și i-am spus femeii, cald, aproape constatând: Draga mea, e nepoliticos… Să nu mai folosești expresia asta…
Ea a zâmbit senin, neintimidată, m-a aprobat, și dusă a fost.

Ce ironie… Să insiști pe formula de politețe și să o combini cu insulta… Cât pustiu poate fi într-un creier…

**

Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, când mă întâlnește, mă salută cu același aer de patronare.
A și uitat ce i-a ieșit din gură, atunci.
Eu, nu.

**

Azi am întâlnit-o, din nou.

Și a comis-o, dublu.

Nu vreți să știți.

Să zicem doar că, o perioadă de timp, va merge pe holuri cu coada la vipușcă.

**

…Am remarcat-o datorită fondului de ten. Deschis la culoare și groscior.
Vorbim, în acest caz, despre o lavabilă spoită grosier peste bicisnica humă.
…Cât putea să reziste fără să cadă?

Recapitulare.

Drama-Queen

Premiile Puliţăr

Mi-a zis un prieten că m-am leşinat, în jurnal.
Aşa este.
O luasem razna, acum vreo lună, după care am început să scriu în relanti.

Mi-e dor şi mie de ascuţişul limbii mele, de sarcasm şi de energie.

Însă.

Nu am, momentan, pentru ce să pocnesc. Le rezolv pe toate în viaţa reală, a dracului chestie…
…Şi ascult, iar, muzică. Muzica îmi taie limba. Mă strânge de gât, nu mă împinge la tirade.

Plus cenzura. Nu pot scrie despre aia, nu pot scrie despre ăla, nu pot scrie despre ăştia

Plus că m-am izolat complet de mass media, am idiosincrazie la televizor şi la ziare.

So…
O fi venit momentul să aprind lumânarea Jurnalului lui Manon, şi să stau la priveghi preventiv, aşteptând să moară?
Nu ştiu.
Însă.
Nu voi încerca să scriu doar de dragul de a aduce, aici, cititori.

Îi respect prea mult.

…Sau poate că m-a leşinat toamna asta, cu singurătatea ei noroasă…

Habar n-am. Şi mă întristează faptul că nu mă doare.

*

Vă pup, cu acelaşi Drag. Atât mai simt Acum.

Azi e 25.

Când se stinge un fenomen, rămâne, răvășit, un sentiment de liniște apăsată. O liniște bolnavă de ea însăși. Incurabilă.
Care nu are echilibru. Nici toleranță pentru suficiența oamenilor. O liniște ruptă. Fracturată în plex. Cu ochi răvășiți, care privesc în jos.
O liniște care nu e acalmie, ci suspin înnăbușit.
E prea mult zgomot în jur, care a sufocat armonia.

Mi-e dor de el.

De adolescența mea.

De dans.

De zâmbetul nebun.

Mi-e dor de el, de Michael.

The Way You Make Me Feel...

The way you make me feel, babe…
You really turn me on
You knock me off of my feet