Archive for December, 2013


De râs.

Manon on December 26, 2013 in Ridendo 1 Comment »

Da click pe linkul de mai jos

VIDEO- Caragiu și Cotescu

Ia uite aici, doi monumentali.

Ehe, ce umor, ce vremuri…

Enjoy!

Evadare

Manon on December 23, 2013 in Oglinda 3 Comments »

Sătulă. Sastisită. Epuizată.

Simțeam, organic, că dacă nu fug din bucureștiul ăsta plin de energii rele, sufocant, o să clachez irecuperabil.

Mai ales după ultima umilință, care a umplut paharul. Eu, în piața Obor, cu lacrimile șiroind pe obraji, cu mâinile înghețate pe pungile cu globuri de pom, rugând un om să nu mă lase singură acolo.

Apoi celelalte.

Tristețile celor din jurul meu. Amărăciunea de pe fețele necunoscuților. Tensiunea, presiunea de peste tot și de nicăieri.

Sătui. Sastisiți. Epuizați cu toții.

Mi-am luat bilet de tren, am refuzat să vin la tata cu fratele meu, cu mașina.

Mersul la pas al trenului mi-a făcut bine. Eram, deja, bine, când am ajuns în gară. Mi-a făcut bine să văd românia de după geam. Pustie de oameni. Natură. Nu moartă, ci goală. Ne-ticsită de bipezi.

Ajunsă în Tg-Jiu, am respirat adânc aerul copilăriei mele. N-am luat taxiul, am mers pe jos. Frigul mirosea a curat. Fostul meu liceu mirosea a libertate și a speranță. Intrarea de la bloc mirosea a sărbători de iarnă.

Am deschis ușa casei și pe ea a intrat Nona aia care fuge de mine in bucurești, Nona aia veselă și ghidușă.

In bucătărie era cumnata mea, cu bebelușul în brațe.

- Bunăă seaaaraa, zic, rog comitetul de primire să se alinieze. Unde-i domnul tatăl meu, lipsește la apel?

Și când a venit tata, l-am strâns în brațe de l-am intimidat așa de tare, încât, fâstâcit, mi-a zis că a pregătit carnea pentru sarmale.

- Oprișene, ia-mă-ncet, fac sarmalele mâine, acum dă-mi voie să vă respir un pic.

Sunt acasă, pe teren stabil, înfiptă bine în rădăcinile din care-mi iau energia.

Patetică. Și bine. Eu, cu mine.

Să fiți bine, dragii mei.

Sărbători Fericite!

În ţara lui Vanghelie, cineva mă provacă.
Aş pune o cratimă după pro.

Din ciclul “te cheamă, nu te cheamă Nicolae, azi primeşti ceva oricum”, Jurnalul lui Manon (spaţiu virtual), oferă, virtual:

Una bucată nuia, unor virtuali.
Un bombon plus pupici mulţi – altor virtuali.

Explicăm mai jos.

***

Nuia (cu “N” de la M şi “a” de la e) pentru magazinul ideall.ro

Aspiratorul meu – care acum câţiva ani când a fost cumpărat valora aproape cât o maşină de spălat – s-a îmbolnăvit, recent, într-o sumbră zi de noiembrie.
A făcut vrrm, puf puf, s-a auzit un zgomot de şurubel care sare de la locul lui, motoraşul a tuşit discret şi tăcere.
În loc să mă deprim pe principiul la omul sărac nici aspiratorul nu mai trage, am pus mâna pe net, search, google, să-mi iau altul.

Am ajuns pe Ideall.ro.
Acolo i-am găsit înlocuitorul. Altă firmă, preţ rezonabil, OK.
Fac comandă online.
Primesc confirmarea comenzii pe mail.
Sun.
Vorbesc cu un Cătălin.
“Îl avem pe stoc, îl primiţi mâine.”

Mâine nu îl primesc.
Sun.
Vorbesc cu Cătălin.
“Nu-l aveam, de fapt, pe stoc. Vă trimitem altul. Identic. Adică are altă culoare şi putere un piic mai mică. Vreţi? / Vreau.”

Las banii la administraţie, trec câteva zile (păi, nu?), vine aspiratorul, vin şi eu seara acasă, îl iau de la poartă, îl duc în casa lui cea nouă – şi mă pregăteam să-i urez bine ai venit.
Deschid cutia. Îl scot din cutie. Îl dezbrac de folii.
Oftez.
Îl îmbrac în folii. Îl pun în cutie. Închid cutia.
Oftez.

A doua zi, sun.
Vorbesc cu Cătălin.
- Bună, Cătălin, sunt Manon.
- Sărumâna.
- Aş vrea să returnez aspiratorul.
- De ce?
- Când am vorbit ultima oară, nu mi-ai spus că îmi trimiţi unul identic?
- Ba da, doamnă, dar de putere mai mică.
- Exact. Cătălin, aspiratorul pe care mi-l doream are comandă în mâner. Ăsta este motivul pentru care plătesc mult pentru el. Cel pe care mi l-aţi trimis are butonel pe carcasă. Dacă voiam un aspirator de căcat, cumpăram unul la mai puţin de jumătate din preţul pe care îl plătesc pentru ăsta. Înţelegi?
- Păi de ăsta am şi eu acasă, doamnă.
- Well, tu eşti băieţel. Eu am comandat altceva. Poţi rezolva chestiunea, căci a trecut deja o săptămână de la acel mâine îl primiţi?
-
Da, doamnă.

Două săptămâni.
Două săptămâni am sunat zilnic, la toate numerele de telefon de pe site. Nu mi-a mai răspuns nimeni.
Am trimis mail. Niciun răspuns.
După două săptămâni, când probabil că Cătălin o fi avut febră, îmi răspunde un Alin. Se face că înţelege, îmi promite că se rezolvă, şi peste această poveste se lasă, iar, noaptea neagră a comunicării cu specific românesc.
Niciun semn. De interes. De respect. De orice. …Pentru un client care n-are nicio vină.
Ideall punct ro, magazinul virtual, Cătălin, Alin – s-au evaporat.
Normal.
De aia e “Ideall”. Şi nu “Concret”.

Şi… Iată. După săptămâni de insistenţe inutile şi de frustrări legitime, în care s-au legat toate amărăciunile de mine cât să plâng în fiecare zi ca proasta, într-o sumbră zi de decembrie, oftez, mă resemnez, desfac din folii aspiratorul şi îl pun în funcţiune.
Învinsă.
Învinsă, bă, că nu mai am putere nici să vă reclam!
Ete. Nuieluşa pentru o mână de neisprăviţi care n-au pic de respect pentru oameni.
Nuieluşa pentru site-ul ideall.ro, s-o împartă cu Cătălin.

***

Un bombon plus pupici. Pentru echipa NEWT.ro

Nu ştiam că există modă la poşete.
Or mai fi şi altele ca mine, neştiutoare în ale trendurilor, aşa că… Mna.
Nu ştiam că există modă la poşete, ca la haine.
Însă am o prietenă care ştie.
Voiam o geantă nouă, şi ea m-a lămurit:
- Nona, am văzut o geantă nonică.
- E scumpă?
- 2000 de euro.
Ridic ochii din monitor, cu pupila îngustată.
- Ah. Trebuie să-mi vând un rinichi?
- Nu. Nu îţi cumperi originala. Îţi iei una asemănătoare.

Intrăm pe net.
Genţi Celine.
Celine luggage, portocaliu cu negru.
Frumoase.
Originalul, mii de euro.
Fake-ul, sute de euro.
Dar există şi varianta decentă, Celine Style.

Bântuind prin pozele de pe net, mă îndrăgostesc subit de ceea ce (am aflat două click-uri mai târziu) a făcut furori în sezonul primăvară 2013, geanta Celine Trapeze.
Nu mă judecaţi. Am viaţa zero, iar în mine adăpostesc sufleţei trişti, care stau ciorchine peste sufletul meu cel singur, ca să fim şi noi, cei ai nimănui, uniţi. …Cumva.

Găsesc pe un site, newt.ro, genţi care arată ca originalul.
O găsesc şi pe cea care îmi place.

Şi de aici… Cunoaştem paşii. :- )

Sun.
Vorbesc cu Alexandru.
Îmi spune că au geanta pe stoc. O vreau?
O vreau.
- O primiţi azi.
- AZI?
- AZI.
- Mulţumesc, Alexandru.

Peste trei ore, vine curierul.
Cu geanta.
Dau banii.
Pleacă curierul.
Deschid pachetul şi încep să bântui cu geanta pe la birouri, să mă fudulesc (anunţasem, deja, că îmi iau geantă).
Mă întorc în birou.
Pe masă e factura, împăturită în două.
O desfac.
Din ea pică un bileţel.
Un bileţel scris de mână.
Îl citesc.
Mi se umflă inima şi pare că-mi bate în beregată.
Pun mâna pe telefon.
- Alo, Alexandru?
- Da.
- Am primit geanta. …Şi biletul, scris de mână…  Ştii ceva? Contează. Gestul vostru e copleşitor de frumos. Vă mulţumesc.
- Sărbători fericite, doamnă!
- Sărbători fericite, dragul meu!

Eiceziceţivoideasta.