Archive for March, 2014


E frig printre oameni, si intuneric de la atatea fire de urzeala pestilente.

Otravurile supureaza si arunca peste tot venin.

Cei buni cad. Sau se fac stanci, sau scut. Cu capul jos. Pedepsiti, mai intai, si dupa aceea, judecati. Tavaliti de maini murdare, pline de bolovani-semne ale pacatelor proprii.

Autosuficienta. Prost gust. Submediocritate. Autoadulare.

Lipsa de caracter.

Caracterul nu se ia prin mimetism.

Nevertebratele bipede se sprijina pe functie ca pe un baston.

Care functie? Un inscris pe o foaie de hartie? Valabil ca si verigheta pe care unii o flutura pentru a-si ascunde-n umbra imoralitatea?

Ma doare, cand ma uit in jur, ma doare de altii, si tot astept sa se termine.

Sa se scuipe, dracii, toti, intre ei, sa fie iar soare, bă, ca si soarele se piteste de lumea asta…

Plangeam, ieri, cu focul ala de amar, de neputinta, cu mainile sufletului legate, ca nu mai am resurse sa ajut, si nu mai am nici scut ca sa parez.

Si a intrat in biroul meu o femeie.

Un suflet. Inca pot sa le recunosc, in multimea de zombilizati din jur.

M-a chemat la ea, sa vin, zice, la etajul trei, are curs acolo cu studentii, sa ascult putina muzica, o sa-mi faca bine, zice…

Eu o priveam cu sufletul stors, multumesc, dar nu, nu functioneaza nimic, nu mai functionez eu…

Ai grija de tine, mi-a zis, si a plecat.

Peste zece minute, iar s-a deschis usa biroului.

A intrat din nou, femeia aceea, avea privire ferma, o carte mare intr-o mana, iar in cealalta, un casetofon.

Fara drept de apel, a zis, in treacat, daca nu vine mahomed la…

Si a dat play.

Nu stiu cum, am deschis telefonul la un moment dat, si am filmat. Tremuram, iar lacrimile, stiti, lacrimile alea suvoi, de durere, imi facusera rauri pe obraz…

Apoi fiinta aceea a plecat. Eu eram muci, iar colega din birou, muta.

- Nona? Imi zice ea spargand tacerea.

- Da.

- Sunt putini oameni pentru care alti oameni fac asemenea gesturi. A venit aici sa iti cante, pentru a te face sa te simti mai bine. Asta inseamna un singur lucru: esti speciala.

Zambesc, sfasiata pe dinauntru, si glumesc:

- Nu stiai asta?

- Eu, da.

……

Sunt momente in viata in care lucrurile minunate, coplesitoare, fac acelasi lucru pe care-l realizeaza rautatile: te rup in doua si te dor.

Ei. Cat de mare sa fie avaria, atunci? …sau esti, deja, o biata epava plutitoare?

Dana, iti multumesc.

Desi o fac cu energia cu care doar imi amintesc cat de fericita as fi fost alta data…

Uite, pun aici inregistrarea, pentru voi.

Un suflet minunat, cu o voce minunata, care canta din Les Miserables.

link -> http://youtu.be/z_pV-EWHtIg

…Ce ziceti voi de asta?