Unu Mai…

on May 1, 2010 in Urări

Mă scuzaţi că ţin mâna la gură, avusei un accident, că aşa păţeşti când mergi pe sensul interzis…
Mi-am pocnit kisser-ul, cum îi zice Radu, de un mujdei, şi acum scriu cu un singur deget, ca să nu contaminez eterul din cameră, îmi făcui de cap, că voi sunteţi plecaţi…

Ştiu că am urticarie.
Ştiu că trebuie să ţin regimul ăla doar cu aer. …Însa mi-am zis să încropesc şi io, biată fomeie singură, un picnic pe covor, cu prilejul de 1 mai, ca şi om al muncii ce mă aflu în uikend, acasă.

Dar n-am covor şi mă enervai subit.

Între timp, luară ăştia şi curentul, că e frumos când inventăm tradiţii: de Revelion s-a întrerupt, de Paşte aveam lumina de la lumânări, de ce să nu se taie, regulamentar, şi de 1 Mai când toţi românii sărbătoresc munca prin pauză?

Aşa că mă supărai şi mai rău şi scosei din frigider ciupercile (nu alea, altele) pe care, în loc să le mănânc de vii, ca până acum, le dădui în clocot, ca să vadă şi ele cum e să fierbi în suc propriu.
Încăierai ouăle cu făină, că se ţineau semeţe, şi efectuai la final, înăbuşind protestele, nişte ciuperci pane de toată frumuseţea!
Nu voiam mujdei de usturoi, am şi eu o prestanţă, însa m-am milit de bietul căţel din frigider, făcuse mugurei, săracul, şi eu, suflet bun, îl pisai, să-l scap de stres, direct în castronelul cu ulei, oţet şi sare.

Bref, că mă uită Dumnezeu în paranteze, venisem aici să fac o urare cu mâna a disponibilă:

La mulţi ani, de Ziua Internaţională a Muncii!
Vă doresc soare mult şi muncă asiduă la perpelit mititeii şi dat în brânci la golirea regulamentară, pe fond de lai-lai folcloric, a budelcilor ce conţin lichide care te deshidratează!

Iată o zi în care munca e prilej de bucurie, căci în ceafă nu-ţi şade şeful, ci nevasta care picoteşte la soare… Iată o zi în care nu-ţi dă brânci nimeni să faci ordine la locul faptei, la strâns pet-uri şi gunoaie, căci şi vecinii de distracţie, la fel de oameni ai muncii, lasă pădurile răvăşite şi nisipurile pline de ţigări arzânde…

Ete, asta fu pentru azi.

Mă duc să-mi fac o cafea cu lapte.
Dacă nu dau semne de scris săptămâna viitoare, sunaţi-mă, am telefonu’ pe internet.

Îmbrăţişări şi sărutări pe suflet, distractorilor* care sunteţi!


*distractori = habar n-am ce înseamnă

16 Responses to “Unu Mai…”

  1. Geo says:

    La mulți ani și ție, distractoarea noastră dragă! 🙂

  2. Hai, să trăieşti şi de 2 Mai. :))

    • Manon says:

      Multumesc frumos, sa dea al de sus!
      (Fra-tee, ai niste replici rotunde…nici nu stiu cum sa raspund haios, ca luasi toata crema…) 😉

  3. Bianca says:

    Unu mai fericit doamana Manon! 🙂 (fie si 2,3,4,5,…mai,iunie,iulie…;2010,2011,2012…) 😀

  4. Unu mic says:

    Oho, se intoarsera oamenii netului de la paduri, mici si bere? Salut de 1 Mai ce a trecut.
    Nona eu am stat pana la sf si am vazut, dar in momentul de fata chiar daca am opri butonul si nu am mai polua deloc i-ar trebui planetei 100 de ani sa ajunga pe linia de plutire, deci 100 ani nu ca sa fie pe plus ci doar sa ajunga pe linia de plutire asta in conditiile in care nu s-ar mai polua gram.
    App, se baga cineva la asa ceva? http://www.teamwork.org.ro/ Nu stiu daca am voie cu trimiteri catre alte site-uri asa ca imi cer scuze si daca am incalcat vreun regulament rog sa mi se spuna si sa se stearga si link-ul.

  5. Bear Grylls says:

    Ciuperci gatii si eu azi-dimineata,dar scazute,cu pipote de curcan.Caci toti din casa tinem cate un regim avand ca numitor comun interdictia la prajeli.
    Cat despre iesirea la iarba verde,la noi e simplu,ca iei un personal incetinel si intr-o ora esti in varful muntelui.Doar ca n-am reusit sa ne trezim suficient de devreme ca sa-l prindem,nici ieri,nici azi.Si am refuzat sa pun telefonul sa sune,ca doar e week-end.Nu-i nimic,ramane de aplicat planul B-imi invit sotul pe seara la o terasa.
    P.S.: Nici eu nu stiu ce inseamna exact “distractori”,dar iti promit ca trec maine dimineata pe la biblioteca si ma uit in mai multe dictionare.

    • Manon says:

      LOOL!

      Ahh, ca ma starnisi si, buna, ca uitai sa te salut…mama, as manca o tocanita de pipotele…
      Nu mai cauta in dictionare, il inventai io pe loc cu derivatie din engleza ca mi se paru funny.
      (..ca mai inventez cuvinte, uneori, sau le indoi un pic pe alea vechi…) 😉

  6. Mia says:

    Tocanita e pipote e un deliciu culinar..
    Mai ales cand nu stii cum s-o faci.
    Cine nu ne crede, sa incerce.

Leave a Reply to Neliniştitu'