Simt să scriu despre asta şi nu vreau să citiţi, însă mi-aş dori să aveţi idee; aşa că nu tastez litere, ci transmit gânduri.
Acest articol este invizibil. El se află în hardul inaccesibil al computerului nonaM.
***
Am publicat, ieri, System Error
Eu, cea care scrie nefiind scriitoare, eu, criticul meu number1, zic, despre System Error: Mi-e cel mai drag articol pe care l-am scris vreodată. Rotund, ermetic, perfect. Cutia care-o adăposteşte şi pe Pandora, însăşi.
Oamenii, îmi ziceam ieri, se vor speria de limbajul care pare de neînţeles şi vor citi pe diagonală.
…Speram în taină să nu fie aşa.
Am, la această postare, doar trei comentarii.
Am prevăzut asta. Am prevăzut şi reacţiile voastre, la citirea articolului, care vor rămâne, multe, nemărturisite.
Exclud categoria de imbecili care aterizează aici din greşeală. Eu nu scriu pentru toţi.
Unii dintre voi (cu care am vorbit şi pe messenger) au deschis jurnalul şi au văzut o imagine de ansamblu cu chestii tehnice şi cuvinte de programare. Urmarea? Activat instinctiv, subconştientul scoate din mânecă prima voastră experienţă cu computerul, în care toate lucrurile păreau mistere de nepătruns, engleza elementară părea chineză, iar datul unui click stârnea o frică nebună, doamne, o să învăţ vreodată să îmi fac din calculator, prieten?
În concluzie, vă apucaţi să parcurgeţi textul fără să daţi atenţie la detalii, convinşi că sunt chestii care vă depăşesc şi care par înşirate acolo doar pentru a umple o pagină, că Manon e altfel şi e cool, în felul ei...
Alţii, uşor miraţi, au trecut cu privirea pe fiecare frază şi au înţeles frântura, Manon azi nu poate să scrie, pentru că este în aceeaşi avarie, de o săptămână, deci azi i s-a ars şi beculeţul roşu. Corect. Aşa este.
O singură persoană a înţeles tot. …Pentru că ştia de dinainte istoria. Nu, nu eşti tu ne-dragule, este Irina, colega mea.
Iar eu simt nevoia să explic, la întunericul eterului, de ce iubesc acest articol mai mult decât întreg jurnalul la un loc.
În el se află Manon, lovită atât de crunt, încât nu poate scrie, căci dacă încearcă s-o facă, va trebui să înjure sau să fie cinică. Iar gura ei e mută.
În articol se află şi El, fostul soare.
În articol vă aflaţi şi voi, cititorii, de care mă agăţ eu ca să uit de mine, acolo e încercarea mea disperată de a scrie totuşi ceva, şi neputinţa de a o face.
M-am documentat ieri, trei ore, bântuind prin limbaj de computadorişti, ca să găsesc exact ceea ce-mi defineşte stările.
Am vrut să pun emoţii în altfel de limbaj. N-am prezentat poza, ci ADN-ul.
Nimic, în articol, nu e random, deşi pare. Cuvintele sunt de programare, însă fiecare e ales cu grijă, pentru că reprezintă funcţiile vitale care cedează. Este engleză simplă. Fraze eliptice care concentrează sentimente, cădere, chin.
Iubesc acest articol rotund, scris în altă limbă, şi citindu-l la infinit m-am calmat ca atunci când mă consiliază prietenii, în dramă.
De aceea nu voiam să las lucrurile aşa, de aceea am vrut să scriu despre asta.
Mă pot lovi programatorii, oamenii, însă, nu.
Reciteşte System Error şi nu-l comenta, ţi-am dat cheia să deschizi cutia. Cuvânt cu cuvânt.
Nimic nu e la întâmplare. E doar un cod. Care, descifrat, e simplu de înţeles.
Şi am scris, azi, acest articol invizibil, doar ca să spun că Manon e o tâmpită îndrăgostită de un pătrat ermetic, pe care tot ea l-a construit, în minte.
Ieri, Manon, a fost ca un inginer. …Ocazie cu care a înţeles, în sfârşit, semantica.
