Archive for May 20th, 2010


Ieri.
Pe mess, fratele meu cel mic (are vârsta bărbatului de care sunt îndrăgostită, deci nu e mic), mă întreabă dacă la compul cel nou am şi mouse. Fulgerător, mi-am adus aminte de seara precedentă, cand a venit mokutza pe la mine să recitim petrecerea din jurnal şi m-a îndrăgostit instantaneu de gadget-ul ei: un şoricel transgenic, ca să folosesc cuvinte noi, adică un mouse cu aspect de langustă.
Aha, îmi zic panicată, frate-miu vrea să îmi cumpere mouse…

…Deci scriu, repede: am mouse, dar am dat comandă de unul nou, nu am nevoie!!!

El: Prea târziu, ţi l-am cumpărat deja.

Eu (complet prăbuşită):  … 🙁

El: Îţi trimit poza, să îl vezi?

Eu (învinsă): Da…

El: Uite, dă click AICI

Iar eu simt că îmi bubuie inima. Este şoricelul la care visez într-una, de ieri…
(Iuhu-uri, dansul bucuriei, pupături, patetisme, şi iar, iuhu-uri, de nu mă mai opreşte nimeni, parcă e chef în garsonieră)

Fantastic. Fantastic, felul în care dumnezeu compensează lucrurile, în viaţă…
Ziua mea de naştere a început la 00:05, cu un e-mail de la cel care îmi ţine inima închisă în cutia sufletului său, prin care îmi spunea, primul, la mulţi ani, draga mea, …ziua mea de naştere s-a încheiat cu un mesaj de despărţire, tot de la el, Have a nice life!
…După care a trântit cu forţă uşa messengerului, strivind în proces şi mâna gândului meu, care se întinsese să-l ţină pe loc, stai… ascultă

Bucuria primirii acestui mouse mic şi simpatic mi-a temperat panica şi mi-a oblojit gândul cel lovit şi nerostit, îl am în gips, acum. …Însă mi-am adus aminte de o altă amărăciune, pe care am aşezat-o în jurnalul din 2005

*

L-am remarcat de când am urcat în autobuz, nu aveam cum să îl ignor.
Are ochi albaştri şi mari, aşezaţi ca o poveste pe faţa perfect simetrică.

O splendoare.

Genele, luungi şi negre, că mă şi întreb, cu ciudă, de ce nu ne dă dumnezeu, nouă, tuturor fetiţelor, gene lungi, de ce le pune mai des pe ochii de băieţi?…

Mă priveşte direct, cu ochi pătrunzători şi curioşi, de-mi dă emoţii, doamne, cum îmi stă parul, oi avea vreun fir sculat?

…Îl studiez tot drumul, el se mai uită, să mă studieze şi el.

Îi zâmbesc.
Nu are nicio reacţie. …Mă pironeşte cu ochii ăia albaştri, ca o apă infinită şi clară…

Sunt definitv îndrăgostită.

…Aşa că, înainte de a coborî, îmi iau inima în dinţi, mă apropii de scaunul lui şi îi mărturisesc: Eşti splendid, ai ochi minunaţi.

El coboară privirea.

…Iar mama lui îmi spune: Şi el vă place, l-am văzut, mi-a făcut semn de când aţi urcat, însă e timid…Are doar trei ani.