Archive for August 4th, 2010


X (Aici sunt, acum. Fericită.)…….(mi-e frică de ce-i aici…) X…………..(și aici…) X……X (…aici mi-e și mai frică)…

…And I know, yes I know
I gotta take it one day at a time.

**************************************************************************

UPDATE 7 AUGUST

Scriu aici, să nu uit.

N-am ajuns la ultimul X, unde mă aștepta frica cea mai mare. Pentru că acea frică n-a mai avut răbdare, și a venit peste mine, sub forma celui mai devastator coșmar.
…N-am apucat să ajung decât la cel de-al doilea X.

Eram fericită… Și în ziua imediat următoare m-am ascuns de El, mi-era teamă…Dacă, liniștit, acum, după împăcarea furtunoasă, nu mă caută, azi? Căci așa făcea de obicei…

Deci m-am ascuns, pentru a nu-mi face iluzii, pentru a trece niznai pe lângă cel de-al doilea X, pentru a mă liniști, pentru a mă gândi bine la greșelile pe care le fac și pentru a mă curăța.
Pentru a apărea în fața lui doar îndrăgostită și fermecătoare. Nu copleșită de dor și de dorința acută de a-l ține în brațe, căci asta nu se poate.
Am muncit ceva cu mine, în ziua aia, e greu să lupți cu propriul corp care are nevoie de concret, de atingere, de zâmbet real…

Îmi răsuna în minte vocea lui, copleşită de emoţie: Mă copleșești, mă copleșești…

A treia zi, am dat buzna în fereastra de messenger, care îmi lumina inima, tremurand ca frunza, hotărâtă să fiu cu antenele drepte, să nu îl supăr, să îl fac să râdă, să râdem împreună…

El, semi-sloi, cu accente de răutate, eliptic, laconic…

da’ io tot te iubesc, si ma joc aci, cu betisorul in nisip, pana cand ma pupi pe ceafa, ca-mi prinsei parul moț, scriu cu teama.
– Nu stiu ce să zic. imi e frică.

Eu, deznădăjduită și încercând să fiu simpatică, doamne, cât penibil, cât amar…
-încearcă…

– Povestește-mi ceva, ca în jurnal.

Am încremenit. E ca și cum i-ai spune nevestei să își pună o pungă în cap când faci sex cu ea, că are corp de jennifer lopez, numai că, în cazul ăsta, mă consolez trist, e vorba de aceeași persoană, în ambele cazuri, tot eu sunt. E aceeaşi Manon, şi pe messenger, şi în jurnal.
Respir și încerc.

În jurnal avem o bucata de femeie misto, care vede multe , le incercuieste si le depune, batute mar, pe net. Aici avem o fetita indragostita lulea, cu inima care bate in sus si in jos, neregulamentar. Ea nu poate fi comica, deoarece se ineaca des cu emotia, si sta drepti in sentiment.

Ahh…nu pot scrie la comandă, atunci, pe loc. Pentru că sunt parazitată de ceea ce aș vrea eu să spun…
Încerc să îi sugerez, coborâtă definitiv în derizoriu și în  penibilul cel mai acut, pe care îl văd, atât de des, în jurul meu, încerc să îi sugerez să scriem ceva împreună, poate o ieși vreun banc, să râdem…

Moment în care îmi dă STOP.

Și de atunci a dispărut.

Dacă înțeleg?
Uneori da, alteori, nu.
Dacă aș fi meritat ca, în locul lașității jalnice, să primesc un rămas bun?
O, da, cu siguranță.
Dacă el ar fi meritat să îl gândesc frumos?
Absolut.

A avut în mână totul.

Omul care m-a descoperit și care mi-a citit jurnalul, bolnav, cu computerul pe piept, care s-a recunoscut în nona, face ceea ce nona n-ar îndrăzni să facă vreodată, să plece fără să spună mă bucur că te-am cunoscut.

Astfel sunt tratate numai prostituatele.

…De aici încerc să mă ridic. Umilința profundă încă îmi țiuie în urechi, iar durerea are gust de mucegai.

Poate că merit. Cineva, acolo, sus, are grijă de noi, pentru a primi exact ceea ce merităm.

Mă supun și strâng din dinți.

Dar nu-mi dau voie să capotez.

Eu știu cine sunt, o văd în ochii oamenilor. Cei reali.


(dacă pun din nou pagina aceasta aici, vă rog, dragii mei dragi, să nu inițiem discuții la comentarii, știu ce lucruri vreți să îmi spuneți, știu, căci le-am spus și eu, altora…)