Jurnalul lui Manon.

Big Brother m-a rugat să-i pun anunțul ăsta aci, în jurnal:

hallo,
cine ma ajuta sa vand telefonul din imaginea atasata are o bere! 🙂
este un blackberry 9000 bold, l’am folosit 2 ore, are inca folia pe ecran.
vreau 200 de iuro nenegociabil.
10x.

Dacă este cineva interesat, aștept un mail la ovidiam@yahoo.com .

(Dacă îl vinzi, frate, eu nu vreau bere, vreau un suc nu vreau nimic, îmi dăduși net, sărumâna. ) 😉

A venit în vizită, cu aia mică, pe la noi.

Nu sunt prietenă cu doamna, are vârsta tatălui meu, este o vecină pe care o știu de ani buni – se ajută între ei, pensionarii – că așa sunt oamenii în provincie, și tata a chemat-o, să mai povestim.

Ce dracu să povestești cu un om cu care nu ai istorie decât atât: trecerea de la infantilul sărumâna, tanti, la maturul bună ziua, doamnă?

Așa că am început, ca în tren, metodic: vremea, criza, nepoții, computerele, s-a ocolit subiectul băsescu pentru că tata cel hâtru spune tuturor că sunt o trădătoare nevotatoare de vadim, așa…ce am mai vorbit noi? …A, picotiți și voi, citind, normal…

Eu îmi luam putere din privirea curată a lu’ aia mică, are ochii uite-atâta de mari, rotunzi și negri… Avea moț, îi pusese un elastic roșu drept în creștet, vă dați seama… Am pupat-o, am alintat-o, am drăgălit-o…

…Până când s-a plictisit și ea, și a început să se agite, voia să plece…

Iar tanti nu înțelegea nimic. Aerul din bucătărie se colorase, sau vedeam eu steluțe, aia mică se apucase de plâns, întâi încet, apoi ușooor mai tăricel, eu zâmbeam ca o idioată la nuntă, tata dispăruse din peisaj nu știu când…

Eu îi sugeram, doamnei, subliminal, că a mică este, deja, agitată, doamna ne ignora pe amândouă, stătea bine pe scaun, iar eu zâmbesc frumos, că de vorbit nu mai vorbeam mult, aveam fondul sonor care se apropia periculos de amenda pentru poluare fonică, a mică scotea sunete de parcă era lupul care urlă la lună, eu le redau, acum, dar voi, evident, nu le auziți…

…Când chinul bietului suflet nevinovat mi-a rupt inima, mi-am luat inima în dinți și i-am zis, doamnei: Cred că ar trebui să o duceți afară, să facă pipi, nu se mai poate ține…

Nu știu dacă doamna s-a supărat, deși a plecat cam în viteză, ce să fac, ne vom limita la bună ziua, doamnă… ca și până acum…

…Dar măcar am scăpat-o pe aia mică, biata cățelușă, de chin.

Irina Fumărel, despre Manon:

“Ce contează, de fapt…

Eu în timpul facultății n-am avut calculator. Și nici internet.
Eu și colegii mei ne duceam zilnic la biblioteca facultății și ne băteam ca orbii pe cărți.

Abia in 2007 când terminai facultatea și mă întorsăi acasă avusăi și eu calculator și internet.

Și după vreo 2 ani prin zonă, să vă spun și ce cred eu despre internet: Pe internet oamenii încearcă să pară mai frumoși decât sunt, că n-ai cum să-i verifici. Pentru că pozele puse pe net sunt a unșpeaaaa variantăăăă reușităăăă!!
Toottt pe internet, oamenii încearcă să pară mai deștepți decat sunt, că n-ai cum să-i verifici. Pentru că pe net nu se poate testa spontaneitatea.
Toottt pe internet oamenii încearcă să pară mai educați, mai realizați, mai buni decât sunt, că n-ai cum să verifici. In realitate de fapt, vezi în jur mult gunoi, mulți oameni săraci și multă răutate.

Părerea mea e că pe internet oamenii își fabrică imagini, personalități, identități pe care nu le au în realitate.

Acum să trecem la celălalt subiect: femeia la 40 de ani. După 70 de ani de comunism, femeia la 40 de ani arată la noi cam așa: piele îngălbenită cu pete maronii, păr pe picioare, burta lasată, sâni fleșcăiți, celulităă pe tottt corpul, dinți stricați, coate zbârcite, matreață, sprâncene la fir – formăă nedefinităă, fără bărbiee, ten pătat și ridat, și numai părul vopsit în culori îngrozitor de țipătoareee îți distrage atenția de la corpul decăzut!!

Așa că ieri, când o căutam cu privirea pe Nonaa, eu mă uitam după femeia la 40 de ani!

Eiii, Nona, daa, are 40 de ani. Și mai are corpul sculptat. Nu expune ea prea multă piele, da’ suficient cât să vezi că are pielea rozalie, netedă și fermă, iar tenul e perfect întins, curat, porțelan din ăla cum vezi prin reviste.
Iar Nona e un om pe care l-am cunoscut pe internet, citindu-i blogul. …Iar internetul este înșelător. …Într-un fel sau altul…

Pe net, Nona este o femeie de 40 de ani care scrie un blog sclipitor de inteligent.

În jurnal ea pare mama răniților, o tanti de 40 de ani. …Pe cand în realitate, ea e o sânziana.

…Pentru că dupa ce o întâlnești, ultimul lucru la care te gândești e blogul ei.

Pentru că dincolo de internet, de blog și de mintea sclipitoare pe care o are, Nona, în carne și oase, e femeia care a reinventat imaginea femeii la 40 de ani.

Dupa 7 decenii de delasare!!!

Iar impresia reală e singura care contează de fapt…”

©fumarel

***

Recunosc, am așezat aici articolul lui Fumărel din vanitate, din slăbiciune, din mama lui de complexul puștii mele de inferioritate care mi-a distrus viața, din vanitate, iar, …ca să-l citesc eu, în primul rând.
(De fapt, să spun adevărul până la capăt, am pus articolul aici numai pentru a-l reciti eu la infinit) pentru că, dincolo de vanitate și de complexe și de slăbiciuni, noi, femeile, avem nevoie, uneori, să auzim cuvinte bune la adresa noastră, să auzim că suntem frumoase, că suntem minunate…

Am nevoie, acum, de asta. De aceea am luat oglinda lui Fumarel. Să mă uit în ea.
…Până mă conving, eu, pe mine, ca sunt OK și că nu trebuie să mai consider, never fucking ever, că admirația unui bărbat mă ONOREAZĂ.