E sâmbătă. E sâmbătă, iar.
Azi îmi salut prietenii cei dragi, care trec, acum, cu privirea peste literele din jurnal.
Nu am nimic de spus.
Vreau, însă, să vă arăt ceva.
Când aveți voi timp, luați un castron de floricele și relaxați-vă puțin, e sâmbătă, nu?
Pun aici un link ce vorbește despre noi. Veți zâmbi, la final, vă veți recunoaște.
Dacă aveți incredere în mine, veți găsi răbdarea de a privi în ecran aproape 17 minute.
Pentru voi, cu drag, căci din drag a ajuns și la mine.
Vă mulțumesc pentru că sunteți.
Manon.
Si noi te salutam, merg sa ma uit! 🙂
Esti grozava, ai un simt al umorului nemaipomenit, desigur esti o persoana extraordinara, sensibila, amabila esti indubitabil, iubita idem, un scriitor desavarsit si un “domn” Manon foarte chipes (din fotografia de pe facebook, in trasura), toti te adora,ne inseninezi zilele, cititiorii roiesc ca albinele in jurul blogului tau, ii atragi cu vorbe dulci innmuiate in miere, iar trecatorii iti sar in fata doar ca sa le zambesti(mai mult ca sigur).
Sper ca ai zambit si nu am ratat momentul, de cand cu emotiile clipesc cam des si ochisorii-mi lacrimeaza. :*
…Ete la Biencutza lui mami… Pui, cred ca am o singura calitate: aceea de a-i face pe oameni sa arate cat sunt EI de minunati.
Cel mai bun exemplu: postarea ta, ia reciteste-o…tu scrii acolo despre mine, in fapt, pui drag, te dezvelesti pe tine. 😉
(nu stiu ce am cu rimele, de vreo saptamana, mi se agata de creier, pardon.) 😉
Prea frumoasa povestea \:D/ , Smile , smile , smile \:D/ 🙂
asa, dragule. (hugulete pentru baiatul meu drag)
Aproape ca mi-au dat lacrimile gandindu-ma la…, mi-ar fi placut sa fiu in locul lor sa fiu eu acolo cu EA si sa zambim sincer.
Cat despre tine Manon, tot respectul, macar ai incercat.
Pupici dulci.
Floarea anunta primavara, nu e de neglijat. Depune-o, speranță, in inima. Te iubeste mami.
Nona, hai sa-ti spun ceva (aplecare la ureche):”… m-ai facut sa zambesc”.. sshhht, e secret 😛
(nu spun nimic, e secretul nostru. ca si pupatura din frunte pe care ti-o aplic, strategic, cat sa-ti golesc putin saculetul ala cu negurele)
Il stiam, dar tot l-am mai urmarit odata pentru ca e superb. Cand l-am vazut prima data am ras, am plans, si iar am ras. Acum mi-ai adus zambetul din nou pe fata. Fii atenta te rog, si tine-te bine de scaun, ca vin doi pupici spre tine cu viteza unui bolid de curse :*:* 🙂
Ma pregatisem, si m-am asezat repede pe pat, ca sa nu ma demobilizeze pupicii (auzi, Dara, noi suntem normale la cap?) 😉
DA. 🙂
Oh, da! Adica asa sper :)) E absolut normal sa razi si sa plangi in fata monitorului (eh, uneori ma trezesc si vorbind, dar asta e alta poveste).
(si io, la fel) :-))
Eu le-am vazut pe amandoua in aceeasi zi.
:*
da, pentru ca tu nu esti defecta ca mami. 😉
de ar fi toti oamenii ca in filmuletul asta
Si daca nu sunt? Tu ce pazesti? Ai sufletul cel bun si frumos, la purtator.
Zambeste, trebuie sa se schimbe, trebuie!
Cand am venit in facultate, cei de la birouri erau prinsi in activitati de rutina, unii, acrisori, altii usor in coma… mi-am personalizat biroul, si lumea tremura pe la colturi, moaaa…cand o vedea decanul, o sa faca scandal… Aveam peretii portocalii, si afise din spectacole peste tot, postit-uri, era…altceva.
Decanul s-a uitat la mine intr-un anume fel, cu ochii sclipitori, mna, artist, si a zis, doar atat, in stilu-i laconic: Splendid.
…Treci azi prin facultate, si intra prin birouri, sa vezi… 😉 S-a raspandit ca fulgerul, lumina. …Si zambetul, desi mi-a luat ceva timp… Se poate.