Aurica scrie în Jurnalul lui Manon

on June 27, 2010 in Codul lui Manon

Bună ziua,

M-a rugat Manon scrie tu, azi, că ai minte spirt, pardon, mă scuzați, a zis să mă prezint întâi.
Sunt Aurica, asistenta ei, mi-a zis că așa se numesc cei care nu fac nimic și poartă ecuson.

Eu mă ocup cu cititul Jurnalului, ca să râd la alea comice și ca să plâng când e de durere.

Și eu, și Costică, suntem copiii ei, ne-a scos din creier și ne-a pus la inimă, să aibă cu cine vorbi, când e singură, că e cam singură.
I-o da și ei dumnezeu cel sfânt un dram de noroc, că face niște ciorbe și niște tocănițe, întrebați-o pe Iulia dacă nu mă credeți plus că are casa lună, strălucește.

Am citit, acum două zile, că are metamorfoză și ca să nu zică că sunt incultă am citit și Kafka și m-a cam luat cu tremurat pe la lingurică, dacă i s-o întâmpla și ei ce scrie acolo, ferească sfântul, cum o să mai scrie în Jurnal fără mâini?
(Zice Manon să las parantezele că pentru alea deține ea copi… Cuum? …A, rait. Copi rait.)

Vă citesc de pe foaie ceea ce scriu acum, pe puncte, că m-a pus să notez și scriu cu voce tare, vrea să audă și ea, să nu mă exprim agramat, că urăște inculții.

Manon își face bagajele și înjură tricourile, că pleacă la tata, o săptămână, e și el singur și al nimănui.
Pleacă de-abia marți sau mâine, nu știe sigur, dar vrea să facă o pauză în jurnal, că simte ea așa.

Să citesc, deci.

Unu. Manon e tristă pentru că unii dintre voi nu sunteți bine, ea… crede că vă iubiți și că o să vă împăcați.
(Ete, urlă la mine că pe foaie scrie știe, nu crede. Deci cât ești tu de manon, dacă nu mă lași să spun și mă terorizezi nu mai zic nimic!!  AM ȘI EU EMOȚII!!!! )

Așa.

Doi. Manon îl roagă frumos pe Geo să facă o continuare la articolul cu hoațele că are talent cu carul și vrea și ea să râdă puțin.

Trei. Manon nu mai are inspirație, eu cred că de la gândac i se trage și de la lipsa de respect a unora care…
(Iar urlă, cică aia nu e pe foaie, zic repede aci în paranteză: a șters din lista de mess trei nume, pe doi i-a pus la ignore, deci e grav).
Deci Manon nu mai are inspirație și nu vrea să vă plictisească; simte ea că a devenit bo…borigi…borni…ce dracu scrie aici?
A, bo-rin-gi-toa-re. Așa, măcar să-l scriu corect, dacă tot nu-l înțeleg…

…Trei ? (Ete, zici de mine că sunt amețită, dar puseși trei de două ori, și mai faci mișto de alții, aaoleoo…)

Deci Patru. Zice că vă iubește și că vă ia cu ea în provence. (Păi manon nu te duceai la Tg-jiu?  Ia! Iar strigă la mine din baie, că vărsă șamponul peste farduri, doamne ce mă face să râd!…)

Și punctul cinci că pe ăsta nu îl înțeleg dar îl spun că mă omoară terorista:
Manon este îndrăgostită de cifra 5, din copilărie, nu a mai zis-o până acum în jurnal, i se pare sexy, voi aveți un număr preferat?
(Ete, acum îmi zice să adaug că poate bărbatul cu numărul 5 îi va purta noroc. Și …Zi-mi mai tare, că ai ecou doar în baie, nu ajunge prin cameră teleleu, așa… Aha. Deci Manon îmi zice, auzi, să vă…
…Să le… CEE?
Manon, dacă e prostie, EU N-O ZIC PE POST! …Nu e? Bine. Zice să vă… huguiesc… Dooamne, feri, că mă și rușinai de cum sună, așa inventează ea cuvinte, că se pupau doi pe o bancă într-o zi, ăla o călărise pe biata fată și Manon zice ete, ăștia se petușează, știi, Aurica, de la petting…)

Atât. (Eu sper că îi trece până mâine și vine iar în jurnal, ea e cea mai dependentă de el.)

Vă pup și mă bucur să vă cunosc și eu!
(Ah, nu-mi iese semnul ăla de făcut cu ochiul că-i setat pe diacritice!)

…Mai scria aici să fac eu o încheiere rotundă, dar nu mă pricep și pusei o paranteză, ete: ()

P.S.
Zice Manon ete o poză, să dați clic pe ea, și o pupă pe fumărel că i-a furat-o mișelește. …Ea, lui fumărel.

28 Responses to “Aurica scrie în Jurnalul lui Manon”

  1. Corina says:

    Ah, Aurica, ce simpatică eşti!

    • Manon says:

      Sărumâna, i-a plăcut și lui Manonel de mine, a zis că am trecut de proba focului și că mă face iuzer cu drepturi depline, să nu mai scriu din contul ei.
      Aurica.

  2. CristiMe says:

    Huh,iti simtim spiritul si prin Targu Jiu,yupi.Sper sa ne mai umplii si orasul nostru de fericirea ta ^_^.

    (A iesit si soarele azi 🙂 )

  3. Onitza says:

    Aurica, am sa-i spun o vorba lui Manon. Sper ca nu te superi, nu? 🙂
    Manon: iubesc!! Iubesc de aproape doi ani, dar abia de doua zile simt, rational si irational, iubirea! E posibil, oare? 🙂

  4. Unu mic says:

    In primul rand, buna Aurica, bine ai iesit la iveala din sufletul minunatei Nona, da-mi voie sa ma prezint, eu sunt Adr……blech ca ma intimidasi, vroiam sa spun Unu mic :D.
    Acum buna si tie draga Nona, iti urez sa ai cel mai frumos si linistit concediu. Noi sa stii ca nu avem aceeasi impresie ca si tine, despre tine, noi nu te consideram plictisitoare, ba din contra eu cred ca tu creezi dependentă, odata ce te citeste omul si primeste hug-ul si pupicul tau insurubat in frunte nu se mai poate lasa de tine.
    In privinta numarului preferat la mine este 11.
    P.S. Sa faci poze, sa te distrezi si sa te intorci cu o fatza la fel de zambitoare ca a clapaugului din poza.

  5. irina says:

    haii, nu mai plecasi?! ca il somai pe paul sa puna berea la rece!!! haiiiiiiii, ca morrr de sete pana ajungi!!!!

  6. Mia says:

    Buna Aurica. Bine ai venit.
    Transmite-i tu Nonei ca sunt bine. Ca eu nu cred ca ne vom impaca. Nici nu vreau. Nu cand am primit dovezi de suflet atat de profunde..

  7. Mia says:

    “Iti multumesc pentru deschidere si pentru gandul bun, iti multumesc pentru taina impartasita cu mine. Iti multumesc pentru rabdarea pe care o ai cu tine in raport cu mine.
    Si indeosebi iubesc mana sufletului tau ce ajunge pana la mine”.

    Ei Aurico..te-am lasat fara grai , nu?
    Si pe mine..

  8. Asta e un post foarte misto. 🙂 Si la posturile foarte misto, eu nu prea stiu ce sa comentez, da’ simt nevoia sa comentez, ca sa stie stapanul ca am citit. 🙂

    Imi place si de Aurica, la fel ca de Manon. Mai sunt si altii? Ca mi-ar placea sa ii cunosc. 😛

  9. Bear Grylls says:

    Deci patru??Acum esti la mine in oras??Nu iesi dupa-amiaza prin parc sa-ti mai aerisesti plamanii?

  10. FJ13 says:

    13 asta-i numarul magic
    Si-am cotrobait p-aici si-mi place de tine Aurica si de Manon.

    • Manon says:

      Bine ai venit! Te pupa mami direct in frunte, ca sa te aseze mai bine in jurnal. Ma bucur ca ma citesti. Ti-am pus si eu linkul, in listuta mea. 😉

  11. […] iar din cuibul revoluţionarilor fac parte Manon plus două peronaje pe care le cară ea în minte: Aurica şi eu, Costică (cititorul prieten ne ştie din Jurnal, când ne bagă Manon carne de tun la […]

  12. Casian Europa says:

    Un blo extraordinar de simpatic. Bun venit Aurica! Si tu si Manon aveti un stil dragut tare de a scrie – din acela care iti face placere sa il citesti! Felicitari copii! Si mult succes in continuare!

Leave a Reply to Aurica