Jurnalul lui Manon.

Picture this:
Un drum sinuos, cu o panta abruptă.
Pe pantă, o mașină albă, înțepenită cu frâna de mână.
În spatele mașinii, o femeie.
…Care se forțează să o împingă la deal.

*

Picture this:
Deșert vast, soare cotropitor, dune șlefuite în valuri.
O corabie veche, pe jumătate înfiptă în nisip.
…Și o femeie ce cară apă – cu o găletușă – pe care o toarnă în praful setos, pentru a recrea oceanul.

***

Femeia aceea sunt eu.

…Iar în momentele în care îmi îngenunchiez orgoliul, știu că și mașina, și corabia – tot eu sunt.
Nu celălalt.

Jucam nevinovată, un X și Zero, cinstit, pe hârtie, cu Moi-même, când îmi strecurară, mișelește, pe net, un link:

Pantha Du Prince

Rămăsei ca șoarecu’ la viperă.

Nu știu când terminai jocul, știu doar că învinsei și că mâine joc, iar, ca să îmi iau revanșa.

Îi rog pe cunoscători să îmi explice de ce această muzică îmi bate, încă, în plex.

Și să îmi recomande ceva, ca să strecor și eu mai departe, tot mișelește. 😉

*

Ați observat că de fiecare dată când cineva vă spune, iuhu, m-am cuplat, vă țâșnește, spontan, de pe limbă: Cine-i?
…Automat, perechea persoanei ar trebui să fie, ori din zonă, ori celebră…
Deci riscați să primiți răspunsul negativ.  …Hmm…NU o cunoști.

Mă amuză teribil.

Pentru că eu, de freak ce sunt, întreb, invariabil: E mișto?
…Întrebarea asta are întotdeauna un răspuns afirmativ. 🙂

Care-s f.a.q.-urile voastre?

De câteva luni, primesc în Inbox mailuri… de la mine. …Care au ca subiect: Viagra ® – 100%

Așaa… Care va să zică… Îmi trimit singură mailuri și nu știu c-o fac… Eu, ori am devenit noctambulă, ori, de singurătate, am dezvoltat personalitate dublă (nu vă faceți semne pe furiș, că văd).

Variantele comiterii faptei:
1. Cu ochii închiși, părul vâlvoi și brațele în față, deschid mișelește laptopul și meșteresc mailul în tăcerea nopții, cu scopul clar de a-mi aduce aminte că trebuie să îmi caut un bărbat. Corect. …Dar nu era mai simplu să trec la subiect: Reminder– Testosteron?

2. Cu ochii deschiși și zâmbet de femeie fatală, mă despuiez ca ielele, fac dansul focului în jurul laptopului și scriu, încet și apăsat, mailul, care are ca mesaj ascuns faptul că eu însămi am calitățile pastilei albastre… Deci acum mă și apucă frica, am o listă lungă de contacte, dacă, în focul pasiunii, trimit mailurile astea tuturor? Hait! …Dacă i-oi fi trimis și șefului??

Dar nu, nu e posibilă niciuna dintre variante. EU NU DORM NOAPTEA, remember?

…De unde, varianta 3: Le scriu ziua, când dorm.

Notes to myself: Mâine îmi banez adresa de mail; Nu mă mai culc deloc; Trimit scrisori de iertare tuturor, cu sfânta cruce de negare…decât să mă creadă perversă, pe mine, timida pământului, mai bine să creadă că am viruși la unitate. Tot aia.

Un moment, să-mi revin. Nu pot să mă uit în laptop cu ochii în lacrimi, căci pierd claritatea. Plus că trebuie să îl așez pe pat – se zguduie periculos, din cauza stomacului care se zbate.

Așa, nu mai râd.

DANS!

Există melodii care se dansează sexy.
Căci ele o cer.
Nu mă refer aici la faptul de a fi îmbrăcată, cum zicea nesuferitu’ ăla drag, aseară, doar în cercei sau în cravată. Mă refer strict la mișcare.
Poți să aprinzi o lumânare invers, să îl trântești pe musiu pe scaun și să execuți un dans în poală, fără să-l atingi.
Sau, dacă ești în discotecă, să te miști pe lângă el, atingându-l doar cu parfumul care te înconjoară.
Dansul sexy înseamnă o nebuloasă de mișcare înăuntru, și o economie drastică la figuri, în afară.

Regula numărul 1: Când vrei să dansezi sexy, nu folosi toate membrele, simultan.

*

Există melodii care ți se imprimă în sistem, și care îți cer să le dai viață. E foarte bine că furi mișcări de la vedete, sunt atâtea stiluri, atâția pași…

Regula numărul 2: Nu combina, într-un singur dans, figuri pe care le-ai văzut la televizor, dar pe care nu le-ai studiat. Puse la grămadă, mai ales că fiecare are ritmul ei, te transformă într-o urticarie umană dezmembrată.

*

Sunt oameni care au la bază un pic de balet, un pic de dans modern sau de gimnastică artistică… Dar, lipsiți de imaginație, folosesc obsesiv, când dansează, fragmente lipite nefericit, de battement glissé-uri, aruncarea mingii în aer și dansul cu măciuci.

Regula numărul 3: Nu încerca să dovedești că le ai, topește ceea ce ai învățat și lasă-te condus de melodie; Nu încerca să o încaleci, căci te va pune, ea, pe tine, la podeaua penibilului.

*

Există melodii pe care le iubești enorm, căci scot din tine tot focul, sexualitatea, tristețea, zbuciumul. Astea sunt cele mai periculoase, când te afli în discoteci. Căci trebuie să pui frână și să știi că ochii care te privesc sunt, nu numai obiectivi, dar și cu cuțitul ironiei la ei.

Regula numărul 4: Mare atenție, când dansezi, la melodiile care îți zbuciumă ființa. Există pericolul ca, în loc de o prezență grațioasă și tulburătoare, cei din jur să vadă o ființă care execută mișcări de maimuță în călduri, sanki, degajată, de neprivit prin felul în care pasiunea explodează și se transformă în poluare vizuală.

*

Toți dansăm acasă, în fața oglinzii. Repetăm obsesiv, dacă ne place ceva, până când vedem că ne iese, ne admirăm; fetițele execută buriceli, ca să deprindă mișcările de bazin atât de binevenite în timpului actului acela, iar bărbații, când dansează în oglindă, sunt de-a dreptul spectaculoși.
Unii oameni se filmează, dansând. Pentru a verifica, a modifica, a schimba, sau, pur și simplu, pentru a imortaliza momentul tinereții.

Regula numărul 5: Dacă te filmezi dansând, nu pune clipul pe net decât dacă ești Mikhail Baryshnikov sau dacă ai înviat din morți și te numești Michael Jackson.

****

Am o melodie pe care o ador. Aproape că ignor cuvintele.
E sexy, fierbinte, tricky, îmi reprezintă senzualitatea. Dar, geez, e periculoasă…dacă vrei să o miști… căci se dansează sugestiv, fără figuri, simplu. Și numai cu partener, ochii au importanță majoră și definitivă.
Când o dansez, mă priponesc în privirea lui și mă mișc în funcție de ceea ce-mi cere acea privire, căci e tipul de melodie pretext.

Mi-era dor de ea, am căutat-o pe youtube. Nu mă satisfăcea sonorul. Dau click pe alt link, și, dragii mei, ta na naaam… O tipă, lungă, slabă și zăludă. Face semiobscuritate în camera prin care trecuse recent uraganul Catrina. Dă click pe play și se desfășoară pe… melodia mea cea sexoasa...

…Încălcând toate regulile de mai sus, plus titlul acestui articol... YaY!

***

De când scriu în jurnal, mă leg obsesiv de dans, de felul în care el trebuie să scoată din noi, femeile, numai frumosul și grația.
Iată un prilej amar de bun pentru a pune, pe lângă cuvintele scrise  de-a lungul anilor, și imagini.

N-aș fi făcut-o. Dar pentru melodia asta, ahh…

…Mă bucur că nu sunt bărbat.
…Căci, dacă aș vedea așa ceva executat de iubita mea, aș filosofa trist: bine ai venit, impotență!

Are you ready? … uat dă fac is dis?

P.S. Vă provoc la copy/paste de linkuri demonstrative. 😉

Arăt ca un cuișor și aș schimba meniul puțin, alternând fumatul cu ceva dulce. Aș savura cornulețe cu gem, deși conțin alergeni.
Urticaria mă va ucide la mult timp după ce mă vor fi omorât țigările.

Pe raftul magazinului sunt aliniate pungile verzi cu cornulețe, se numesc, sugestiv, Sânziene…
… Probabil conțin osânziană de porc.
În fața lor, alte pungi, roșii, tot Sânziene, Pachet economic.

Punga verde costă 5 lei.
Punga roșie, 4,5. …Hmm…

…Mă uit la gramaj: punga verde are 400 de grame, punga roșie… 250 g. …WTF?

A-ha.

Ce șpil bun!
Pachetul, economic, prețul – de mână largă.
…Or conține trufe?

***
Ahhh…

Sufăr din cauza lui! …Ah, mă face să fiu nefericită…
Fals. Nu suferi din cauza lui, ci dintr-a ta. Dublu. 1. Pentru că l-ai ales. 2. Pentru că, alegându-l pe el, potențezi nefericirea care exista deja în tine.

Nu îți mai cere iertare niciodată!!, mi-a spus, odată, un om căruia, greșindu-i, i-am cerut scuze.
Am rămas înmărmurită.
E greu să admiți/recunoști că greșești.
E și mai greu să îți ceri scuze.
Este un exercițiu dureros al sincerității, e momentul în care îți calci orgoliul cel stupid în picioare.
Plus că.
Îți trebuie și curaj ca să pronunți iartă-mă, căci ți-e frică de reacția celui pe care l-ai rănit.

Când cineva își cere scuze de la mine, îmi vine să cobor în genunchi și să îi mulțumesc.
Și chiar o fac.

Fu scandal în fața blocului, dacă poți numi așa un monolog…

Țiganul, 26 de ani, gras, pleată creață de haiduc, ud la subraț. Era pe motoretă în viteză și a fost atins ușor de un biet românaș, care își târa din parcare mașina de serviciu. Nu s-au înregistrat pagube.

Însăă…

Țiganul are, instant, voce, spume la gură și înjurături sofisticate.
Gesticulează larg și se dă mereu la bietul șofer, care a înțepenit cu telefonul în mână.
Băă, nu te da tare-n gură, îi zice scandalagiul -românului cel mut, că chem poliția, puteai să mă omori, morții mă-tii de bou, ia sună, mă, la poliție (nu era nimeni în jur), până nu-l omor pe căcatu’ ăsta…

Abia de-acum se adună lume. Români voinici. Voinici și transparenți.

Țiganul, unul singur. Epileptiform.
Dă cu picioarele în mașina omului, cu pumnii, pe unde apucă. Îi face praf masca din față.
În paralel, înjură, amenință, dă din aripi, am auzit cuvântul bulangiule și am reținut expresia miroși a clor, fraiere. Corect. A clor. Nu a cort.

…Mie, românul îmi cam mirosea a mort, singur, acolo, printre ai lui, cu ditamai armata de un țigan în față…

La un moment dat, liniște.

Mă uit pe geam și văd o tuciurie cu păr negru, lung, de consistența mătăsii de porumb. Îl ținea în brațe pe țigan și îi șoptea ceva.
Țiganul mai dădea din gură cu mâna, ca să nu creadă lumea că se înmoaie.

Nu aud, de la etajul 5, ce șoptea piranda, însă îmi imaginez: Jardele, mâncaț-aș ochiu tău, leasă-l dracu-n pace, că te înhață ăia, îi beliși mașina, de-abia scăpași de la bulău, iar vrei hăndel?

Jardel se înmoaie și vine cu mâna întinsă la român, iartă-mă, fratele meu, așa sunt eu, nervos…

Nu știu dacă i-a răspuns românul, că vorbea cu poliția la telefon… Într-o secundă, țiganu începe iar, tot pomelnicu, parcă îl arsese ăla cu țigara…

După zece minute de urlete, blesteme, stuchiri și ți-o trag la gură, încalecă pe motor și pleacă în trombă, lăsând în urma lui un nor negru și-o mașină avariată de adidas.

Moment în care spectatorii nevinovați de la ferestre au gândit unanim: Vedea-te-aș în primul gard, Jardele!

Acum a venit și poliția. …Și ce?

Îmi vedeți privirea sugestivă? Nu? Avem timp.

Am pus și eu un acatist, aici, acum câteva ore. Dar se vede treaba că cineva de dincolo mă are la inimă.
N-am apucat să respir de două ori în tren că eram, deja, în București…

Bagajul este mai ușor decât la plecare. Conține exact aceleași bulendre, însă m-am hipnotizat să cred că e light, ca să nu jupoi pielea cojită de pe umeri, mna, m-a mușcat un pic soarele, că am stat ca perversa, nudă, în calea lui…

Zic să iau un taxi din gară, nu rezist unei aventuri cu metroul.

La capătul peronului, o pălugă cu păr gri și ochi frământați de fomist.

– Doriți un Taxi, doamnă?

Eu vorbeam la telefon cu un suflet scump, așa e frumos, să anunți că ai aterizat pe peron cu bine (pretext de pupături și imbrățișări care sfidează sutele de kilometri dintre noi).

Deci doresc doar ca nenea taximetristul să giv mi ă breic.

Termin convorbirea, închid telefonul. Vulturul, în spate.
– Deci doriți un taxi, nu?!
– Cât e paguba până-n rond la alba iulia?
– 30 de lei.
– Exclus.

Plec mai departe. Măh, pe ăștia nu-i epurează nimeni din gară?

N-apuc să mă îndepărtez, că mă înhață altul. Un nene bătrân ca povestea, cu față de secretar de partid, doamnă, eu vă iau mai puțin…
– Dragul meu, nu dau mai mult de 15 lei. Și îl las în urmă.

Bătrânelul nu se lasă, m-am gândit bine, sunteți primul client și nu vreau să am ghinion, vă duc eu.

Acuma, eu nu știu la ce ghinion se ferea el, însă am înțeles, patru minute mai târziu, că voia să scape de acest jinx, dându-mi-l mie.

Mașina lui nenea era de colecție, probabil că în fața mea se afla prima Dacie scoasă pe piață și câștigată la loto. M-a pufnit râsul și m-am prefăcut, decent, că tușesc.

Puteam să plec, dar părul ăla alb m-a impresionat, nenea e de vârsta tatălui meu.

M-am urcat în mașină (nici acum nu îmi vedeți privirea, nu-i așa?), am trântit portierele, că nu se închideau, și, după ce nenea a vorbit la telefon vreo 5 minute, am pornit la drum. În direcție opusă.
– Fiți amabil, tocmai m-am întors de la Constanța, zic să ne orientăm către București.

Dinozaurul de mașină m-a făcut să înjur primarii, de ce dracu nu repară șoselele, de au atâtea gropi, până când am realizat că nu sunt gropi, ci mici denivelări, transmise fără menajamente – din suspensia și amortizoarele zero, direct în măduva coloanei mele vertebrale.

Nenea, pe de altă parte, a simțit nevoia să facă o logoreică virgulă conversație de salon, legată de zodii, de mine, care, ca taur ce mă aflu, trebuie că sunt avară și dornică de îmbogățire… Știe el de la Urania… Eu mai băgam câte un eu nu cred în Urania, că o dată a spus că mă împac cu mama și, de, ar fi cam greu, că mama nu mai e…sau s-o fi referit la tata, cel cu care nu sunt certată?…

Drumul era agonic, mașina se chinuia să alerge, claxonată injurios de cei din spate, nenea avea probleme și cu vederea, na, ce vrei, 72 de ani, așa că fiecare stop se făcea brusc, direct în aura mașinii din față, iar sticksurile mele din stomac deveniseră curioase, voiau să iasă, să se uite și ele pe geam…iaikul meu..

Nutream o stare semi-cataleptică, răspundeam laconic și respiram resemnată, frate, au dreptate ai mei, toate mi se întâmplă numai mie…

Pe la Piața Unirii, bătrânelul începuse curtarea, îmi umbla la șurubel, să îl caut, indiferent dacă e zi sau noapte, că mă duce oriunde…

M-a depus, deja amețită, în fața blocului, mi-a sărutat mâna cavalerește și s-a recomandat, oricând la dispoziția dumneavoastă, doamnă, mă găsiți la Gara de nord, întrebați de nea Nelu din Aviației…

…Moment în care am înțeles de unde mi se trăgea iminentul leșin, nu era rău de mare, ci picaj.

Și acuma mă uit iarăși cu privirea aia, cred că deja o vedeți…Îl așezai aci, în jurnal, pe nea Nelu, ca să știți si voi… să-l evitați.