Jurnalul lui Manon.

(atenție, limbaj violent)

!!!

(Late Edit:
Am înțeles ca individul a citit ce am scris, azi.
Perfect.
Data viitoare, când își va mai permite să spună în fața mea că “Mă p** și pe mama, că și ea e femeie“, va înțelege de ce toată feminitatea pe care o am îl așteaptă, nerăbdătoare, într-o mănușă de box.)

***

*

Eu cred că misoginii au apărut pe lume ca urmare a contactului intim dintre fundul lui Napoleon şi şaua calului său.

Această verigă din lanţul involuţiei nu reuşeşte niciodată să devină, pe parcursul existenţei, un complet Napoleon sau un pitic Marengo.
Deci potrivirea, între felul în care se manifestă şi aspectul lor, e perfectă. Dacă-i dezbraci, îţi vine să fugi dracului, căci lipoamele de unturi concurează cu tufişurile de floace răzleţe. Dacă-i asculţi, îţi vine să le împleteşti venele, şirag, în jurul beregatei, căci gura, cu dinţi neîngrijiţi, le miroase a insecticid băut pe stomacul gol.

Aceste pestilenţe bipede manifestă – din motive obscure – la adresa femeilor, o ură vâscoasă, perenă şi precipitată, ce se acumulează progresiv, în timp, ca ciroza cu lichid.

Misoginii – distruşi, rataţi, impotenţi pe toate planurile dar cu pretenţii vag erectile, au o ciudă viscerală pe sexul opus.

Dar, iată cum ne întoarcem la paradox: Când spui sexul opus, susţii, implicit, că eşti bărbat –născut de o femeie.
Ceea ce este complet neadevărat.

Misoginii nu sunt şi nu vor fi niciodată bărbaţi. Născuţi de o femeie.

Produşi inutil din împerecherea unui Ass celebru c-o anonimă Şa, ei vor rămâne întotdeauna biete vieţuitoare vegetative  – diform înghesuite cu capul în propriul fund.

Ranchiunoşi.
Toujour versus.
Combatanţi.

*
Deci.
Titlul complet este acesta: misoginii versus mama lor, ŞAUA.
Vax. Niciun pericol de conflict între ei.

***

Nu prea aveam chef să ies din cuib. Afară, un cer plângător; în oglindă, păpușa ciuki.
Dar cerul e de toamnă, nu pot schimba nimic, iar coafura se poate ajusta, ete, îmi tunsei, azi dimineață, cele două rățuște de pe ceafă, și acum arăt și eu normal, ca o vânzătoare.

Am mers la Ikea. …Eu, o prietenă și întreg poporul român al Bucureștiului.

Mă, să fie clar, eu merg la Ikea ca la Disneyland, să mănânc, nevinovată, cârnăciorul ăla de zece mii (asta dacă nu mă apucă lipotimia la coadă și îl dau dracu), să mă plimb pe lângă canapele și să îndemn pervers la cumpărături persoana de lângă mine, că mie mi s-a terminat salariul din a treia zi, ce faci, azi, cu 600 de lei, din care fumezi opt sute? (Glumesc, iar faptul că scriu acum răgușit, în șoaptă, nu ține de tuse tabagică, ci de o trecătoare bronșită. …Pentru al cărei tratament voi antama salariul viitor.)

Când am văzut puhoiul de lume din Ikea am înțepenit la intrare.
Maamă, nici la deschidere nu a fost atâta lume, îmi zice prietena, la care eu, spun, ușor metafizică, românii, când sunt amărâți, ori își iau un câine, ori ies la cumpărături.

Recunosc, m-am oțărât un pic, in sinea mea, la ăia de acolo, bă, se terminară muntele, marea, străinătățurile și venirăți peste mine la Ikea? De piramide ați auzit? De Marele Canion? …Dar mi-a trecut repede, că mi-a pus dumnezeu piedică o oglindă în față și aveam, fra-tee, o privire atât de ciufulată, de m-am redresat imediat, ca să nu mor de spaimă la întâlnirea cu următoarea…

Dar, orișicât, ce e cu toată lumea aia la shopping?
O fi vreo promoție, de dădură buluc? La ce?
Or fi adus ăștia marfă nouă, pe șest, și au prezentat, cu schepsis, în catalog, tot produsele alea de veci care îți împulică limba în gură? (Scuzați cruditățile de limbaj, dar vărsă unul paharul de cola de la dozator pe spatele prietenei mele iar aceasta purta, întâmplător, o jachetă albă… A MEA!!!)

N-am lămurit misterul, în cele patru ore petrecute ca pe stadion, alături de concitadini.
Am umplut, însă, un coș maaare, cu toate nimicurile – care de care mai greu / lat / lung și vreo două rotunde. Plus răzătoarea.

Aș vrea, dacă-mi permiteți, să aștern aici o cleveteală invizibilă, cu simț de responsabilitate – că acolo n-avusei curaj: Auzi madam, data viitoare când mă iei la cumpărături, lasă-mă dreq să port și io după mine prin magazin iepurele ăla de pluș gri, că îmi rămase sufletul la el!! Nu-mi văzuși ochii de câine bătut când îl luai din maldăr și mi-l pusei pe umăr? Teroristo! (Și să zici merci că nu îți zic câteva pe limba lui Aksay…)

Așa.
Deci tot n-am lămurit misterul cu puhoiul de lume.
Dar, ca să scăpăm de aglomerație, am zis să ne strecurăm în Mall, la cafeneaua aceea din zona cu furtunele arteziene bolnave de prostată, să bem o cafea fără mentă.

…Dar, pentru că așa e viața, are meandre, până să ajungem noi acolo, tot poporul român al Bucureștiului se transferase în Mall!

Am zis Mall? Era un fel de circ ambulant. Promoteri, neni cu pantaloni mulați care călăreau, la concurs, biciclete de ălea care nu se mișcă de pe loc, muzică, standuri cu pastile de făcut masă musculară, femei bronzate drastic, de ziceai că a început sezonul estival partea a doua în incinta măgăoaiei de clădire.

Am ridicat din umeri, căci situația ne depășea, și am luat magazinele la picior, cu popasurile deja tradiționale…

*
Acum stau în pat și aud așa, un bâzâit mic, nu știu, o fi de la înghesuială, o fi de la ciupercile de lemn, cu usturoiul mamii lor?

Bref: cred că am deslușit misterul.

O ducem greu și nu știm încotro ne îndreptăm.

N-avem speranță în mai bine.

Nu ne-au mai rămas decât protestul prin shopping în masă și…

… “Și, ce?”

Nu știu cine e Aksay Cool, dar vrea neapărat să vorbim.
De două zile, îmi pocnește Facebook-ul.
După repetate “no, thank u”-uri, azi am cedat, dintr-a doua.
Nu mai am rezistența de pe vremuri.

Azi am vorbit cu Aksay de la suflet la suflet.
Și, cu inima plină de înduioșare, dar și de spaimă că s-ar putea ca unele cuvinte să fie blesteme, amenințări teroriste sau, de ce nu, chiar înjurături, aștern pios convorbirea aici, fără să schimb nimic.

(Dacă mă ajută cineva cu traducerea, ar fi splendid.)

♦
P.S. Știu, pierd timpul.
…Nu îl pierd, îl umplu, e…vineri, yux!

*

14:20 Aksay: Hi

14:20 Me: Da

14:20 Aksay: Plz english

14:20 Me: I don’t speak americano

*
18:44 Aksay: Hi

18:45 Me: Da

18:46 Aksay: Plz write in english

18:47 Me: Plz write in romanian

18:49 Aksay: Sorry i don’t know romani. Romanian

18:50 Me: OK. Bye

18:51 Aksay: Y?  Y u say me bye?

18:52 Me: Inceteaza, ma emotionezi…Nu stiu cine esti, e clar ca nu ne intelegem, deci nu putem comunica, mai pe scurt, nu am chef sa vorbesc in engleza.
Nu te cunosc
De aia-ti spun bye

18:52 Aksay: ????

18:52 Me: Geez!

18:52 Aksay: Tari bhosdi

18:52 Me: Perfect de acord

18:53 Aksay: Tari gand

18:53 Me: O zi buna iti doresc, regret ca nu vorbim aceeasi limba

18:54 Aksay: Datiyu shenu kade che

18:54 Me: Hmm…
Nu te potolesti
(sper ca aia e o binecuvantare)

18:56 Aksay: Chudvaa he

18:57 Me: Okeeei, daca insisti sa vorbim in limbi paralele…
Stii tu ce as vrea eu, acum? Sincer…as manca o inghetata 🙂
De ciocolata. Cu fulgi de ciocolata
…Ma rog, si cu putina vanilie
Vrei si tu?

18:57 Aksay: Bhahu chudas hogayi kya

18:58 Me: Nu am de unde sa fac rost de pește! Ai innebunit?
Am un cadavru de batog in frigider, ti-l dau, daca vrei. Vrei? 😉

18:58 Aksay: Tere mamne dabane aarahahu

18:58 Me: Aaaa…. Pai de ce nu zici, dreq, asa?
“Sa trecem PESTE”… Credeam ca vrei pește
Ramanem la inghetata?
Sau iti face rau la gat?
A?

18:59 Aksay: Tera bhosda faad dunga

19:00 Me: Am inteles…

19:00 Aksay: Teri gand bhi marunga

19:00 Me: No, merci
Nu servesc ceai
Imi da o senzatie de boala, intelegi?
Auzi…
Daca tot nu ma intelegi, ti-as scrie ceva de suflet, vrei?

19:01 Aksay: Tere muhme mera lauda de dunga

19:01 Me: Nu, nu pot sa iti spun tot. Doar atat, ca… Nu stiu cum sa iti zic…E un om in viata mea…
M-a facut sa il dispretuiesc
Eu credeam ca e demn
Si el ii pupa pe altii in cur
Altii, care sunt… sub el
Ahhhh
Ce bine ca m-am eliberat!!!
…Intelegi?

19:02 Aksay: Teri gand taiyar rakh me aa raha hu marne ke liye

19:02 Me: A, si tu? …Si tu, ce?

19:02 Aksay: Bhosdi vali

19:02 Me: Asa, inteleg.
Ai dracu barbatii astia, nu?
Eh…
Trist
Cauti sa ii admiri, si ei, sobolani…
Moama… dar ce dezamagire
Zi-mi si tu acuma, de al tau

19:03 Aksay: Teri ma ki bhahu jaldi hai kya

19:03 Me: Si? L-ai parasit?
Sau el pe tine?

19:03 Aksay: Tera dudha nikal ke chay bhanaunga

19:03 Me: Scuze, nu intelesesem. Si nu l-ai ingropat, dupa aia, in gradina?
Ai stat cu el mort, asa, sub pat?
E mic, e doar un hamster.
Credeam ca e barbat, dar, mna
Eu zic asa: hamsterii nu sunt sobolani.

19:04 Aksay: Teri ma ka lauda

19:04 Me: INCINERAREEE?
Unde, in cuptorul in care faci painea?

19:05 Aksay: Kaha par he tera ghar bhenki taki

19:05 Me: Aaa…
Incinerare in cutia de bomboane
Da. Are sens.
Pai, dumnezeu sa-l ierte. Daca a murit si de batranete…

19:05 Aksay: Kya sens kar rahi he

19:06 Me: Si tuuu? Iupii, si eu am unul.
…Dar e pe moarte.  🙁  (Fluture ai zis, sau e o injuratura?)

19:06 Aksay: Teri gand me boomb rakh dunga
Fat jaye gi sallliiiiiiii

19:06 Me: Inteleg, dar nu ma mai uit la teve
Nu, nu ma uit
E pe Discovery?

19:07 Aksay: Teri gand me boomb rakh dunga
Fat jaye gi sallliiiiiiii
Ka huva thandi pad gayi kya

19:07 Me: Aaaaaaaaaa
Nu vazusem bine randul al doilea
Bine, fugi, dar sa pui apa la ele, si sa misti oala așa

19:08 Aksay: Teri to aaj me ffad hi dunga

19:08 Me: Da. Pentru ca se prind pe fund
Si se afuma
Fugi, spor la treaba
Ma bucur ca te-am cunoscut.
Bye!

♦

**
M-a tuns scurt. Aveam părul mărişor. Am precizat – ca de fiecare dată – mânuitorului de foarfecă, faptul că nu îl vreau scurtat, ci doar ajustat.
Cum arăt acum? Ca o asistentă surmenată de la reanimare, care lucrează part time şi vânzătoare, la butic.
Sunt consolată de cei dragi cu: De la spate se vede mişto.
Mă uit în jos, să sar, de bucurie.

**
– Ce faci, iubitule drag?
– Bine, tată, mă uit la televizor. Tu?
– Ţi-am dat telefon să te salut de sănătate. Şi să îţi spun că dispreţuiesc amarnic o persoană.
– De ce?
– N-are importanţă. Am simţit nevoia să îţi spun ţie, ca să nu-i întind toată istoria în jurnal. Iartă-mă. Te pup pe moţul cel alb. …Grasule!
– Bine, tată.

**
Ieri am văzut cel mai frumos bărbat de pe planeta Earth. Atât de frumos, încât nici nu mai ştiu cum arată, ca să-l descriu. Nu Johnny Bravo, nu fotomodel. Mascul. Perfect.
Era la etajul I, în şcoală, vorbea cu un tip. Eu coboram năvalnic, de la doi, şi m-am oprit în capul scărilor. Încremenită în admiraţie, nici nu respiram. Mi s-a rupt pupila în două şi a căzut peste inimă, care mi s-a prăbuşit în viscere, blocându-mi, nu ştiu cum, plămânii.
Tipul era spectaculos, carismatic, letal.

A trecut prin zonă o profesoară, el a scanat-o și i-a spus, in gura mare, tipului cu care era: O-ri-bi-lă!

…Moment în care eu am respirat adânc și mi-am mușcat limba.

Ieri am văzut cel mai frumos bărbat de pe planeta Earth.
…Progenitura rezultată nefericit din împerecherea lui Adonis cu vaca Io.

**

Zăcea abandonată, în imensul hipermarket, pe raftul cu napolitane.

Cutia era transparentă, de plastic, sigilată și cu prețul pe ea. Iar înăuntru, măsline verzi. Mari cât prunele, spoite cu mirodenii și ierburi verzi.
Cineva stătuse la coadă, arătase cu degetul, da, de astea vreau, luase cutia și înainte de a ajunge la cassa, o abandonase printre napolitane. Nu știa acel om, oare, că poți gusta produsul, înainte de a comanda?

Se întâmplă frecvent, uneori văd, pe rafturi, și pachete cu carne, care ar trebui să stea la frigider, nu lângă biscuiți.
Oameni imbecili. Iar angajații unităților, la fel de conștiincioși, iau frumos pachetele și le pun la loc, în raftul frigorific, la închiderea programului, ca să le cumpere a doua zi clienții responsabili, că așa e datul. …De salmonella.

Mă uit la cutia cu măsline și zic, hai să o luăm noi acasă, că au abandonat-o aici, e încă rece, n-a murit la cald.

Ajung acasă, pun masa, deschid cutia, gust… și îmi aduc aminte de înțelepciunea populară: pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești.

Am salvat de la alterare niște măsline pe care un client le abandonase pentru a se răzbuna pe ele.
Și, pe cuvântul meu dacă nu îi dau dreptate… În loc să provină din Grecia, prunișoarele verzi cred că erau adunate din pereții albi ai Salinei Tg. Ocna, puse în saci și trimise la București, dar numai după ce-a făcut caca pe ele calul care trage vagoneții.

Îl sun, aseară, că mă plictisea drumul per pedes.
– Deci mâine vii în Bucureşti şi mă târăşti la teatru, cum vorbirăm, daa?
– Ăăă…Nu ştiu sigur dacă ajung, dar ţi-l dau pe George, să meargă cu tine.

Să mă ierte cititorii, încremenesc un pic firul poveştii, pentru a expune replicile care mi-au trecut, succesiv, atunci, prin cap:
Replica nonică, aia cu înţelegere întârziată: Da’ ce e, mă, George, oaia Dolly?
Replica logică: Lămureşte-mă şi pe mine, dragule, transferul de persoane se face pe principiul eu îţi cer lopata ta iar tu îmi oferi târnăcopul vecinului, în lipsă?
Replica şantaj mârşav: Ţi-aminteşti când mi-ai mâncat toată budinca din frigider şi eu n-am zis nimic?
Replica şantaj părintesc: Să-ţi fie ruşine, mi-am pus obrazul pentru tine ca să îţi ţin loc, aşa mă răsplăteşti tu?

Revin.
Nu e frumos să împuşti o persoană dragă, aşa că mă limitez la a o sugruma tandru, deci îi răspund:
 Ingratule… Mă sunaşi, ieri, să te asiguri că vin, şi azi mi-l “dai”  pe George? …Scââlbo!

…Ete ce-mi face copilul ăsta… Dar înţelege mami, că e îndrăgostit lulea.
(…Nu mă pot abţine, şi îi dedic ASTA)

***
Să-l sun pe George. …Sunt curioasă… O vrea să vină, surogat?
…Sau mi-o plasează pe Mihaela? (Nu de alta, dar habar n-am cine-i Mihaela…)

(Deci sunt pe jos, de râs, de la linku ăla…)

Am trecut, astăzi, pe lângă şapte bărbaţi, şi toţi au lăsat în urma lor dâra aia de parfum îmbâcsit în ţesătură.
Ştiu, trăim în România, ar trebui să mulţumesc lui Dumnezeu că nu miroseau a transpiraţie*…
Însă, iată ce zic eu: băieţi, nu irosiţi parfumul, pe haine.
Pentru că.
1. Femeia are treabă cu gâtul şi cu gura, nu se repede să vă snifăie plexul solar.
2. Parfumarea hainelor poate scoate în evidenţă un lucru periculos, şi anume faptul că nu le schimbaţi zilnic.

(*)transpiraţie – eufemism, voiam să scriu hoit.

Aţi întâlnit-o vreodată pe cutra aia incorigibilă, imbecilă până în măduva ADN-ului?
Care nu salută niciodată, că îi cade rangul de semi-analfabetă?
Vicios de rea, insolentă mai ales cu cei pe care ar trebui să îi respecte?
Veşnic ciufută, lătrând pe toată lumea dintr-un complex de inferioritate care ar fi trebuit să o facă smerită?
De veci în stres şi, chipurile, ocupată, ca să evite conversaţiile decente?
Nulă, ca omenie, însă fudulă şi ţeapănă ca un pai?
Care declamă neruşinat, de-ţi îngenunchează spontan, şi educaţia, şi anii de şcoală: “Eu sunt a dracului!”?
Pe care trebuie să o guduri pentru a o determina să facă ceva absolut firesc, uman, scris clar în fişa postului în care şi-a lăbărţat curul imens?
Bârfitoarea şi fitilista perpetuă, care râde cu spume de oamenii buni, făcându-i proşti?
Care se înghesuie, pe şest, să facă studii, doar pentru a avea salariu mai mare?
Care trăieşte doar pentru a mânca? …Căcat?

Aţi întâlnit-o. Este otrava din sistem…
…Care ştie atât de bine limbi străine, încât merită să o saluţi, dimineaţa, cu Gutu-te-n tag!

***

Urcam scările. De două zile, matracuca n-a ratat nicio ocazie pentru a-mi demonstra că este, incurabil, reptiliană…
M-am oprit şi i-am stopat atacul, politicos: Bagă-ţi limba în gură, că data viitoare… te spulber!

…Şi, culmea, mă simt bine.

(aici nu ştiu, să bag un zâmbet, sau să fac cu ochiul?)

Eu merg la Ikea ca la Disneyland. Să bântui, să mă bucur, să testez paturile, să păpăm în grup meniurile alea de veci. E fun.
…Recunosc, mai și cumpăr chestii cu care n-am ce face și port după mine prin magazin șarpele ăla de pluș, cu care vorbesc tot timpul.

Bref. Mi-a dat cineva noul catalog Ikea.
Răsfoindu-l, am remarcat un anunț, așezat cuminte lângă o lămpșoară de birou care se numea Fpglunglkăr, mă scuzați, nu am reținut exact.
Se preciza acolo că, dacă o achiziționezi, ajuți un copil  sărman din Africa, pentru că o veioză identică va ajunge la el.
Io, emotivă, mă bucurai.

Ia! Să văd specificațiile, ca să o cumpăr data aviatoare.
Și văd. Are beculețul cât unghia mea cea mică. …De la picior.
Funcționează cu baterii solare.
Lăsați-o la încărcat 12 ore, pentru a furniza 4 ore de lumină.

A-ha!

Deci copiii sărmani din Africa își vor pune lampa-n spate la-ncărcat când vor umbla, ziua întreagă, după apă, iar cum se întunecă, au, timp de patru ore, lumină de veghe…
…Căci nu poți face bastonașe, în miez de noapte, la scânteie de licurici.

… Mai bine le dădeau tractorașe de alea din lemn ecologic.
Ziua se jucau cu ele, iar noaptea, tractoraşele luminau.
…Din foc.

***
Deci leşinam de foame, aşa că vine o fetiţă cu mâncare, pentru amândouă.
Mie mi-a cumpărat un sandvici.
Să-l descriu: chestii îndesate într-o formă ciudată de baghetuţă, ca o… ca un… şi pe eticheta zdrenţuită scrie… Carol.
Mi-a murit foamea, instant. Pe deasupra, pro-tes-tez!

Fata şi-a cumpărat o cutie transparentă în care zăcea melancolic o salată alcătuită din ce au avut de aruncat ăia, pe la bucătărie, in special orezul de la porţiile refuzate şi boabele de porumb din toată recolta României.
– Ce-i ăsta, un gândăcel?
–  Nu, e o singură boabă de fasole, n-o mânca, îţi cade greu la intestin…
Pe eticheta acestei cutii, însă, altă viaţă… O poză cu o femeie atât de cambrată, încât popoul pare scăunel.
Iar ca bonus, alături, scrie: “Această salată te ţine în formă (fapt nedovedit clinic)”.

Ştiţi ceva? Nu vreau să fiu frivolă, dar uite ce gândeam eu, atunci: dacă sandviciul era Carol, salata se numea Foamea Neagră (cunoscătorii ştiu de ce).

***
Fentează spamul şi ajunge în inbox un mail.
Subject: PARFUM FEROMONI SUCCES GARANTAT invites you to view photos.
A-haaa…

… Îl comentaţi voi? 😉