Jurnalul lui Manon.

Am văzut spotul publicitar la apa de gură LISTERINE, după ce am achiziţionat produsul.
Excelentă reclamă. Aţi remarcat, desigur, faptul că în gura lui nenea ăla se produce, la final, o implozie. Corect.

Vă sugerez, în calitate de stan păţitul, ca după ce efectuaţi gargara,  să păstraţi, cu lacrimi în ochi, un moment de reculegere, sau să vă adresaţi în scris interlocutorului, aşa cum fac eu acum.
Motivaţia este simplă: pe lângă bacteriile ucise instantaneu, consistenţa de pălincă a listerinei face şi victime colaterale, paralizând grav omuşorul, limba şi buzele.

Văd, la televizor, o nouă reclamă la un produs care se numeşte Espumisan (ia pronunţă-l), denumire care îmi pare purgativă. Acest produs, se spune, ameliorează colicile bebeluşului.
…Aha, deci le ameliorează. …Nasol, dacă-i aşa.

Încurajez continuarea spotului, pe aceeaşi logică: Din nefericire, nu au existat victime.

Acest deget mijlociu ridicat se adresează unei reclame proaspăt apărute pe piaţă, în beneficiul Napolact.
Menţionez în treacăt, cu briciul, ca produsele Napolact (favoritele mele odinioară), de când au luat avânt, s-au fleşcăit de tot.
Aşadar, în reclamă, un individ menţionează că gustul bucatelor ţine de o oarecare oală a mamei, cu smalţul sărit, care făcea minuni în afumarea mâncării.
Îmi ţin fierea în frâu, căci, de cum începe reclama, are tendinţa de a-mi călări ficatul, îmi ridic privirea tristă din farfurie, şi îmi amintesc de oalele mamei mele, o gospodină de excepţie: erau impecabile.
Gândul mă poartă şi mai adânc în amintiri, şi ies la iveală anumite admonestări pe care mama le administra, preventiv: “Manon, oala este oglinda bucătarului, trebuie să fie curată, şi pe dinăuntru, şi pe dinafară.”… După care mă privea sugestiv, pe deasupra ochelarilor, şi adăuga:”Mai ales pe fund, acolo unde se afumă…”

Nu ştiu dacă şi alţii gândesc ca mine, sau au crescut cu smalţul afumat, însă pentru toate gospodinele adevărate, mesajul reclamei este clar: produsele Napolact sunt proaste, adăugaţi şi voi, pentru gust, nişte rugină şi oarecare afumare. Yaiks!

OK. Iar au dat liber la reclame stupide.
1. În primul rând, protestez, pentru că ursul de la Milka pare în continuare ţinut în sclavie de o hoardă marmotica. Ce dobitoc! Rostul urşilor este să se reproducă, nu să zgândăre vârful de brad…De ce nu demisionează şi nu pleacă să-şi caute şi el perechea? …Nu-i găsesc nicio scuză.
Iată, eu cunosc un urs care e strâns la beregată de mă-sa, şi se zvârcoleşte, bietul, în ritmul ei, privind dezarmat cum pleacă de lângă el toţi apropiaţii, înspăimântaţi. … Măcar asta are trista justificare că e impotent.

2. Am ceva de comentat la reclămioara aia pentru ciocolata destinată copiilor. Se zice, la un moment dat, că aşa şi-ar dori copiii ciocolata, şi ne arată o bucăţică minusculă, în valuri.
Greşit, copiii nu-şi doresc flinticuri, ci tablete de ciocolată cât mai mari! Aşa, ca să o lămurim. Ştiu sigur asta, pentru că un bărbat cu care m-am relaţionat accidental, avea organele principale – format mini, şi o poftă de ciocolată – format MAXI.

Punctul trei. Aici am vrut, de fapt, să ajung: reclama obsesivă la aspiratorul minune.
Să ne lămurim: dacă am nevoie de un obiect pe care să-l dau de pereţi, să fac stop pe capul lui şi să-l şutez, îmi adjudec, ori un şofer de camion, ori o minge de fotbal, şi îi ţin pe tuşă patru ani, garantat. Reclama cea nouă la aspiratorul minune – pe care îl harţuiesc vreo doi chelioşi – mă agită.
Rostul unui aspirator nu este acela de a avea carcasa dură şi rezistentă, ci altul: să tragă bine şi să lase impresia de curat… Categorii la care, logic, nu se încadrează nici şoferul, nici mingea de fotbal.

E o nouă reclamă la televizor, la o prăjitură “muşuroi de cârtiţă”. Prăjitura expusă reda perfect culoarea şi granulaţia unui muşuroi, însă uitaţi-vă în ochii mei şi spuneţi-mi care idiot salivează la vederea unui pumn de pământ?

La intrare în staţia de metrou. Un outdoor, mare, la Viceroy. “Prima ţigara cu certificat de garanţie”. Fără să vreau, îmi amintesc că, în copilărie, circulau nişte zvonuri despre cum se fabricau ţigările Snagov la Tg-Jiu: într-o împuţeală desăvârşită. Pe banda aia cu tutun se duceau la mixat, alături de frunze, câte un kiloţel, câte un ciorap, şi alte mici suveniruri uitate de aia care se futeau prin secţie…
Mă belesc la outdoor şi am un fior plăcut la citire. Deci s-au eliminat ciorăpeii din producţie.
Însă mă roade imaginaţia. “Certificat de garanţie” înseamnă, pe lângă puritate, şi rezistenţa la şocuri sau la scufundare în lichid?
… Sau ca ţigara aia va trăi mai mult ca tine?
**
Aştept metroul şi privesc altă reclamă la ţigări, care are scris lângă poză:” Care este asemănarea dintre un aparat de fotografiat şi o ţigară?”
…Mă frământ io ce mă frământ şi nu găsesc alta asemănare decât asta: filmul.
Un film color, în cazul aparatului de fotografiat, un film alb-negru, în cazul ţigării. O poză de exterior, cu tine zâmbind, în cazul aparatului de fotografiat, o poză de interior, cu plămânii tăi bolnavi, în cazul ţigării.
…Nu mă pot gândi la alta asemănare, mi s-o fi blegit mie imaginaţia, de când am trecut la un pachet de tutun pe zi…

Otrăviţi şi decepţionaţi încă din burta mamei, inventam distracţii facile şi serbede, parcă împingând timpul de la spate, să treacă o dată…
Luaţi de vârtejul vieţii noastre împănate cu evenimente nedemne de intrat în istorie, ne reinventăm terpitudinea.

Nu mai exista respect. E desuet.
Nu mai exista fidelitate. S-a demodat.
Suntem grăbiţi să trecem prin viaţa, căutând neantul.
Suntem ieftini. Dar ştim să consumăm.

Mi-e silă.

Am remarcat, în alunecarea de veci a telecomenzii, nişte reclame care reflectă tot ceea ce am zis mai sus. Mi-au atras atenţia pentru că, prin mesajul lor, spulbera idiot-dezinvolt puţinele lucruri care ar trebui să fie aparte, speciale, unele, chiar sacre.
Femeia.
Iubirea şi respectul.
Căsătoria.

Una dintre ele arăta o mireasă care este purtată pe braţe. Mirele salivează la vederea altei femei. Şi, în final, este pus punctul printr-o frază:”Bărbaţii vor schimbare”… Nici n-a luat-o bine, ca şi vrea schimbare.
Trist.

Alta reclama înfăţişează greaua decizie de însurătoare a unui mascul: are două femei, una este “de casă”, alta, “de ieşit în oraş”. Bărbatul o alege pe cea care e bună de casă, “ca să-i calce, să îi spele”, şi îşi cumpără o maşină sport, ca să o poarte prin oraş pe cealaltă, damă de consum.
Vomitator.
Insultător.

…Mă întreb, când inventează mizerii din astea, în echipa aia o fi vreo femeie? Dacă da, de ce? Nu are altceva mai bun de făcut, cum ar fi să stea acasă la cratiţa, în timp ce bărbatul ei fugăreşte putori prin oraş!?

Am să mă axez pe televizor, în ordinea de zi a jurnalului de azi, că mi-e silă să tot blestem un ascarid şi să mă tot mir de chestii personale infutigabile.

Vaca Fulga: A trecut o vreme până să mă prind şi eu că reclama cu Fulga este o reacţie inteligentă şi spumoasă la celelalte spoturi cu “vaci inteligente”. Vaca Fulga e o vacă ce dă lapte bun. De ce?…”De vacă”. Nu de masaj, nu de marmote, nu de inteligenţă sau de jucătoare de fotbal. Simplu şi simpatic.
Urmează să gust laptele ăla, că, dacă nu e bun, mă întorc la vacile inteligente, care dau tot un lapte banal, însă “îmbogăţit” cu chestii criminal de gustoase.

Maşina Citroen care dansează: Este preferata mea, această reclamă. Pentru că îmi aţâţă simţurile de dansatoare, pentru că mişcările alea îmi amintesc de vremea în care dansăm la fel. Pentru că o maşină care sare în picioare şi se unduieşte modern este ceva inedit.
Şi, nu în ultimul rând, pentru că reclama este făcută impecabil.

Mc Donald’s: Înţeleg că este o reclamă la un hamburger copleşit de carne. La fel ca şi targetul lui: muncitori copleşiţi de idioţenie şi neîndemânare.

Voi reveni.

Mă uit la reclamele de la teve…Şi una începe să mă agite… E aia cu vaca milka… Făcută de un misogin, cu siguranţă. După ce arată voios cum un ciopor de muncitoare din clasa animalieră masează, mulg, dau lapte, prelucrează ciocolată… încheie cinic cu o demoazelă femeie care e masată, la rându-i, pe spate, de un bărbat, în timp ce ea, savurând o bucată de ciocolată… face un sunet exact ca al vacilor…
E adâncă şi plină de substraturi reclama asta.
… Presupun că trebuia să avem un orgasm intelectual, la unison, în tonalitatea muuu, după care să asaltam pofticioase, luând în copite, standurile cu ciocolată?

Personal, m-aş fi regăsit în targhet dacă terminau reclama invers: ea, femeia, îl masează pe el, bărbatul, care stă ca boul, indiferent la alint…

Da, sexul vinde, numai că uneori consumatorii de sex au niscai furnici la ficat, când văd că s-au apucat de copulare şi produsele din galantar…

Apare obstinant la televizor o reclamă la un muştar Maggi, cred. Povesteşte el, muştarul, experienţa de la un grătar, când i-a cunoscut pe “ăia micii”, vorbeşte despre ceafă, şi, într-un final, avem un cadru în care oamenii îşi întind mâinile spre borcan. Vocea din off, a muştarului, exclamă:”Cred că o să…” După care, pauză sugestivă, şi auzim vocea prezentatorului:”Muştarul bun se… termină repede”.

Fraţilor, credeţi-mă, nu simt nevoia unor astfel de aluzii ce vin din partea unui muştar de masă care e pe punctul de a juisa, şi care, nefiind rezistent, “se termină repede”.
Cu atât mai mult, cu cât o astfel de rusinikă nu se prea povesteşte…