OK. Iar au dat liber la reclame stupide.
1. În primul rând, protestez, pentru că ursul de la Milka pare în continuare ţinut în sclavie de o hoardă marmotica. Ce dobitoc! Rostul urşilor este să se reproducă, nu să zgândăre vârful de brad…De ce nu demisionează şi nu pleacă să-şi caute şi el perechea? …Nu-i găsesc nicio scuză.
Iată, eu cunosc un urs care e strâns la beregată de mă-sa, şi se zvârcoleşte, bietul, în ritmul ei, privind dezarmat cum pleacă de lângă el toţi apropiaţii, înspăimântaţi. … Măcar asta are trista justificare că e impotent.
2. Am ceva de comentat la reclămioara aia pentru ciocolata destinată copiilor. Se zice, la un moment dat, că aşa şi-ar dori copiii ciocolata, şi ne arată o bucăţică minusculă, în valuri.
Greşit, copiii nu-şi doresc flinticuri, ci tablete de ciocolată cât mai mari! Aşa, ca să o lămurim. Ştiu sigur asta, pentru că un bărbat cu care m-am relaţionat accidental, avea organele principale – format mini, şi o poftă de ciocolată – format MAXI.
Punctul trei. Aici am vrut, de fapt, să ajung: reclama obsesivă la aspiratorul minune.
Să ne lămurim: dacă am nevoie de un obiect pe care să-l dau de pereţi, să fac stop pe capul lui şi să-l şutez, îmi adjudec, ori un şofer de camion, ori o minge de fotbal, şi îi ţin pe tuşă patru ani, garantat. Reclama cea nouă la aspiratorul minune – pe care îl harţuiesc vreo doi chelioşi – mă agită.
Rostul unui aspirator nu este acela de a avea carcasa dură şi rezistentă, ci altul: să tragă bine şi să lase impresia de curat… Categorii la care, logic, nu se încadrează nici şoferul, nici mingea de fotbal.
