Bună, Alex.

Manon on May 9, 2014 in Oglinda

Știți? De fiecare dată când simt nevoia să scriu în jurnal și scriu, căci mă apasă pe suflet cuvintele ne-spuse, se-ntâmplă ceva. Vin oameni aici. Ca și cum literele mele înșiruite tăcut pe o coală albă care nu există, prind viață (scuzați șablonul de exprimare, dar n-am metafore la indemână) și zboară la adrese fixe.

Pun aici un mesaj primit ieri, în semn de respect- empatică, la rândul meu- față de ceea ce simte Alex, în suflet, acum.

Să fii bine, Alex. O să fii bine.

p.s. (M-ai rupt, la faza cu bufonul)

Îți mulțumesc pentru că mi-ai scris.

**********

“Incredibil, Nona…. Ne-am cunoscut cu ani in urma, in UNATC si nu ne-am vazut de secole… Acum sunt prea departe de orice si nu stiu cum si in ce fel am (re)picat pe blogul tau, dupa ceva ani… Blog pe care cu secole in urma il citeam constant… Dau click pe “Cicatricea” (caci rimeaza foarte bine cu ce simt eu acum) si citesc despre…Bambi.

Durerea e mare caci ieri…parintii mei l-au eutanasiat pe Fluffy, batranul nostru catel…Nu ma doare moartea lui, ma impac bine cu “moartea” in general, absentele imi guverneaza viata, accept deci moartea desi nu o inteleg… Insa nu pot accepta moartea in chinuri. Si el, biet suflet patruped, a paralizat in urma cu cateva zile, blocaj renal, urina cu sange, dureri, urlete… A fost eutanasiat ieri, 8 mai. Ziua de nastere a celui pe care il consideram cel mai bun prieten, soulmate, whatthefuckever. Celmaibunprieten care in urma cu 1 an si ceva mi-a distrus universul, visele, sperantele…mi-a ruinat Citadela. Fluffy e mort si el e viu. Si interoghez conceptul de celmaibunprieten… Si te citesc tocmai ACUM, dupa ani. Si nu stiu ce sa spun. Decat ca iti multumesc.
Si ca acum ceva ani te priveam fara sa stii si-mi spuneam : « Fiinta asta ar fi un bufon absolut cutremurator in Lear-ul lui Shakespeare… » Dar stii cum spune Blaga : « Paduri ce ar putea sa fie si niciodata nu vor fi… »
Cu drag, de departe,
Alex.”

Leave a Reply