Intru în magazin.
Fata îmi zâmbește, căci mă place.
…După care se încruntă, brusc, și revine la client.
Clientul are zece ani, e negrișor și dolofan.
- Și ce mai iei?
- Gumă. Ăăă… Cremvuș aveți?
- Ți-am mai spus că nu avem crenvurșt. … Iei și napolitanele alea?
- Le iau. Cremvuș n-aveți?
Privesc scena de după rafturi.
Fata se întoarce spre mine, cu o privire obidită.
Îi zâmbesc cald.
Zâmbește și ea.
- Nu, nu avem crenvurșt. Mai vrei și altceva?
- Nu. Atâta.
La ieșirea din magazin, copilul se întoarce.
- Sărumâna, că plec. Cremvuș nu aveți, nu?
- Ah… Nu. Du-te acasă.
Pun produsele pe tejghea și îmi atrage privirea un fel de floarea soarelui, cu simbolul smiley în mijloc.
- Ce sunt astea, puiule?
- Ăă… sunt de alea, ca în copilărie… Zice vânzătoarea. …Am uitat cum le spune, dar uitați, suflu eu în una să vedeți…
- Ah, da… Moriști?
- Nu știu… Parcă altfel le zicea bunica…
Și mă privește timid vinovată.
Zâmbesc.
-Sfârleze?
- DA!!!!… Sfârleze…
- Well… OK. O să iau două, pentru doi prieteni luzeri de-ai mei, pe care îi ador.
- Doamne… Știți ceva? Când zic alții cuvântul “luzeri” – mie îmi sună ca “morișcă”. Dar când îl spuneți dumneavoastră, sună ca “sfârlează”.
Ridică năsucul, alintată:
- “Sfârlează” îmi place.
Și zâmbește. Frumos, curat, simplu.
Deschid ușa să plec.
- Scumpa… Da’ cremvuș ai?
…Și i-am mai furat un zâmbet.
O întâlnire banală, cu final de zâmbet prețios.
…Pentru mine.
*
Ete. Sfârleaza.
…Pentru VOI.
Ete sună a copilarie plină de aventuri şi amintiri plăcute >:D<
te pup, gropitza draga.
Şi încă un zâmbet larg de la mine. Ba nu! Doi zambeţi că unu’ e pentru sfârlează şi unu’ pentru cremvuş’.
“Sfarleaza cu fofeaza” zicea mamaia mea!
Si mamaia mea, la fel.
auzi, tre sa iesim sa ne jucam cu sfarlezele. si io-s cam luzarita in ultima vreme. vai mama mea. mna… ca-n viata. ti pup ti pup
[...] pe vânzătoarea aia tânără și dragă mie, e printre rafturi. (Am scris depre ea articolul cu sfârlezele). Lângă ea, e o femeie tunsă scurt, blonzită, cu vârstă nedefinită de tanti, scundacă rău [...]