Archive for October, 2010


L-am cunoscut la un eveniment pe care îl organizăm în UNATC special pentru candidați – “Uși Deschise”.

E un tip slab, cu ochi căprui, călduți. Aspirant, evident, la statutul de student la Arta Actorului.

Cititor al forumului UNATC și al Jurnalului meu.

L-am susținut, moral, așa cum fac cu toți candidații, și i-am spus și lui că nu am nevoie de mulțumiri, aș vrea doar atât: la rândul său  – să facă bine, altora. Dacă vei intra, aș vrea să îi ajuți pe cei mici, pe forumul UNATC. / “Daa!! De-abia aștept!”

A luat examenul de admitere.
Puteam să jur că nu va intra, deși omulețul mi-e simpatic.

Ne-am întâlnit azi, pe hol, să vorbim.

E vioi, extaziat, entuziast, încântat de primele zile ca student.
– Nona, Nona, am făcut, azi, un exercițiu interesant… Ca un fel de interviu. Ne-a filmat cu camera, și fiecare dintre noi a povestit despre viața proprie… A fost emoționant. Apoi ne-au întrebat cum vedem noi viața și cum ne vedem pe noi înșine peste zece ani.
– Și tu ce ai zis? Cum te vezi, peste zece ani?
– Păi… aproape toți au spus că ei se văd pe “scândură”, jucând… Eu am spus că mă văd făcând bine oamenilor, ajutându-i pe alții prin muncă de voluntariat…

…Moment în care viorile empatice din capul meu au încetat să cânte.

L-am privit drept în ochi, știind (fi-mi-ar antenele ale dracului să-mi fie!)… simțind ce-mi va răspunde:
Frumos…Să-i ajuți pe alții… Pe alții, de exemplu, așa mici, ca tine?
– Da.
– Vrei să-mi dai o mână de ajutor, să moderezi forumul UNATC, să îi ajuți pe cei care au frici, așa cum ai avut și tu?

Nu. Nu pot. Nu am timp. …Nici net.
Felicitări, dragul meu. Nu vrei un loc pe Forum, dar ai câștigat unul – în Jurnal.

**

S-a mai pierdut un om, înainte de a intra în viață.

Să pun pariu că găsește net pentru a citi jurnalul? …Neah… N-am timp. E pierdut.


Ştiţi cum e noaptea, toamna asta, în romanticul Bucureşti? Îţi vine să faci pomul de iarnă şi să cânţi colinde. …De sub cele două pilote.

Ne-au luat și curentul, azi noapte. Aşa ne trebuie! Ce dracu stăm cu laptopurile pe piept în miez de noapte?

Ietete! Cum adică de ce stăm?

…Ca să ne încălzim băă, chitrele dracului, că o să daţi drumul la calorifere de-abia în miezul primăverii din vara următoare!

Cititorule cu IP-ul din titlu, stătuşi ceva în jurnalul meu, azi… Nu la răsfoire, ci la citire… Vreo 13 pagini, metodic, pe îndelete…

Am citit şi eu cu tine, pagină cu pagină… N-am mai făcut-o de mult, că doare când recitesc ceea ce am scris în ultimele 5 luni.

Voiam doar să te salut.

Te mai aştept, chiar dacă nu ne cunoaştem. Te mai aştept. …Să şi scrii.
Eşti de-al meu. Nu mă-ntreba de ce, căci habar n-am.

…Ştiu doar că te doare şi pe tine.

Mariei…

on October 6, 2010 in Urări No Comments »

Bună, Maria.

Uite, acum, cand tu ma afurisești pe mess, eu scriu în jurnal.

E 6 octombrie.

Știi că nu pot pune aici ceea ce-mi scrii, căci jurnalul meu e citit și de minori.

Așa că, uite, nu râd deloc, decât în gând, și mă gândesc să…

…Maria, am ceva pentru tine, ascuns aici.

***

P.S. Pentru că nu te potolești, ia și asta!

***
Okeei, acum că am terminat cu sobrietatea, scot și eu limba la tine !  😉

***

P.S.2: (Te rog să înveți dansul respectiv până mâine)

Bună ziua.

Sunt Jurnalul lui Manon, şi scriu în locul ei, pentru că ea plânge.

Voiam să vă anunţ că, de la data de 1 octombrie 2010,  Manon a voastră este Director al Studioului de Teatru.

Acum şase ani, Manon a inventat forumul UNATC, pentru ca cei mici să nu se simtă singuri, şi să nu fie speriaţi la admitere. Candidaţii.
Şi iată că după cei şase ani, Manon va avea grijă şi de cei mari, care pleacă din UNATC. Absolvenţii.

Manon nu crede în funcţii.

Dar se bucură că a devenit, cu acte în regulă,

MAMA NONA.

sunt cuminte

on October 3, 2010 in Oglinda 8 Comments »

Nimic.

Am trecut pe aici doar ca să pup frunțile ochilor cititori.

Atât.

Așa. Este ora 2:09. Lumea doarme.

Eu râd.

Cu lacrimi.

N-am râs așa, de veacuri.

Trebuie să vedeți frăția umbrelei

Sst…

on October 2, 2010 in Oglinda 1 Comment »

…Las aici ceva, pentru cineva… care are nevoie…

Don’t let nobody take you down, brother!

1. ce buzica se pune la luat motul.
La luat moțul se pune buzica a bună, de sărbătoare, asortată la botuțul cel nou, cu colagen.

2. oujyt.
Te grăbiși să tastezi out, dar sună bine, ca interjecție. Oujyt! 🙂

3. turnul babel localizare.
Orașul Babilon, dar trebuie să pornești de acum și să mergi cu spatele.
…Ăăă, ia cu tine încălțăminte rezistentă, ai de traversat niște veacuri.

4. de ce fugi fara sa ma imbratisezi.
Dacă voia să te îmbrățișeze, încremenea lipit de tine, nu fugea. Giz, parcă ești eu!

5. eter.
Al cincilea element. Care-s celelalte patru? Știi?

6. jocuri in care sa iti faci jurnal. (wtf?)
Eu zic așa: încearcă să îți faci un jurnal ÎN jocul “x și zero”.
Povestești despre ixurile care te sperie și ironizezi zerourile din jur din mulțime.

7. vreau sa am adrenalina. Corect. Simplu și la obiect.
Dacă o vrei secretată natural, fă bungee jumping.
Dacă o vrei sub formă de medicament, mimează un infarct.

8. s-a tuns. Lasă, că-i crește.
Anunță google-ul și dacă își lasă barbă, ca să-l dăm pe nemernic în urmărire generală.

9. cum se scrie in jurnal personal. La persoana întâi, cu referiri la cea de-a doua, care-ți mănâncă ficații.
De ex: Eu știu / Eu simt / Mie mi se / Deci nu mă / Căci da, eu pot / Dar nu vreau, încă, să.

10. moda in patul lui procust.
a) Dacă te referi la carte…Moda interbelică. Femei: pălărie mică, mărgele lungi, par scurt, stil bob, rochii trei sferturi, talie cazută, pantofi cu toc de 4 cm;
Bărbați: costum compus din jachetă, vestă și pantalon drept; trabuc și briantină. Parfum de Paris.
b) Dacă te referi la ceea ce am scris eu în jurnal, găsești și explicația în articolul respectiv.

11. manon de prim var. Încerc, timid, un înțeles… Dar nu-l găsesc.  (Ăăă… help?)
Late edit: Era cu diacriticele invizibile, măi, de aia nu înțelegeam. manon de primăvară. Mișto!


Îl văd cât de mult se frământă. N-o arată tot timpul, dar sufletul îi e ca o tiribombă. E îndrăgostit.

Ea îi spune să nu se grăbească. Ea aşteaptă să “îi vină” sentimentele. Ea are nevoie de timp, ca să-şi dea seama ce simte. Deocamdată are probleme de rezolvat. În fiecare zi, alta. Îl sună, să i se confeseze. Nu e nici prietenie tovărăşească, nu e nici relaţie. E struţo-cămilă.
Ea e un maldăr stâncos care se roteşte în jurul propriei axe. El este atras de misterul ei, care ascunde banalul cel mai pur.

Eu mă uit la poveste cu ochi de peşte, şi îi explic, lui:
Dragule, sentimentul nu se “construieşte”. El este, sau nu. Relația se construieşte.
Nu puteţi sări etapele doar pentru că duduia decide să facă inginerie din inefabil.

Îndrăgostirea nu ţine o veşnicie, iar defazarea sentimentală nu se ajustează ca cifrele – în Office Excel.
Această Ariadnă (păstrând proporţiile şi cu scuzele de rigoare pentru comparaţia deplasată, care jignește povestea originală) lasă, dâră, în urma ei, un fir… Ca s-o urmezi. Faza este că, la un moment dat, poate descoperi că firul acela i-a încurcat propriile picioare.
Atenţie, foarte probabil ca atunci când o “să-i vină” ei, o să-ţi “plece” ţie. Ca în gară la Lehliu.

*
Unii oameni iubesc cât o baltă, alţii, cât un ocean. De ce? Habar n-am.

Niciun paradox în faptul că cel care iubeşte cât o baltă ţine lecţii despre drămuirea sentimentelor.

*
Prognosticul meu, în situaţii de felul acesta, este rezervat.
… Din delicateţe am folosit un eufemism, ca să nu tastez cuvântul dezastruos.