Safe Way

on March 6, 2010 in Ridendo, Sub lupă

Am remarcat, de  câteva seri, apariţia fetiţelor, pe bulevard. Au schimbat şoseaua de centură, venind mai la vedere, pe Mihai Bravu. Şi s-au postat, ironic, în faţa magazinului SAFE WAY.

…Sau poate că ele sunt de mai multă vreme acolo, eu am apărut de curând în peisaj târându-mă, la ceas târziu de seară, către casă (logica mea, iniţial, părea bună, stau pe net cât am nevoie la şcoală şi păstrez cuibul pentru nani. Am reuşit, astfel, să încremenesc la birou până la ore târzii, la care mai pun şi timpul pentru deplasarea spre domiciliu, deci mă culc la trei noaptea. O dau dracu’ de logică şi luna asta îmi pun net, măcar să adorm cu el în mână.)

Revin. Fetiţele sunt două, cu look-ul acela, inconfundabil. Una albă, alta neagră.
Au părul cânepă, ars şi tuns în trendul năpârlirea (bunica mea ar fi folosit expresia ca la curu’ căţelii). Cizme lungi şi fuste mini-peste pantaloni, poşete mari, picioare scurte, fese în picătură, burţi umflate şi geci cu glugă. …Iar la faţă, leopardul.
Puţin mai în spate, ascuns de boschet, veghează patern peştele. E slab ca un ţâr şi verzui ca icterul, poartă trening de firmă şi pantofi negri cu şosetă albă tip Michael Jackson. Sudează ţigările cu ochi scăpărători şi se scarpină des pe faţa descompusă de la marfa proastă.

Protejate dublu, de firma cu nume de prezervativ şi de firfiriul ascuns în tufiş, centuristele se dau nonşalante. Nu stau pe trotuar, oricum acolo sunt parcate maşini, ci direct în bătaia felinarului, pe strada circulată de tot ce înseamnă vehicul cu de la patru roţi în sus – mai puţin cele inscripţionate cu numele care asigură liniştea şi ordinea. Asta da, criză, să nu mai vezi nicio patrulă de organ pe bulevard…

Dar iată o schimbare. Acum două seri, lângă centuriste era parcată o maşină de Poliţie, cu geamurile închise. Înăuntru, doi poliţişti: unul prea gras şi altul prea slab.
Imagine de ansamblu: în stânga, boschetul era părăsit, cu o ţigară aprinsă şi aruncată în grabă, lângă rădăcină; în dreapta, centuristele smerit aliniate, dârdâind de frig, lângă maşina de poliţie; sus, firma magazinului, la locul ei; jos, în maşină, poliţistul slab râzând în hohote şi grasul scriind ceva, senin, pe o foaie.

Ştiu din experienţă că organelelor nu trebuie să le atragi atenţia asupra ta deoarece poţi risca un control la buletin pe temeiuri necunoscute, în perioadele în care de la comandament se dă ordinul de împlinire a planului lunar la amenzi, aşadar depăşesc niznai adunarea  şi parcurg, cu ochii pamfletari ai imaginaţiei, mâzgălelile poliţistului gras:
“Subsemnatul Mitu Pandele întocmesc această chitanţă raport în urma patrulării conf. ordinului de serviciu pe bulevardul Mihai Bravu când am constatat un grup de duoă femei suspecte care făcea din mână la maşini şi am oprit inopinant, pentru a cerceta evenimentele. Între timpul cand am parcat, am primit şi apelul de reclamaţie al vecinilor din blocul vecin care acuză că în zonă se face permanent trafic de persoane recalcitrante şi nu pot adormi de zgomotul frânelor. Aceşti vecini nu mai pot fi contactaţi, pentru a face declaraţii, căci scara are interfon, iar el ei nu şi-a lăsat datele la dispeceră.
Din cercetările noastre de la faţa locului reies că doamnele reclamate aşteaptă o maşină pentru a fi transportate la o petrecere privată, sub cuvânt de onoare, nu în scopul de a presta servicii ilegale de prostituţie. Asupra inculpatelor nu sau  găsit substanţe interzise, prezervative şi nici bani. În zonă nu s-a depistat niciun peşte, strada este pustie, doar o doamnă este în trecere tranversând pe trecerea de pietoni, o s-o oprim mai  încolo căci la ora aceasta poate provoca infractorii la tâlhărie şi viol.
Nu avem bază legală pentru a da amendă celor două femei care se află în stradă, însă le-am acordat, fiind prima suspiciune, un avertisment oral.
Raport încheiat de Mitu Pandele, contrasemnat de colegul de patrulă Ionel Vicenţiu Cotoi, la orele 1 noaptea şi cam aprox. 25 de minute.”
**
…Ghici ce, ieri seară? Fetele erau la locul lor, semn clar că avertismentele orale ale organului de ordine sunt la ordinea zilei, iar firma Safe Way – protectoare, ca o icoană.

4 Responses to “Safe Way”

  1. Liana says:

    …ca de obicei…esti geniala!
    Tin sa te anunt ca “doamnele” isi fac veacul pe acolo de multisor. Le-am observat si eu…una alba, alta neagra (la haine ma refer…la fata nu le-am vazut pt ca era intuneric…deci…)

    • Manon says:

      SSt, nu mai spui, am vazut-o pe aia blonda, aseara. S-a mutat in statie, acum nu se mai preface ca asteapta masina, daca o prinde organul, acum se preface ca asteapta autobuzul. …La doua noaptea? :-))

  2. Unu mic says:

    Haaaaaaaaaa tocmai am trecut pe langa SAFE WAY don’soara era vis-a-vis exact asa cum ai descris-o (alba neagra) adica geaca alba, restul deduceti voi. Destul de rezistenta fata tinand cont ca pe termometrul masinii imi arata un sg grad brrrrrrrrrrr.

    • Manon says:

      al mic, te rog sa nu mai scrii prescurtat, esti nebun? ca trebuie sa stau cu dictionaru’ de abrevieri langa mine, si iar ma apuca doua dimineata pe aci…Cine ma mai pazeste de infractori pe strada? …tudorel butoi, care le-a deschis apetitul? …Pai?!

Leave a Reply