Mi s-a pus pata pe vânzătoarea aia de la non stop. A dracu’ de acritură…Intru cu frică acolo, de parcă aş călca-o în calitate de hoţ. Eu sunt zâmbitoare şi descreţesc automat orice frunte de angajat comercial, ei, pe asta n-am putut-o sminti din scorţoşeală, neam!
Asta, îmi ziceam într-o zi, intrigată, a moştenit toate datele de vânzătoare dinozaur care ne-au urticat nouă tinereţile, pe vremea lui ceaşcă. Înaltă, blondă, cam la 45 de toamne ploioase, te priveşte cu reproş când îţi dă restul, iar când o întrebi ceva cu voce schiaunită de respect, stă bot cu ochii în pământ. M-am forţat să cred că o fi în doliu, o perioadă, pe urmă m-am consolat că o suferi de vreo boală, ceva, însă misterul avea să se desluşească în curând, singur…
Acum câtva timp am făcut nişte cumpărături la acel butic; mi-au intrat toate produsele într-o plăsuţă şi am lăsat la casă 50 de lei. Mi-am consumat uimirea pe drum, departe de ochii jinks-ului şi, ca niciodată, imediat ce am ajuns acasă m-am uitat pe bon. Acolo apărea şi un borcan de măsline (10 lei!). 1. Nu voiam măsline. 2. Deci n-am cumpărat măsline. …Zic să trec peste situaţie, că nu aveam mood-ul de a face atmosferă (nu-mi trecuse intimidarea) şi nu posedam, în acel moment, vestita-mi privire care te pune la podea şi te face să-ţi aduci aminte spontan de deontologie…
Forţată de împrejurări, merg, după vreo două săptămâni, din nou acolo, să cumpăr ceva. Uitasem incidentul.
Iar plec cu plăsuţa, iar dau bani prea mulţi…Acasă execut o inspecţie severă la bon. Ceea ce e pe el, este şi în plasă. …Mai puţin, în plasă, o cutie mare de icre Negro (yuk!), pusă la socoteală pe la mijloc (7 lei). …Deci, deliberat.
Şi atunci am înţeles ciufuţeala vânzătoarei. Ea ascunde hoţia cea mai infectă, printr-o atitudine preocupată ce pare onestă (cât poate fi hoţul de onest?). Atitudinea superioară a cutrei, de patronare a clientului, îl obligă pe acesta să îşi imagineze că vânzătoarea fiind serioasă, este, deci, cinstită.
Iar dacă depistează greşelile de pe bon, poate justifica, bietul om, că a fost o eroare nevinovată. …Nevinovată pe dracu’…vezi că dai 50 de lei şi te-a făcut cu 10, din start, nu se încurcă fomeia…
Pe hoaţă n-o interesează ce impresie face, nu-i e frică, este pregătită pentru orice. Bătută-n cap cu maiu’, ea nu ştie că a fi serios înseamnă să fii corect, nu să arborezi o faţă de cioclu… Ei îi este foame şi nu vrea să plătească pentru mâncare, deci impovărează clienţii cu plata alimentelor pe care le consumă când e singură la tejghea. Parcă o şi văd băgâd pe sub nas, în fast forward, măsline cu icre…
N-o puteam suferi înainte, dar de când i-am prins modul de operare mârşav, mi se pare de-a dreptul jalnică…Mai intru, din când în când să cumpăr ceva de acolo, lucruri puţine, ca să nu mă provoc singură, şi o privesc…meschina, metafizica şi superioara madamă este, în fond, o biată rapandulă de cea mai joasă speţă. Iar severitatea ei care impune muţenie clienţilor…o face să pară şi mai grotescă…
Suntem înconjuraţi de hoţi. …Unii sunt respingători, alţii şterşi şi majoritar îi întâlnim pe aceia care ne fură la cântar în timp ce te întreabă de sănătate.
E vreo diferenţă?
Pentru mine este. Zâmbeşte, ciufuleandro, când îmi încarci nota de plată, să-mi dai senzaţia că te-am făcut fericită! N-ai niciun chelner în familie?
:))))
da draga nona, iti inteleg perfect suferinta. asa este, traim intr-o cultura de ”3 minute”. ca si fata Morgana: acum este, acum…o fura vanzatoarele. uite ce am patit eu acum ceva ani. era vara, frumos, si imi miroseau narile a paine alba si proaspata, abia scoasa din cuptor. zic: mai, e devreme. ma extrageam oricum cu forcepsul din pat si m-am gandit sa nu merg prea mult pt o paine. si am apelat la magazinul din colt. intru in magazin, vad painea faina acolo si cer una. De unde!!!! Acea ”madmoazela” imi da una rece din epoca preistorica. eh, trec peste, zic: o bag eu la cuptor pana se face ceaiul. ma duc a 2 a zi, aceeasi poveste. in fine, trec 4 zile pana cand mi-am dat seama ca EU vroiam paine calda si nu rece. E un complot la mijloc ma gandesc. A 5 zi ma duc ca Bruce Willis spre dusmani , si zic: ”mamaie, daca nu-mi dai paine calda din cuptor, eu ma supar si nu mai cumpar de la tine.”. Se uita la mine si replica: ” Ei si?Ca oricum nu cumperi mult. Pt o paine?? ”. Gata. Am simtit vena calda si umflata , am luat paine si aproape ca i-am dat in cap cu ea. Ma rog, era dimineata si am nimerit-o peste brat doar. Si i-am mai zis zis: ” Este cea mai proasta vanzatoare de paine din sectorul 3! RUSINEEE!!! ”.
Lool! (Da’ te-ai mai dus pe-acolo, de atunci?)
nu, ca a murit. a venit alta in loc.
Deci nu sunt sg. care are probleme cu vanzatoarele. In china daca traiau vanzatorii de la noi in veci nu ajungeau ei pe aceste posturi, acolo prima regula ca vanzator tre sa stii sa zambesti la fiecare client si sa-l pupi in fund ca sa faci vanzare. Dar hai sa-ti spun si eu o intamplare de-a mea(sper sa mi dai voie sa te tutuiesc, desi ma dau mic nu sunt)Eu neavand inca familie si chef de gatit mai merg pe la cantina Agronomiei pe unde am tot mancat si de atatia ani ma cam stie tot personalul. Eu cand intru acolo m-am obisnuit sa-i salut sa le vorbesc sa fac glume cu ei dar de ceva vreme s-a schimbat vanzatoarea. EU zic buna ziua, EA nimic, EU intreb ce mai faceti, EA nimic, EU fac o gluma (de obicei le plictisesc cu intrebarea mai aveti mancare din aia de data trecuta stricata si cu viermi ) si de la gluma asta incepe dialogul, dar EA nimic, EU platesc zic multumesc apoi la revedere si ghici ce EA tot nimicccccccc. Cum naiba sa fac sa scot un cuvant de la ea? In afara de “ce sa fie” siiiii “altceva mai doriti”
Al mic, sa fii antena aici, ca e important: daca vanzatoarea aia care vorbeste monosilabic are vreo legatura si cu pusul ciorbei in farfurie, tine ciocu mic, si fa joc de glezna, ca s-ar putea sa iti scuipe ceva in mancare. Daca nu are legatura, intreab-o intr-o zi niznai, cu ochi de caine: Am auzit ca sunteti bolnava, imi pare rau, e adevarat? 😉
…Si de acolo incepe dialogu’, daca tot te mananca in kur sa te bagi in seama cu ciufuleandrele (lol, parca esti facut de mine)
Nu pot sa cred ca ai spus asta “Am auzit ca sunteti bolnava, imi pare rau, e adevarat?” Abia astept urmatoarea intalnire cu acritura poate reusesc sa si filmez reactia ei. :))))
Ce oameni, cred ca vanzatoarea de la magazinul de langa mine o fi sora cu cea de langa tine… si fomeia asta are pe chipul ei rotofei o mutra din aia intoarsa, combinata cu duritate, scarba si sila cand ma vede pe mine sau pe oricine altcineva.
Adica cum ne permitem noi sa mergem sa o deranjam din momentele in care sta la taclale cu fitecine ori cand mediteaza incotita pe tejghea?!
Suntem atat de rele ca mergem la cumparaturi, asa-i Manon? :)) Mai bine ne facem painea acasa…
ohh, daaa, suntem crancene…. 😉