Trotuarul cel de zi cu zi

on September 2, 2004 in Oglinda

În fiecare zi, când ies din metrou, merg şi eu pe stradă, ca maşinile, pentru că pe trotuar sunt parcate maşinile, ca oamenii…
După ce găsesc trotuarul liber, mă aştern la continuarea drumului…
Acest trotuar este, firesc, în faţa sutelor de buticuri, agenţii loto, cofetarii şi magazine second-hand (bă, au reduceri la vechituri!).
… Printr-o întâmplare care ţine exclusiv de chelia primarului general, mai precis de vântul care îi răsfira pleata peste creier, proprietarii de magazine sunt obligaţi să spele trotuarul, evri faching dei… Trec delicat, cu briciul, peste întrebarea ce mi se ascute în dinte: “Cine plăteşte apa aia?”, şi vă invit să vă uitaţi la mine, de la spate (ia ochii de pe kur!), aşa, acolo, pe la glezne, pulpiţe… Vedeţi petele alea de noroi?… Le vedeţi în fiecare zi!!?
… Asta este pentru că, în fiecare zi, deşi plec de acasă impecabilă, deşi baletez unduios printre bălţile de pe trotuare şi printre furtune lăsate deschise (e cald, doamnă, se mai răcoreşte şi caldarâmul), nu reuşesc să ajung la birou decât în stadiul de ponosită, umplută până-k kur de stropi veseli…
Vă anunţ, dragi prieteni, cu limbă de moarte: dacă, într-o zi, veţi auzi că m-a călcat vreo maşină, să ştiţi că nu eram beată, ci încercam, doar, să evit mlaştinile de pe trotuar, mergând şi io, normal, pe stradă, ca maşinile, nestropită de legile ejaculate de primar…

Leave a Reply