pe aici când plouă, plouă, nu se-ncurcă

on October 17, 2013 in Oglinda

Plouă mărunțel.

Beam o cafea, așteptând să se deschidă Mall-ul. Aveam programare la forfecuța coafezei, de la zece.
De punctuala puștii mele care sunt, am ajuns în fața mall-ului la zece fără douăzeci, iar gardianul m-a orientat ferm spre Starbucks. N-am comentat, că-i scria pe geacă Force 1, plus că aveam și părul zburătăcit.

La masa din stânga mea, două femei.
În dreapta, un nene.
Femeile discutau despre relații, drame, iubire, drame. Aia mai coaptă spunea:
I-am zis în față: Jenică, ești un nenorocit.
Da. Ai bani să bei o cafea de 20 de lei și trăiești cu unul pe care-l cheamă Jenică.
Femei.
Femeile îi explică pe bărbați.
Bărbații le trăiesc pe femei.

Plouă vânturat.

Nenea din dreapta vorbește la telefon, iar vocea e justificativă, cu iz de fitil:
V-am sunat pe dumneavoastră… Dânsul nu-mi răspunde la telefon.
Bărbați.
Bărbații nu prea răspund la telefon când îi doare-n cur.

Plouă mocănește.

S-a deschis mall-ul.
Îmi iau cafeaua la pachet și urc la coafor. N-am emoții, ca de alte dăți. Coafeza asta mi-a schimbat radical look-ul, și, în afară de mine, toată lumea crede că sunt mișto.
Am emoții pentru când mă voi duce la școală.
N-are legătură cu părul.
Am un coleg care nu-și face treaba bine.
Mi-a promis, ieri, iarăși, că azi de dimineață va rezolva o problemă.
Nutresc o vagă și timidă și dureroasă și cvasi-inutilă speranță că voi scoate pe gură, din tot sufletul: Îți mulțumesc!!!

Ajung la școală.
Evident că problema nu s-a rezolvat.

Evident.

Acum mă uit în sus, la cer.
Nu mai plouă.
Dar lumina e atât de întunecată, încât îmi vine să-l înjur adânc și apăsat pe nenorocitul ăla de Jenică.

Leave a Reply