Azieuacumtreianideatunci.
Văd gândurile oamenilor chiar dacă acestea stau pitite-n uterul subconștientului, nenăscute încă.
Simt inimile în care durerea e proprietar, nu chiriaș.
Mi-atârnă greu, de gât în jos, ca o talangă – impuritățile pe care le aspir din alții, iar sufletul mi-e copleșit de-atâtea închisori depozitate-n mine, ce nu-mi aparțin.
Ar fi bună o foarfecă, pentru a tăia lanțul slăbiciunilor.
E prea periculoasă marea de lacrimi, care te sufocă dintr-odată.
De ce se rătăcesc, comorile?
Și de ce uită dragii mei că eu pot să le mor oricând?
