Nicoleta mă privește cu ochii ei mari, superbi, direct în ochi.
– Nona, eu știu cum ești și cum trăiești. Și eu sunt la fel. Dar vreau să-ți spun ceva. Prea le gândești. De aia nu ți se întâmplă. Ar trebui să fii și tu un pic mai ușuratică. …Viața trece.
– Nicoleta, îți jur, aș vrea să fiu mai ușuratică. Dar nu pot.
Viața trece
– dar nu trebuie să treacă
oricum.
Mai usuratica sau mai iresponsabila? Aceasta-i intrebarea!
Jur ca atunci cand am scris comentariul de mai sus nu citisem insemnarica anterioara.
nu inteleg.
Manon?! Mi-e dor de tine de nu mai pot. As urca in avion si as veni sa ma proptesc in usa ta pe pres si sa ma gasesti cand vii de la scoala. Asa mi-e de dor de o cafeluta cu tine… hmmmm… Mi-e dor sa vorbim amestecat amandoua, fiecare de-ale ei si sa ne intelegem perfect, dupa care sa ne privim in ochi si sa stim fiecare ce gandeste cealalta, asa cum numai cu tine pot sa fac asta. Nu stiu cat te cunosc oamenii pe care ii ai in preajma, sunt sigura ca te iubesc, dar ei nu te cunosc ca mine. Tu esti parte din mine, mi-e tare ciuda pe tine uneori pentru ca ma simt eu neputincioasa, de fapt mi-e ciuda pe mine. Acum, cand esti atat de departe de mine, stiu, simt cat esti de importanta in viata mea, cat de mult imi lipsesti cat de dor imi e de tine, cat de mult te iubesc. Stiu ca stii toate astea, dar simteam nevoia sa ti le spun. Mi-e dor de un alt moment in care sa simtim ca suntem fericite, ca atunci in balcon la cafea…
stii ca te iubesc, iulia, da? asa.
Nu-mi vine sa cred cum te-am cunoscut! Esti un vulcan, pe bune! Fa-bu-los!
Te pup, cu drag!!!
nu esti un vulcan….esti doar o gargaritza……..