vrutul de bine

on February 3, 2012 in Gafe

Îmi mai suspină la ureche câte-un suflețel. “Uite, cutare m-a jignit, pretextând că îmi vrea binele. …N-am avut replică. Am amuțit.”
Și pe suflețelul ăla îl doare, cum dracu să nu?

Eu mă uit la el, cât e de frumos, și curat, și special, și minunat, și îi zic, tandru: Măh, ești prost? Când vreo loază te scuipă fără motiv, privește-o, mai întâi, în ansamblu.
Vezi ce imagine are.
Cât jeg, ce stil, cum merge.
Bon.
Apoi răsfoiește-i istoria, preț de trei secunde. Cât bine face și câte grame de caracter are.
Bon.
Pe urmă fă comparația cu tine.
O să dea cu minus la ea.
Doare, da, că te-a jignit și că ți-a futut ziua (cu asta se ocupă loazele), oftează și tu o dată și pe urmă îți trece. Tristețile de genul ăsta sunt doar umbre. Trec. Când o să mai crești, o să simți altfel, și o să reacționezi altfel.

*

Am slăbit.
… Prilej de opinii.

Și deci mă întâlnesc cu rapandula aia diformă, idioată, care se îmbracă de zici că-i de pe centură.
De fiecare dată când mă întâlnește are ceva de comentat.
…La adresa mea.
Că ei i-a confiscat dumnezeu oglinda, cu tot cu creier.

– Nona fată, dar ai slăbiiiit…
Se uită la mine cu lumânarea în privire.
– Da. Am slăbit.
Și zâmbesc, mândră.
– Ești mișto. Dar ai slăbit prea mult.
– Zice, cine?
– Eu zic.
– Ah. Da. TU. Well. EU mă simt minunat, în corpul MEU. Mă simt sexy.

Se uită la mine cruciș, forțând un zâmbet chinuit. În dos, cea mai pură formă de invidie.
– Păi da, îmi place cum arăți. DAAAR…Să nu mai slăbești! Eu îți vreau binele. …Și cred ai slăbit prea mult.
Geez. Zâmbesc. I-aș sparge dinții. Nu mănânc din hambarul ei, și ea îmi vrea binele.
– Auzi blondo?
– Ce?
– Interpelările tale de căcat sunt complimente distructive sau criticisme constructive?
– … Nu înțeleg…
– EXACT.

5 Responses to “vrutul de bine”

  1. Evergreen says:

    Hahah! Cred ca o stiu pe rapandula. Long story, dar n-are conteaza. Esti frumoasa, fatah! Asa slabuta, cu talie de viespe. :*

  2. PierreDeVara says:

    mie imi plac ochii tai…parca veniti din stepele Asiei…..inca adumbriti de arsita soarelui deasupra nisipului….ai ceva de tataroaica…..

Leave a Reply to PierreDeVara