pe lângă cafea

on April 20, 2011 in Oglinda

Cafeaua mi-o băusem… Așa, ca să nu invoc pretexte, că urăsc mincinoșii.
Nici cutremur n-a fost, că m-ar fi luat cu leșin; așa simt eu cutremurele, mă ia cu leșin la lingurică, am vertij și până spun bă, e cutremur, trece.

Așadar îmi băusem cafeaua, …cred. Nu eram moale, după somn.
Când mă trezesc, eu sunt un pic zombi. Merg teleghidată la baie, spăl ochișorii și dinții, mă strecor în bucătărie, fac cafeaua și pe urmă, cu ochii întredeschiși, evit oglinda – că-mi stă pijamaua aiurea, și intru la duș.
De unde ies aburită semi-zombi și fug în bucătărie să mă trezesc.

Deci nu mai știu dacă îmi băusem cafeaua.
Cert este că eram în bucătărie și scormoneam un punctișor de pe frunte, cu ochii în oglinjoara care se sprijină de geam, vai de mama ei, e atât de mică, incât o folosesc- nu pentru machiaj, ci doar ca să-mi fac, din când în când, cu ochiul, singură, pentru că atâta văd în ea, un ochi.

E pe pervaz, oglinda, la distanță de mine, și nici nu prea mai zăresc, eh, vârsta…

Scormoneam, zic, la punctișor, și îmi ziceam în gând, dă dracu la o parte găletușa cu dero, să fii mai aproape de oglindă, nu vezi că nu vezi nimic?
…Cred că am apucat să-mi răspund șarap!, și am făcut un pas înapoi, pe covorașul fluffy de bucătărie, care a alunecat vioi pe gresie.

N-am mai apucat să mă admonestez, căci am zburat, ca să folosesc un cuvânt decent, pe spate, direct sub chiuvetă, peste găleata de gunoi, dărâmând și bietul răftuleț din dreapta, ce vină avea el?

M-am lovit la toate alea, și nu înțeleg de ce un om nu poate cădea demn – numai în cap sau în cot… Mi-am julit toată mâna dreaptă, dar și glezna stângă. Deși n-am, în bucătărie, sârmă-nghimpată.
…De fapt, n-am loc, în bucătărie, nici să mă întorc cu spatele.

Am sunat-o pe Maria, ca să râdă și ea de mine, dar ea, mititica, nu a scos niciun zâmbet prin telefon, cred că a hohotit de câteva ori, sau mi s-o fi părut mie, că m-am lovit și sub barbă, și pe lângă ureche… Dar urechea e OK, am auzit clar când Maria mi-a zis din tot sufletul ai căzut ca o vacă, să-mi fie rușine, eu am învățat-o să vorbească urât.

Suntem în săptămâna patimilor, deci cafeaua n-are nicio legătură dac-am băut-o sau nu.

7 Responses to “pe lângă cafea”

  1. Dara says:

    Nona… mie nu mi se pare de râs… eşti bine? Adică… îţi trebuie voinţă să supravieţuieşti unei asemenea căzături!

    • Manon says:

      dara, esti magistrala! loool! Merg mai precauta, ca ma doare mana, dar, mna, e saptamana patimilor, stie cel de sus ce pacate trag… pacatele singuratatii.
      pup.

  2. Irina says:

    deci…cum mi-ai zi tu mie atunci cand, bezna fiind in sala, ma loveam de toti peretii ca sa ajung sa iti descui usa? mi-ai zis asa: “spune-mi macar ca ai cazut ca sa pot sa rad mai bine”
    …acum eu iti spun tie: spune-mi ca esti bine si cu toate oasele intregi…ca sa pot sa ma bucur asa cum trebuie de descrierea asta magistrala! =))

    • Manon says:

      irinuk, am oasele intregi. creierul, tot vraiste.
      pupa mami. esti blegutz ca mine, de aia ne-am adunat in biroul ala (ma rog, facem abstractie de.)

  3. kittysor says:

    te mariti :))

  4. Bear Grylls says:

    Te inteleg foarte bine Nona…Iti doresc sarbatori fericite si lipsite de dureri,tie si tuturor celor care trec pe-aici.

  5. Ioana says:

    vai am ras cu lacrimi aseara, azi noapte, de fapt… asa infundat, nu zgomotos si din toata inima cum imi place mie, ca sa nu trezesc casa, vecinii.. si alte vietuitati mici de prin preajma :)))))).. stiu ca nu-i de ras… dar… LOLLLLL

Leave a Reply