strecurare în noul an

on January 2, 2011 in Oglinda

Ia, cum a petrecut Manon de revelion? Așa: A trecut, din anul vechi și urât, în cel nou, necunoscut.

Cuminte. Acasă.

*
Tata a fost cel mai frumos. Iar Maria a fost cea mai înaltă (eu îi zic în gând avatar, că avea, cu tocuri cu tot, trei metri).

*
La miezul nopții, când pe ecran erau afișate numerele de la zece în jos iar ceasurile noastre arătau 12 și două minute, le-am șoptit împricinaților să-și pună dorințe. Eu n-am mai apucat, că nepoțica mea fugise la baie să își dea cu rimel pe gene și strigam după ea Alex, Alex, hai mai repede! A venit fata, la timp.
Dar eu am uitat să-mi pun dorințele acelea. Așa. Dar important e să nu le uit până la revelionul următor.

*
Cei șase oameni din casa oprișenilor s-au împărțit în două tabere, după 12 noaptea. Unii stăteau pe protv, iar tata – reprezentând cealaltă tabără, mai fugea în camera lui, să o asculte pe Irina Loghin.

*
Trei fete, din patru (că eu mă trec în categoria observatorilor) au inceput ondularea pe muzica oferită de postul din pache protopopescu. N-am să pronunț aici genul muzical, pentru că fetele dansau pe el samba salsa, nu executau buriceli în jurul focului minune – deci le-am iertat.

*
Pe la nu știu cât să fi fost că nu m-am uitat la ceas au venit musafirii. Doi.
Fetele s-au rușinat și au  zbughit-o pe hol, fratele meu și cu mine am rămas să ne uităm în ochii lor.
Eu parcă eram scoasă de la congelator, că de vreo două luni nu mai am putere decât să mă mir și să fiu complezentă – pentru ca cei din jur să nu mă prindă că-s pustie.
– Claudia, nu vrei să dansezi?
– Nu, Nona.

Am întrebat musafira de vreo trei ori dacă vrea să danseze, iar în paralel gândeam ce dracu o fi în capul meu
M-a pufnit râsul.
– De ce râzi Nona?
– Păi, uite, Claule, cum e treaba… Te tot întreb dacă vrei să dansezi… Și mi-am imaginat o scenă, cu două doamne la un chef:
“- Draga mea, nu vrei să servești o prăjitură?
– Nu, mulțumesc…
– Ei, hai, doar una…
– Nu, mulțumesc, am diabet.
– Totuși, n-o să mori dacă mănânci o prăjitură…
– Mă rog… Dacă insiști… Vasileeee, ai luat cu tine insulina?

… Măcar am făcut-o să râdă. Și a și dansat.

*
Noaptea de Revelion a fost pentru mine specială doar pentru că i-am avut alături pe ai mei. Mai lipseau doi, dar i-am sunat, să-i pup și pe ei.

În rest… nimic.

Sunt cuminte. Și moale.

Anul trecut, în Noaptea de Revelion
…Citiți finalul.


23 Responses to “strecurare în noul an”

  1. Gabriela says:

    eu am ratat dorinta pentru ca mi-au luat ochii confetiile…pe care le filmam.

  2. kittysor says:

    ciudat este ca mie nu mi s-a indeplinit niciodata vreo dorinta pusa de revelion!
    Ori imi pun eu dorinte “imposibile”, cu toate ca le analizez inainte si sunt o persoana destul de realista, ori ceva se intampla de nu mi s-a indeplinit niciodata o dorinta de la revelion!
    …dar eu tot sper :)!

  3. mirela says:

    Eu am uitat sa am bani in buzunar, am uitat si sa port ceva rosu, am uitat si de dorinte. Am avut grija sa pozez petardele din coltul blocului – articiile pe care le ardeau vecinii. In rest 3 pahare de vin si unul de sampanie si conversatii faine cu sotul si inca doi prieteni pana la patru dimineata, cand am cazut bravi pe frontul de batalie, dupa ce am dat gata cativa litri de vin, ceva pui si niste porcarii – chestii din porc. A! Si am mai uitat sa imi pun dorinte. Deci anul asta il las sa faca din mine ce-o vrea, nu de alta dar in anii trecuti nu am rezolvat nimic cu pusul dorintelor. La multi ani! Nu moi. 😛

  4. cristian says:

    Incep cu un LA MULTI ANI ! si’pe aia zic… am dansat io si pen’ca sotia mea n’a dansat si pen’ca am avut chef sa ma scutur putin… 🙂

  5. crisu says:

    La multi ani , Nona !

  6. Evergreen says:

    Nonette, anu’ asta am avut cel mai chill revelion ever. Ha! Nu am dansat, nu am beut peste masura, nu am aruncat artificii si nici nu am fost derutata la doispe noaptea.

    Si a fost foooarte misto. Io mi-am pus o singura dorinta. Daca se implineste aia o sa fie bine 🙂

    Io zic ca dorinta poti s-o pui si in seara asta. De fapt, in oricare seara vrei tu… important e sa crezi in ea.

    :*:* Salutari din Moldova

  7. dada says:

    Din ultimele postari a razbatut tristetea din sufletelul tau de aceea iti doresc din tot sufletul sa fii fericita! 🙂

  8. dada says:

    cu riscul de a folosi cuvinte mari trebuie sa spun ca al tau “nicio sansa” suna sfasietor!si e al naibii de neplacut cand stiu ca n-am cum sa te ajut!pt ca n-am cum,nu? :~

  9. Unu mic says:

    Haaaai ma Nona si anu trecut si asta ai uitat de dorinta?
    Lasa ca nici eu nu mi-am pus si mai stiu pe cineva care a uitat :D…..Noi sa fim sanatosi 🙂

  10. PumpkineilA says:

    M-a prins anul cel nou sosit cu pasi fara de ninsoare, si fara steluta de dorinta in gand, nu doar fara cosite pieptanate. A bantuit o molima nemernica printre pamanteni in noaptea aceea, altfel nu imi explic.

Leave a Reply to Manon