săritura în gard

on January 30, 2011 in Codul lui Manon

Am fost întotdeauna rezervă.

De aici mi se trage:

Nu știu mersul piticului, căci târâșul îmi face greață. Mă entuziasmează doar pasul ștrengarului, sau alergatul cu genunchii la piept suflet – probe pe cale de dispariție.

Nu sar pe trambulină să mă bag în ochi – dar stau cuminte în fața ei, cu brațele deschise, ca să nu aterizeze ceilalți în cap.

N-arunc cu greutăți, din principiu.

Uneori trebuie să trec printre pericole – ca biscuitele în dungă, să sar peste capră – în loc s-o lămuresc, să fac demonstrații pe bârna din ochii mei…

Nu sunt bună la paralele și nu-mi iese statul în cumpănă.

Iau startul prea târziu și ajung la finish prea devreme.

Detest coarda, mai bine sar la groapă.

*

Fac pod – nu din picioare, ci din inimă.

Și… nu-mi pun niciodată mască la ora de scrimă.


4 Responses to “săritura în gard”

  1. Gabriela says:

    Nonaaaaa >:D:D:D:D:D:D:D:D<

  2. Manon says:

    ai inteles din prima, scumpa lu mami…
    huguloi back.

  3. andrei says:

    Startul nu trebuie ratat,ca vei fi in contratimp.nu conteza finishul

Leave a Reply