Vopsirea statuii

on November 24, 2010 in Oglinda

Pe scurt: Anda mi-a scris, la comentariile articolului de ieri, un lucru care m-a umplut de mândrie, fuduleală, am chiar nasul pe sus… De aici mi s-a activat şi piciorul, deci am executat dansul bucuriei… De la dans am început să râd aşa, ca soarele… De la soare, am iubit şi strâns la piept tot ce mi-a ieşit în cale, biped sau patruped (am lovit şi un colţ de masă, în proces, dar nu s-a supărat pe vânătaia mea, că era mică)…

(Ăsta da,  “pe scurt” – lung ca pomana ţigănească…) 🙂

Sunt mândră că îmi citiţi jurnalul şi îmi bubuie inima când aflu că aveţi articole preferate, la care reveniţi.

Deci azi mi-am făcut statuie, în suflet, vopsesc la ea şi o admir cu gene plecate feciorelnic.

(Asta da, modestie!) 😉

Zic aşa: dacă tot circul semidiscret, azi, în zona aroganţei, să pun şi o melodie neruşinată, care cere sonor maxim.
Nu de alta, dar trebuie să vă imaginaţi şi cum dansez cu mătura în mână – pe post de chitară…

Iată: CREAAAAAMMMMM


Vă iubesc, măh!

(Ăsta da, adresare decentă către cititori…)

(Scot şi limba la voi, deci sunt maxim de obrăznicuţ, azi)

11 Responses to “Vopsirea statuii”

  1. Adriana says:

    Stii k te iubesc, da?Si asa vreau sa fii tot timpul.Te imbratisez si plec fruntea pt pupacit 😀

  2. deparazitatu' says:

    Te pup pe guritza! 🙂

  3. crisu says:

    Multumesc ! Dansez 🙂

Leave a Reply