Înmuierea genunchilor.

on April 18, 2010 in Oglinda

Am, aşa, un sentiment de căluţ care zburdă pe câmpii, am cunoscut mai mulţi oameni, în trei luni, şi din ăia, de pus la inimă, cât cunosc alţii într-o viaţă întreagă. Şi sunt fericită.

Ieri, cineva mi-a înmuiat genunchii, de emoţie.

El îşi zice “unu mic”, citeşte jurnalul şi scrie pe aici, laolaltă cu ceilalţi dragi şi preţioşi mie.

Asadar, primesc un telefon, de la unul dintre profesorii care ţin cursuri în UNATC: nona, te caută unu mic.
Am zbughit-o spre sala de sport, să caut cu privirea, printre spadasinii de la curs, piticul.

“Piticul” are înălţimea turnului Eiffel şi e frumos de pică.
Îi spun şi aici, ca să rămână, FRUMOSULE!, însă înmuierea genunchilor a avut altă cauză…
…Cel mic i-a adus cadou lui Manon o punguliţă cochetă care adăpostea un sandvici de la Snack Attack şi o sticluţă cu apă, ca să poată rezista fata peste zi nemurind de foame.
Cuvintele sunt de prisos, căci emoţia m-a paralizat, şi sper, cel mic, să nu te fi strâns în braţe prea tare, dar mă lăsaseră picioarele.

Vă mulţumesc pentru că existaţi, voi, cei ca mine.

***

Late edit: Tot ieri am primit, în bântuirea spre săli, direcţionând spectatorii, un sms din birou: Nona, ţi-a adus portarul un bileţel în care scrie că “platonicul te aşteaptă la parter”.
…În secunda următoare, m-am pitit în birou şi am rămas acolo o veşnicie de două ore.
Ştie că scriu despre el?
Şi a şi venit?
…CUM?

(Dacă întreabă cineva de mine, vă rog să îi spuneţi că sunt în America. Vizitez Marele Canion până la iarnă, căutându-l pe Winnetou în memorie.)

22 Responses to “Înmuierea genunchilor.”

  1. Unu mic says:

    Ma inclin, sunt pur si simplu co-ple-sit de ceea ce ai scris, poate ca oamenii buni si gandurile bune atrag reactii si actiuni pozitive pana la urma. Oricum ceea ce am invatat eu si ar trebui sa stim cu totii este ca: trebuie sa ne gandim si la nevoile aproapelui nostru, fie el prieten, iubita sau dusman (fie ca-ti poarta pica sau nu), suntem oameni intre oameni.
    Cat despre mica minciuna pe care ne rogi s-o spunem doar de dragul de a te piti tu de acea dragoste platonica, eu te informez ca nu pot sa te ajut si strig in gura mare ca “MANON ESTE LA USI DESCHISE U.N.A.T.C”
    Pur si simplu nu stiu sa mint, dar nici sa-mi tin gura…

  2. evergreen says:

    Aaaah, ce-mi plac momentele astea!

  3. Andreea L. says:

    dac-ai sti cat te-am cautat prin facultate ieri si azi…. anul trecut erai pe hol, cu insigne, anul asta am plecat fara insigne si fara sa te cunosc (desi venisem cu ceva sperante) 🙁 dar mai ales (stare de mandrie:))), de data asta nu m-am mai pierdut. deja am inceput sa invat cum sta treaba. imbratisaaari

  4. Andreea says:

    Prima data cand vin la Usi Deschise si pot sa spun ca ma bucur ca te-am revazut si ca de fiecare data pe mine ma umplii de energie. Promit ca voi fi cititorul si “comentatorul” tau fidel.

  5. Unu mic says:

    Ai simtit si tu acelasi lucru ca si mine Andreea, Manon a noastra este toata un zambet si plina de energie…Transmisie direct de la munca (ma doaleeee capu)

  6. Moretta says:

    Nici eu nu te-am vazut. Si am venit si vineri seara, si sambata de dimineata. 🙁

    • Manon says:

      Alergam prin scoala, probabil. Dar te asigur ca am fost acolo, de la noua pana la 11 seara. Da si tu, de ce nu intrebasi de mine, ca pitulasem insigne pentru voi…? 🙁

  7. Moretta says:

    Of of of… Las, ca eu vin in fiecare sambata pe acolo…
    Presupun ac mai avem ocazii sa ne vedem, nu?

  8. Stef says:

    Of, am fost sambata si duminica in scoala. Nu`mi spune ca..

    Sambata dimineata am venit cu o amica, alergam usor disperate pe coridoare in cautarea salii unde se tin cursurile de coregrafie..o tanti cu ochii mari si parul roscat(?) era undeva pe hol – mi`a atras atentia si m`am agatat de aceasta ocazie pentru ai cere indicatii.. EA ne`a intrebat mirata ” Nu aveti insigne de prietenie?? ” – si ne`a dat zambind cate una la fiecare.

    ..TU erai EA ??

  9. Stef says:

    Iuhuuu, aveam eu un feeling..

  10. Margeluta says:

    Ce gest frumos din partea lui. Si casa de piatra pentru Unu Mic de la o colega de “suferinta” (si eu ma marit la vara ;))

  11. […] Al mik este un cititor al jurnalului meu, este cel care a venit, anul trecut, să îmi aducă pachețel, tot la Uși Deschise… (Am scris, AICI)… […]

Leave a Reply to Andreea