Staţia de autobuz de la Piaţa Muncii. O vodkă minoră (nu ştiu femininul de la rom) se hârjoneşte cu un ponosit. Fac poştă o ţigară şi inspiră euforici dintr-o pungă, pe rând.
Suita este întregită curând de rom cel mic şi vioi, care aduce cu el, în iuhu-ul de aprobare al celor doi, un cărucior de invalid.
Cele trei capete se apropie şi şuşotesc complice vreo două minute. Ca urmare, vodka cea mică se urcă în cărucior şi este împinsă de rom spre intersecţie, unde se opresc maşinile pe roşu.
Metamorfoza este incredibilă: trupul cel vioi se transformă progresiv într-o cârpă deşirată, de parcă, printr-un blestem, toată memoria caruciorului furat de la cine ştie ce biet nefericit transferă instantaneu informaţia noului ocupant.
Minora vodkă devine comină bătrână, suptă de conţinut, măcinată de retard.
Ratez autobuzul, căci privesc, de la distanţă, cum se scrie istoria.
La stop, geamurile maşinilor se deschid uşor şi peste portiere flutură bancnote de toate culorile. Mâinile care dăruiesc banii desenează în aer un înţelegător şi empatic regret.
Când se face verde, cuplul se retrage în staţie. Trio-ul reunit numără febril şi face împărţeala.
Din spatele grupului se apropie vijelios, cu o sticlă de bere în mână, al patrulea rom (colectorul, bănuiesc eu) . Are haine albe şi vârsta vinului vechi.
Şocat la vederea căruciorului, nou venitul dă peste cap, impresionat, ceea ce se dorea a fi perdaful pe care îl pregătise îndelung – care e din mers adaptat unei privelişti absolut sfâşietoare: “Ce… mă-ta faci aci, zdreanţo, că… te aşteaptă ăla în maşină, de o oră, la Dristor?!… Unde te-am trimis io la produs?… Morţii… Ce dracu, ai avut accident…?!”
Hohotele de râs, spontane, ale “invalidei” şi replica ei tăioasă – care erup nefiresc de viu din trupul flasc – atrag atenţia oamenilor din staţie:” Nu, bă, dar şi ăsta tot produs e, că mai vreau şi io să stau în cur, nu numai pe spate… Ce, banii fraierilor eştia nu e valabili?”
Aahhh… Îmi înăbuş focul din privire şi pornesc spre casă pe jos, pentru a-mi răcori gândurile cu atmosfera geroasă.
Înţeleg. Unii au ales să poarte un nume de viciu, care dăunează grav sănătăţii.
… Sănătăţii celorlalţi.
si ce mi se pare cel mai trist, e ca nici nu mai stii care chiar au probleme si care se prefac… un gust amar, foarte amar.
dar felicitari pentru blog 🙂