Recunosc, sunt fumătoare. Şi de când a apărut chestia asta de la Kent, cu trimiterea unor coduri, pe net, pentru a câştiga premii, m-am băgat şi eu, din curiozitate (de fapt împinsă de la spate de prietenii de la bloc).
Sunt cinsprezece puncte pe harta aia. Deci trebuie să ai cinsprezece taloane, luate, evident, din 15 pachete de ţigări. Punem mama de la mână toţi vecinii, strâng taloanele şi le pun pe net, bifând, la fiecare, care un punct de pe hartă. (Paginile se deschid agonic).
Avem asigurarea că sub unul dintre aceste puncte, nu se ştie care, exista un premiu garantat. Cel mai mic e un pachet de ţigări, şi cel mai mare, o excursie în Japonia. Yeah, sure…
Cu o răbdare pe care nu mi-o recunosc, trimit cele 15 coduri. Evident, fraţi romani, ca primele 14 sunt necâştigătoare.
Ajung la numărul 15. Introduc codul, apăs pe ultimul punct de pe harta ce trebuia bifat şi aştept o veşnicie, căci, din nu ştiu ce motive, pagina nouă nu se deschide. Stă agăţată în baza lor de date, gândindu-se, probabil, dacă îmi dă premiul promis, sau nu.
Nu mi-l dă.
Mi se deschide o nouă pagină, cu o nouă hartă, cu alte 15 puncte, pe care sunt invitată să le bifez, din nou. Asta înseamnă alte 15 taloane. Alte 15 pachete de ţigări… Adică un colaps pulmonar şi lumânarea pe piept.
Aşa că pun mâna pe telefon şi sun la ei (căci curiozitatea de a afla justificările lor e mai puternică decât amuzamentul sarcastic pe care-l experimentez).
O fătucă abila, cu vocea stinsă (probabil tot fumătoare şi împătimită de jocul ăsta, şi ea) mă ascultă şi, înainte de a-mi răspunde la legitimă întrebare e vreun premiu pe acolo, sau vă bateţi joc de fraieri?, imperturbabilă, îmi cere nişte date, ca să mă introducă în baza lor de date… “Domnişoară, poate nu m-aţi înţeles, aş vrea doar să ştiu dacă e adevărat că sub cele 15 puncte se ascunde un premiu, sau nu”.
“Da, doamnă, absolut. Staţi să verific în baza de date. Da, îmi apare că aveţi un premiu. Un pachet de ţigări”. Nu pot să mă mai abţin, şi pufnesc în râs, “Nu-mi puteţi da un televizor?” “Nu.”
“Îmi poţi, spune, domnişoară, de ce mie NU îmi apare că am câştigat un premiu, e musai să sunăm la dumneavoastră când se agaţă ultima pagină- cu raspunsul- în eter?”
“Nu ştiu ce se întâmplă, însă vă pot da adresa magazinului de la care vă puteţi ridica pachetul de ţigări”… Evident că e o adresă nedefinită, pe care aş găsi-o doar cu taxiul…
Mă amuză teribil situaţia, şi jur că nu mă pot supăra, căci vocea bolnavă de plămâni a dispecerei mă consolează suficient pentru această ţeapă.
Aviz amatorilor!
