Archive for August 21st, 2007


Sinteza lunii

on August 21, 2007 in Oglinda No Comments »

Urăsc să fiu ignorată de persoanele pe care le iubesc. Mă consolează doar ideea că atunci când le ignor eu, suferă întreit.

**
Băieţi şi fete, vă rog să urmăriţi cu atenţie un clip ce se difuzează în draci: un Alex cântă despre dragoste la prima vedere, suferinţa, despărţiri. El dansează în ploaie, pe bancă, mă rog, pe unde apucă. Cred că sunt trei ani de când nu am mai stat încremenită în faţa televizorului, ca acum, cu ochii scurşi, adânc implantaţi în zecile de pătrăţele pe care Alex le are pe abdomen. Privirea mea aluneca alene şi pervers pe mâinile lui, pe guriţa aia a dracu’’ de sexy… Mă uit fascinată la acest animăluţ absolut şi definitiv senzual…ba chiar am o fixaţie pentru el. Bravo, Alex, eşti bestial, o bucurie pentru ochii bătrâni şi inima tânără! Cine zicea că viaţa e de kkt?
La antipod, altceva. Urmăresc până dimineaţă, pe Cosmos TV (cum adică ce e ăla?) o emisiune în care sunt difuzate clipuri muzicale, ori refuzate de piaţă, ori procurate de la duşmanii respectivilor artişti… Râd singură, cu lacrimi, în noaptea adâncă… Clipuri făcute la repezeală, femei cu cvasi-veleitati de guriste, urâte ca dracu’, împopoţonate, expirate. Melodii vraişte. Mă miră că s-a rătăcit pe acolo şi o formaţie (cu mare priză la domnişoare) la care ţin, pentru că îl cunosc pe unul dintre interpreţi…
Vă recomand călduros cosmos TV noaptea, când nu aveţi somn şi vreţi să zâmbiţi cu hohot. Cosmos TV este casa inepţiei. Reclamă mai proastă nu există… Decât, poate, aia cu fata de la pagina 5 din libertatea prost înţeleasă.

**
Chiar, că mi-am mai amintit ceva. Am o vecină în bloc, tânără. M-a uimit cu faptul că, deşi sta aici de doi ani, niciodată nu saluta pe nimeni. Nici nu îmi răspundea la salut. A fost însărcinată şi când a născut, i-am zis ceva de genul să vă trăiască. M-a ignorat, demnă, de parcă o înjurasem de mama. De la un timp, însă, a început să salute vecinii, pe mine, în special. I-am răspuns la salut de fiecare dată, deşi îmi devenise absolut antipatică.
Într-o zi, mă acostează: “Dumneavoastră sunteţi actriţă?”. “Da.” “Am lucrat la o firmă cu o fostă colega de-a dumneavoastră de facultate, ea mi-a zis că are o prietenă aici în bloc, când îi spusesem eu unde stau”.
…Deci femeia a început să considere că merit să fiu salutata numai în momentul în care a aflat că sunt actriţă. Că vecină, nu merităm.
Acum caută, de fiecare dată când mă întâlneşte, să vorbim, cu aceeaşi deferenţă cu care înainte mă ignora.
Trist.