Archive for August 10th, 2002


Aseară am fost într-un club, noi trei:
Prietena mea – o femeie cum numai în Moldova se mai fabrică; Eu – Matusalem şi aia mică, cu blugii tăiaţi – nu sub buric, ci mai jos, imediat deasupra a ceea ce ea numeşte „Mustaţa lui Hitler”.

Scurt şi la obiect: m-am simţit extraordinar, stricto senso.

Paranteză: Dacă nu pun la socoteală că mă strângeau pantofii exact pe rănile de la călcâi. Fapt pentru care am fost nevoită să şed. La o masă prea înaltă cu scaune prea scunde.

Paranteză: Şi dacă nu pun la socoteală fumul de ţigară, care, în loc să fie ventilat afară, îmi intra prin ochi, cu lacrimi şi cu iuţime cu tot, direct în plămâni.

Paranteză: Sau dacă ignor experienţa cu Cola. Care, fiind prea caldă, şi la cutie, necesita gheaţă. Care gheaţă mi s-a adus. Un iceberg înconjurat timid de un pahar. …La care mă uitam destul de des să văd dacă se topeşte pentru a-mi potoli setea, că-mi era ruşine să-l sug.

Clubul e la subsol. Un fel de hrubă cu gratii pe pereţi, compartimentat astfel încât să ai două opţiuni: ori dansezi în faţa meselor, primind în cap binecuvântarea picăturilor de la aparatul de aer condiţionat, care iată că există, ori dansezi în faţa coliviei unde prestează animatoarele.

Animatoarele din colivie sunt două.

Una este îmbrăcată într-un costum gen “Elvis-rege”, numai că din el au mai rămas: una fâşie care acoperă, sus, două ghinde strivite, plus încă una fâşie care acoperă, jos, o jumătate de noadă cu picioare cu tot.

Cealaltă este îmbrăcată într-o fustiţă de camuflaj, care, privită din faţă, camuflează pubisul şi celulita de la spate, şi care, privită prin colivie, adică de jos plus lateral, nu mai camuflează: aripioarele de la picioare, chiloţii negri şi lipsa de talent a dansatoarei.

Bonus: La pasarela de la etaj se află Animatorul. Cu capul tăiat de bolta care-mi stinghereşte privirile. E modern: blugi, aşa cum se poartă, transpiraţi în faţă şi roşi în dos, asortaţi la o cămaşă albă – combinaţie ingenioasă între o ie tradiţională şi cămaşă de gigolo. Cu ceva pe piept. Nu văd. Poate sunt mâinile… Dar atunci ce zboară prin aer?!?

Personajele astea trei mă fascinează. Cu lacrimi în ochi de la densitatea şi iuţimea fumului, mă descopăr studiind mişcarea. Nu seamănă cu nimic cunoscut.

El pare că e bătut repetat de ceva ce eu nu văd;

“Elvis – ghinda în alb” se ţine cu amândouă mâinile de balustradă, în timp ce, cu celelalte picioare, execută un şotron urgent, în ritm deplin sincronizat cu o altă muzică;

“Fusta de camuflaj” nu-mi ridică probleme. Când îi văd zbaterile, detectez că mediul ei este apa şi a nimerit accidental pe uscat, altminteri de ce atâta luptă?!

…Şi dă-i, râs! Oricum, nu mă vede nimeni…

Prietena din Moldova nu are timp să observe. A gustat până acum dintr-o cremă de whisky – servită în cupă de şampanie, iar acum savurează pe gânduri un cocteil de zodia ei, care – mă asigură – nu are alcool. Altceva îmi spune însă limba mea; ea detectează în băutură o pişcătură care îmi provoacă analogii cu numele zodiei respective.

Privesc cu jind cutia caldă de Cola şi mormanul de gheaţă din pahar. Nu pot să le combin.

E bine. De – abia unu noaptea…

Exact în momentul în care simt că mişcarea celorlalţi se transformă într-un veritabil rău de mare, mă salvează DJ-ul. Un adevărat talent! Mă recuperează de pe banca ruinelor, aruncând în eter un snop de melodii “de pe vremea mea”.

Domnule, e altceva decât acest bum-bum-bum! Melodie, ritm, şi text, şi subtext. Şi poezie. Şi poveste.

…Şi mă ridic. Evit abil picăturile ce vin de sus, arunc o privire severă chiloţilor negri şi mă postez în faţa coliviei.

Urmează un mic show dansant cu noi trei: eu – Matusalem, prietena made in Moldova şi aia mică, în blugii cu mustaţă.
Nu comentez prestaţia noastră (inegalabilă, carismatică şi de lecţii dătătoare).

Mi se urlă la ureche: “Dacă o ţinem tot aşa, luăm pâinea de la gura animatoarelor!”

Gâfâi drept răspuns: “Nici o şansă. Nu ne putem mişca atât de prost!”

Şi mă aşez. Nu epuizată şi demnă, ci forţată de cotul unei arătănii care simte nevoia să arate ce ştie.
Se mişcă absolut degajat – în sensul că evită cu grijă tot ce ţine de graţie şi dans.
Pentru a exemplifica: ea practică “implantarea” (când pe un picior, când pe altul, când pe cele înconjurătoare). Urmată de un fel de “şoldăneală”, adică lucrul cu şoldul, în scopul de a prinde ritmul. …Fără succes.

Aia mică, Mustaţa lui Hitler, se mişcă sugestiv, prietena din Moldova îmi face un semn discret, paralizându-mi cotul, să mă uit. “Nu crede ceea ce vezi”, îi spun, “Asta mică nu dansează. Face pase magnetice cu mâinile. Pentru turmă”.

…Şi dă-i, râs! Oricum nu mă aude nimeni…

Privesc feţele celor din jurul meu şi, pentru prima dată în viaţa, nu mă mai complexează faptul că eu sunt doar “interesantă”. Ba, mă animă o uşoară mândrie… Trecătoare.

Şi-mi zboară gândurile, în timp ce mă încearcă discret o tuse din ce în ce mai convulsivă:… aş înfiinţa Clubul “Des Dammes”, o incintă plină (numai) de femei, servite la mese de picoli îmbrăcaţi numai în fese. Să crape mâţele jucându-se cu motoceii!

… Dar mă trezesc la realitate. Singurul loc unde aş vrea să fiu acum este în pat, nani, în braţele iubitului meu.

Răul de mare (aglomeraţie) mă obligă să iau o hotărâre.

Mă ridic, eu, Matusalem; salut Moldova, mustaţa, DJ-ul şi hruba, şi plec!