Nicoleta are cancer. E colega mea.
Mignonă, frumoasă, creaţă ca o oiţă, empatică fără margini, mamă şi soţie.
A făcut operaţia şi acum trăieşte fiecare zi cu teamă. Îi citesc în ochi cum îi fug gândurile, şi o deturnez, făcând-o să râdă. E tânără şi va fi bine. Trebuie să fie bine!
…Insă de curând Nicoleta a aflat că şi soţul ei are cancer. Mă omoară ochii plini de lacrimi cu nod în gât şi mărturisesc sincer că în ziua aia am hulit, cu deznădejde, cu amar, în nimicnicia mea…
…De aia scriu acum aici.
Doamne, se apropie Sărbătorile, pun în jurnal şi rugăciunea asta: iartă-mă şi te rog eu, din tot sufletul, mai dă o şansă la viaţă celor care cred că se vor stinge, nu-i lăsa să moară, ia-le durerea şi boala şi îngroapă-le în nisipul deşertului, căci oamenii ăştia sunt din cei buni, cinstiţi, care nu fac rău…
