Jurnalul lui Manon.

Sunt culă și mișto. Nu genul de tanti, ci de mămică modernă. Scot pe gură ce am în suflet.
Fac complimente, fetițelor și băieților, la fel: Ești sexy! / Maamă, ce mâini ți-ai tras… / Ce faci, splendoare mică? / Arăți ca o primăvară! / Măă, tu ai căpătat privire de bărbat…

Nimeni nu mă interpretează greșit, am ochii suficient de mari și de expresivi – prin care îmi iese inima, nu sexul.

Îl știu pe tip, din şcoală. A terminat la noi, iar acum face un master de light design.
L-am remarcat, în mulțimea de studenți care sfârâie prin universitate, pentru că are ceva special: de fiecare dată când mă întâlnește, indiferent ce poartă, băscuță sau căciuliță, își descoperă capul și mă salută. Are zâmbetul ăla –de inimă bună și creștere curată (sărutări de mâini mamei sale).

După ce ieri mi-am îndoliat prietenii cu ochii mei de câine bătut, cu ficatul praștie și stomacul ghem, după ce aseară am plâns vreo oră în urechea unui drag ce-mi ține loc de mamă iar azi noapte mi-a licărit o luminiță în yahoo messenger, azi eram fresh.
…Deci, again, vie.

Intru în sala de spectacol, și îl văd pe tip, aranja luminile.

Mă așez pe scaun și mă uit cu luare aminte la brațele lui, așa că îi zic, simpatică: dragule, unde ai ținut tu ascunse mâinile astea?
El, bărbat, nah, zâmbește mândru.

– Cum te cheamă?
– Bogdan. (are un zâmbet de inimă, pe toată fața)
– Câți ani ai? (întreb în virtutea convalescenței – pentru că nu am justificare la această obrăznicie)
– 39.
– A…ești în target (mă uimesc eu singură). Te iau de bărbat. Mă vrei? (ete, ușuratica, unde era pitită…)
– DA! (eu fac un șoc mic și mă repliez instant).

Până a început festivitatea, am ținut-o tot așa, de am binedispus tot ce mi-a mișcat în preajmă: Ce faci Irina? Hai să ți-l arăt pe Bogdan. / Bogdan, am adus-o pe Irina să te vadă.

Mai băgam capul pe ușă, din când în când: Bogdan, ești? / Da, sunt. / Așa, că mă speriasem că ai plecat.
Bogdan, bună, tot io sunt. Ce zodie ești? / Leu / A-ha. Bine. Vin mai târziu, o aduc și pe Monica, să te vadă. (El râde din tot sufletul, e flatat, iar eu, ce să mai zic, sunt o scumpă, toți au gura la urechi și-mi dau o mînă de ajutor la curtarea lui Bogdan. …Care are, să reținem, 39 de ani.)

Bogdan este un tip super. Bine proporționat, cu un funduț ca un scăunel, a terminat coregrafie, yeii.
Bogdan este o persoană minunată.

Pe mine, însă, nu mă interesează Bogdan ca bărbat.

Și mă așezai aici, în jurnal, să meditez o țâră…Mă interesează că eu, în adânc, sunt prea serioasă.

Dacă mi-ar fi plăcut de plăcut Bogdan, mă întreb, cum m-aș fi manifestat?

…Fugind, evident, mâncând pământul.

Dragii mei dragi, sunt cam bolnavior, deci moale.

Maine începe Gala, aici la şcoală, şi am o senzaţie de parastas.

Fac o pauză, la Jurnal, şi vă las pe voi să răsfoiţi la el, mă uitam aseară, bă, ce bine scriam pe vremuri…

Dacă ies din boală mai repede, vin aci să dau raportul. 😉

Vă pup.

Révérence
E necesar să spun că mi-am tuns părul pe furiş, azi noapte, când vigilenţa manonului aţipise peste spaima de coafor.
M-am strecurat în baie şi m-am analizat îndelung, cu foarfeca în mână preventiv – pentru a nu uita de ce am venit acolo, la ceas de taină.
Din oglindă se uita ironic, la mine, fotbalistul Lăcătuş.
Deci, aha!  M-am enervat / am tuns / şi am respirat adânc.
După care am fugit în pat la nani, ca să nu mă influenţez în rău.

Azi dimineaţă, după duş, mi-am aranjat ceea ce rămăsese din păr.
Acum arăt ca un gălbenuş de ou. Rotund şi luminos.

Cambré
Mă doare ficatul crâncen, de câteva zile. M-au nenorocit pastilele contra urticariei. Dacă reîncep să iau silimarină, o să am pete şi pe faţă.
Îl sun pe tata, pentru conversaţia zilnică, la noi e vară, iubitule şi eu port bluze cu mânecă lungă, ma sufoc. Şi mă cam doare, rău, ficatul, nu pot dormi pe partea dreaptă deloc.
Tata se întristează puţin, păi, mă, tată, fă şi tu ceva…
Bine,  dragule. …O să mă culc pe partea stângă.

Battement
Îi promisesem Biancăi, ieri, că mă voi uita la Diaconescu, să mai râd puţin de el.
Deci selectez, în miez de noapte, canalul 40. În hala de emisie, prim plan cu un efeb prea slab pentru ochii prea speriaţi.
Burtiera ne atenţionează că acesta e orfan şi că îşi caută părinţii.
Diaconescu, însă, pe care îl aud dar, slavă domnului, nu îl văd, îi transmite tânărului mesaje de la fete care doresc acuplarea cu orfanul. …Se făcu şi tripluDeul… madamă…
Tânărul vorbeşte lelea-n porumbi, monosilabic, strecurând la fiecare cuvânt, domnul Dan, ca să nu uite, săracul, cui se adresează.
Eu, cu ochi sticloşi, îmi poziţionez degetul arătător pe butonul next, căci, iată, şi emisiunile lui D au ajuns să mă întristeze căci continuă să difuzeze înmormântări în direct.

Pointe
O făcui să râdă, azi, pe Irina. Şi Irina are un râs sănătos, colorat, din suflet, se dă puţin pe spate când o apucă hohoteala. E molipsitor.
Păi ni se luă curentul şi decedară computerele cu, evident, work-ul in progress.
Eh, mă priveşte Irina sugestiv, ştiam de azi dimineaţă că se lucrează în zonă, mi-a zis nenea de la magazin.
– Da, Irina, dar ştii cum se munceşte… Unul e la tabloul electric, şi restul fac mişto, pe trotuar.
“Care fir, măă?”
” Ăla roşu, Vasile.”
Vasile scoate firul verde, că ştie ce le poate pielea tovarăşilor.

…Şi tot UNATC-ul rămâne în beznă.

“Eee, fir-aţi voi ai dracului”, se enervează Vasile, şi bagă  firul verde, la loc…
…Se aude un ţîssst… şi atmosfera de lucru se îmbogăţeşte cu miros de crăciun pârlit.

Am multă treabă, se apropie Gala. Iar dacă nu am multă treabă, trebuie să îmi fac de lucru.
A venit momentul să revin în lumea reală.

Deoarece. De câteva nopţi nu mai dorm cu televizorul deschis, sunt 10 ani de când, cu frică de întuneric, am nevoie de lumină şi de sunet discret, noaptea. Fobia de întuneric a plecat.
Deoarece. Nu pot să spun de ce.

Răspund aici mesajelor voastre, azi avem Jurnal Messenger, ca să nu schiaun, ahh…
@Mara: Ştiu, e secret, dar în jurnalul meu, aici, pot să îţi mulţumesc. Să rămână. Citesc scrisoarea ta la infinit. Aveam nevoie să ştiu că tot eu sunt, şi în viaţa reală, aceea care scrie în jurnal. De la cineva care mă citeşte de mult şi care mă cunoaşte personal. ..Şi care certifică faptul că nu sunt diferenţe între esenţă şi aparenţă la Manon.
Aş vrea să pun scrisoarea aici, dar asta depinde doar de tine. Suflet minunat de frumos ce eşti!

@”Puiu”: Dragule, nu. Da, eşti special. Păstrăm legătura pe messenger, nu pun, hâtrule deştept, deşi m-ai rugat, mesajul tău haios sub formă de CV, în jurnal, pentru a decide prietenii tăi, cititorii, dacă merit o şansă. (Dar iată că au aflat de tine 😉 )
Mă flatezi, dar Manon nu e o poveste, ci o femeie reală, care este cinică, uneori, când sparge cu dalta bolovani, pentru a scoate lumina. Am încă, cioburi în ochi şi mă citesc, încă, alți ochi ironici care stau îngropați în propriul ego.
Tu eşti sclipitor, dar eu nu am pornit, încă, în căutarea perechii. …Încă.
Mai ştii? Poate că ieşim la cafea, într-o zi, nu mai folosesc cuvântul niciodată, cum bine sugerai. N-am cunoscut live niciun neurochirurg, iar căutarea pe google te arată VIP. …Suficient cât să mă ţină deoparte, deocamdată.

@ Alinuţa: Stau cu pagina ta de jurnal deschisă toată ziua, vrei să mă saluţi şi pe mine acolo, să mă mândresc la prieteni? Te salut, te îmbrăţişez şi îţi mulţumesc! Succes la bac, Alinuţa!

@ Mishu: Dacă eşti în target? …Mishu, acesta nu este un site de matrimoniale, iar targetul meu are alte considerente, mi-ai scris o poezie superbă, am râs cu lacrimi (nu, n-o public, am promis), o s-o păstrez, fericită şi onorată. Mă bucur că te-am inspirat să scrii din nou, ai talent, îmi aminteşti de Sorescu.
Îţi doresc să fii iubit aşa cum iubesc eu de obicei, şi când o vei întâlni pe fata specială, să te bucuri de ea din toată inima.

@ştiţi_voi_care: Luaţi din jurnal poveştile, nu pe mine, feriţi-mă de lovituri, căci reacţionez urât. Nu-mi luaţi lumina, dacă îndrăgiţi jurnalul…
Dacă rezonaţi cu un singur articol din cele câteva sute, este suficient, ca bază, pentru a mă respecta ca om.
Jurnalul este public, însă parcurgerea lui nu este obligatorie.

…Atât, azi.
Mai am puţin de gândit. Doar puţin.

**
update 25 mai © GEO:
1. Am vreo vina ca m-am nascut lesbiana… Nu, dimpotrivă, unele ar spune ca l-ai prins pe Dumnezeu de-un picior.

2. Diplomă mamă eroină. Ieri s-a acordat premiul „Pulițăr”, confunzi, mai caută.

**
update 24 mai © GEO:
1. Dedicație scrisă ochilor albastri. Mey, ce-s cu prejudecățile și discriminările astea? Ochi albaștri ca la broaște, na, îți place?

2. Privirea în publicitate. …Crede-mă, îți aspiră banii fără niciun cuvânt rostit.

Vă rog, puțină liniște acolo în spate, chicotim după eveniment, când o să dăm iama în bucatele de protocol…
Rog tehnicul să stingă lumina până bat eu la tobe.

(Heblu)

Tz,tz,tz… nea Vasilee, mă lăsași pe întuneric, în caz că nu știi, nu jucăm Întoarcerea Bampirului, ci acordăm niște premii, așa că aprinde dreq reflectoarele pe scenă și lasă doar publicul în beznă cum trebuie.

(Lumină)

Hopaa, bine așa! 🙂

Deci bună ziua, dragi prieteni!

V-am invitat în acest cadru solemn pentru a decerna Premiile anuale Pulițăr.
Acestea au ca motto, în 2010, o parafrază glumeață la acest compliment sensibil:
Nona, când intră cineva în viața ta, află ce dar trebuie să primească de la tine – ©Șaguna.

Boon…
Pe masa din fața mea sunt, după cum vedeți, trei trofee Pulițăr, care își așteaptă câștigătorii binemeritați.

Primul trofeu reprezintă varianta stilizată a celebrei sculpturi Pietà creată în Renaștere de Michelangelo Buonarroti.
…Deci iată acest scăunel din aur, gol, pe care sunt suflate cu praf de diamant două umbre îmbrățișate.

Al doilea trofeu reprezintă tot o stilizare, este vorba despre pictura celebră a aceluiași Michelangelo, din Capela Sixtină, cu tema Judecata de Apoi.
…Deci iată această placă de titan, pe care sunt pictate-n tempera puncte roșii cu aspect de mușcătură.

Al treilea trofeu, ne-stilizat, este o creație proprie după celebra stemă Ciocanul and Secera.
…Deci, iată, acest pumn muncitoresc, realizat din bronz, din care se ridică, precum coloana Infinitului, un singur și neînfricat deget mijlociu, spre cer.

Datorită concurenței strînse și lipsei de înscrieri, anul acesta vom premia doar doi fericiți, la Locul I și un singur nefericit, la Locul III.

Categorii:
1.  Scris care nu se vede dar există;
2. Scris care se vede dar nu există;
3. Scris care nu cugetă, deci se vede că nu există.

Dă drumu la bandă, Vasile.
(Spărgătorul de nuci, Ceaikovski)

Premiul pentru locul I se acordă, Ex aequo:
– La categoria Scris care nu se vede dar există, Domnului Platonic Lucilius, medic, pentru măiestria cu care știe să ștanțeze basoreliefuri cu fluturi- pe un cord deschis, folosind ca instrument doar sufletul, în condiții de sterilizare zero;
– La categoria Scris care se vede dar nu există, Doamnei Urticaria Perpetuua, boală, pentru efortul susținut de a modela, doar prin desen exterior, un corp uman care a devenit, datorită acestui proces de creație, apropiat de perfecțiune.

Premiul pentru locul III, se acordă:
La categoria Scris care nu cugetă, deci se vede că nu există, Domnului Titelux Tirrus-Camion, mușiță, pentru dubla performanță: de a umple foi de jurnal cu vid absolut, precum și pentru reușita de a antrena, în acest proces al inutilului, toate echipele de salvare, pompierii și serviciul criminalistic.

Îi felicităm pe câștigători, care primesc aplauzele noastre, și vă invit la masă, am rezervat sala doar pentru două zile.
Update: Dacă cititorii au și ei premii de acordat, vă rog, sunteți bineveniți!

Vă mulțumesc pentru prezență! 😉

Nea Vasile, lumină!

(Heblu)

Ahh, titele…Cum mi-ai stricat tu duminica, de dimineață…de m-ai făcut să mă îmbrac să vin la bloc, să-ți administrez un cap în gură de față cu bețivii alături de care consumi energizantul la doi litri…

…Ahh, titele…cum mi-ai trimis tu al doilea mesaj, cât să mă oprești înainte de a ieși pe ușă, taifun…dar am rămas cu vulcanul de amar erupt, deja, care și acum face ravagii în plex…

Deschisesem computerul să intru în jurnal, și m-a întâmpinat, agramată și penibilă, slova ta…

Mâncam și eu un biet pepene galben, iar gustul lui mi s-a oprit, albastru, în gât, citindu-te…

Ai văzut articolul cu aventura, și ai și sărit, biet vierme, cu scuipatul… De unde pînă ieri, constant, mă sufocai cu te iubescuri si fara tine nu pot sa trăiescuri… Ahh, titele…Îmi scrii cu litere negre, scrijelind cu tocul ruginit pe virtutea mea, adică pe ceea ce am eu mai sfânt, că… bănuiam că ești o aventurieră…

Eu.
Care am stat lîngă tine cînd nimeni nu te voia, îndrăgostită total.
Eu.
Care mi-am pus cruce la viața sexuală, la 38 de ani, intrând în relație cu tine, consolându-mă că sufletul este important, oarbă la tot ce însemna alt bărbat pe lumea asta.
Eu.
Care stăteam în picioare șase ore, pentru a pune masa obligatorie, de duminică, ție și neamului tău de paraziți, fără ca vreunul dintre voi să miște un deget, căci trebuiau urmărite meciurile pe bandă, cu alcoolul lângă unghiile negre.
Eu.
Care am primit vot de blam de la familie și de la prieteni pentru că te-am ales pe tine.
Eu.
Care te-am îmbrăcat, călcat, iubit, șlefuit.
Eu.
Care veneam într-un suflet acasă, de la școală, ca să îți fac de mâncare.
Eu.
Care și atunci când m-am mutat, te-am rugat să ne dăm o șansă, și să vii cu mine…

Titele, te-am părăsit de acum doi ani, și nu mă mai întorc, nu te iubesc!

Dar ahh, titele… crezi că al doilea mesaj de azi, pe care l-ai trimis după prima bubuială pe care mi-ai aplicat-o inconștient, direct în plex, are vreo valoare? Iartă-mă, nu citisem bine, te iubesc, nu pot trăi fără tine… Are, imbecilule, scuza după crimă, vreo valoare???

Titele… deși nu-ți aparțin, tu ești gelos…Că altcineva face dragoste cu mine în gând. Te înțeleg, numai tu ai dreptul ăsta, așa a fost și în relația noastră…

Dar, titele, scrisorica ta m-a fracturat din cu totul alt motiv…Scrii, acolo, la final, Have a nice life… Ai dat un copy/paste din Jurnal, tu, biet analfabet care nu leagă două vorbe în română, aruncându-mi un mesaj de despărțire pe care mi-l scrisese alt bărbat... Tu, un jeg, îți asumi ce scrie unul care frizează genialitatea…alăturarea aceasta, de porc cu mărgăritar, pe care  am trăit-o și eu, în relație cu tine, zilnic, m-a făcut să tremur de nervi, și să gândesc răăăău… te-ai lipit parazit și de cel pe care îl ador…nu e de bine, e de răăăuu…

Ahh, titele… dacă mi-ai vedea fața împietrită, dacă ai simți ce îți transmit eu, acum… ție, milogului căruia i-am purtat traista și mi se urcă, și acum, în cap… tu, nevertebrată care spune te iubesc cu pumnul plin de cuvinte șrapnel…cât să mai fiu politicoasă cu tine?
Cât timp să mai ascult lamentările tale de fătălău care suge nonă din jurnal și oftează înjurând-o?

Ahh, titele, uită-te în literele mele…

Suntem, aici, acum, numai noi doi. Am izolat toată lumea la ușă.

Ești tu și cu mine.

Am să-ți fac o dedicație muzicală, care îți va rămâne în sistem pentru tot restul morții tale vegetative.

Este melodia pe care o ascult numai atunci când sunt târâtă de cei din categoria titel, în căcat.

Titele, pune boxele la maxim și soarbe cuvintele alea direct în plex, unul câte unul, rar, până la final.

La rândul meu, îți voi sufla cuvintele melodiei, în eter, la maxim, toată ziua asta întunecată de duminică, până când mă voi elibera, ca mâine să fiu, iar, cu genunchii juliți, tremurând de supărare, în picioare.

Dă click, titele, pe cuvântul aici, scris cu roșu, adică… AICI!

Have a nice worm dick!

Nu am structură de aventurieră, dar am comis-o, azi noapte, big time,  îmi vine să intru în pământ de rușine…
Câteodată corpul te ia pe dinainte…mai ales după, fra-tee, aproape un an de singurătate… (shush, amețito, asta nu e justificare valabilă)

Nici nu-l cunosc bine pe omul ăsta…E, da, celebru, îi pun aici inițialele, CTP,  ca să fiu și sinceră, ca să păstrez și cvasi-secretul…
Ne-am întâlnit, întâmplător, în școală, de câteva ori, el, ce faci, puiule, eu, mă știți, cu îmbrățișatul și creatul de dependență… M-a pus dracu să-i așez o insignă în piept și să îi văd ochii ăia tulburi…E și mai bătrân decât mine…

Cum dracu de a ajuns în patul meu, fără curtea de rigoare de un an de zile, cum de am trecut eu peste faptul că sunt îndrăgostită de altcineva…e un mister pe care nu am cum să mi-l explic, eu, aia, femeia unui singur bărbat, eu, aia, care se dă analitică…
Bref: S-a întâmplat.
Nasol. Fără comunicare, cu senzații puternice dar și cu semne de întrebare și ochi pe pereți…

…Cu sentimentul că înșel, pe cine să înșeli, cretino????

În timp ce se comiteau evenimentele, mă  răscolea atât de mult tot amalgamul ăsta de senzații stranii, încât mi-a explodat inima în piept, bătându-mi clopot.

Evit strategic, de azi dimineață, toate oglinzile din casă…

…Bine, înțeleg, tensiuni, frustrări, subconștient, freud, jung, yang…dar de ce tocmai CTP-ul? Nu putea și el să fie Banderas?

…Și în somn mă oropsești, Doamne?!  🙁

**
update 22 mai:
fir de par pe fata imberbului. …O fi de la pisică…