Jurnalul lui Manon.

Ah. Miroase a an nou.
Și afară, primăvară get beget. Cu dințișori de frig tomnatec.

Să vă fie de bine. Cheful de azi noapte, și bucatele, și țuica, dac-o fi fost. Și dansul, și somnul de după.

Așa.

*

Eu manifest un simptom de dilemă, și-l inghesui aci, când toată lumea doarme, ca să-mi răspund, tot eu, mai încolo.

Deci azi noapte, pe la două, am agățat pe stradă un taxi, du-mă, dragule, acasă.

Romul de la volan, tânăr și cu privire de cartier, m-a evaluat scurt și m-a taxat major.
Trecem peste, era noaptea de Revelion și înțelegem că, la evenimente speciale, țâșnește din unii, ca artificul, gena mamă a eternei hămeseli.

Stăteam cuminte în mașină, iar șoferul vorbea tare, la telefon, cu alt tip, pentru urechile mele. Să se dea simpatic.
- Am luat o doamnă, acum, și banii sunt cam puțini.
- Puiu, intervin eu relaxată, ți-am dat, pentru patru kilometri, 37 de lei.
El se face că nu mă aude. Ascultă ce-i șoptește ăla în cască.
- Daa… Cam puțini… Ce? Ce să-i spun? …Nu-i spun asta, bă Sandule.
Și râde.
Râde și Sandu.
Și vorbesc, ei, codat, în continuare, căci Sandu e jmeker și îl ațâță pe ăsta, că știe că nu poate răspunde.
Țigănușul de șofer e simpatic, așa idiot și cocoș cum e el, nu mă enervează, sunt în mood bun.
Mă distrează. E nepericulos.
- Bubu, spune-i lui Sandu că eu citesc gândurile. Să nu mai vorbească urât, că dacă-l prind îi tai bilele.
Râde cu poftă.
- Auzi, Sandule, ce zice doamna… Doamnă, zice Sandu că n-aveți cum să citiți gânduri, nu știți ce a zis.
- Spune-i lui Sandu că știu ce a zis. “Să plătesc, restul, altfel”. Și ți-a zis și cum. Și tu ai vrut să îi răspunzi “nu e de alea, bă, și nici nu are 20 de ani, și nu mi se pare gagică mișto”, dar n-ai putut, că ai clienta chiar în ceafă.

Șoferul amuțește. Ăștia puțini la creier consideră că psihologia simplă e o minune.
Se întoarce spre mine, serios morgă.
- Da, dragule, mă numesc Mama Omida.
- Alo, Sandule? …Te-ai dat dracu.

Drumul se desfășoară lin și mut, de-acum.
Ajungem la destinație, și când cobor, din politețe, îmi iau la revedere și de la șofer, și de la Sandu, că doar am fost trei călători, nu doi.
- La revedere. Și spune-i și lui Sandu să-și mănânce ouăle.
Ultima frază mi-a țâșnit involuntar. …Numai că, în loc de cuvântul ouă, am pronunțat (mama lui de act ratat!) coaie.
(Urât. Nu pot da vina pe băutură, că am băut numai cola.)

Deci, clar, călătoria cu taxiul e un semn.

Și dilema mea e asta:
Care-i semnul?
Că ȘI în 2012 îi voi emascula pe imbecili?
Sau
Că mi s-a evaporat definitiv diplomația?

Urăsc blegii.
În plus, mă și enervează când o comit și se aruncă, vioi, în justificări, de parcă ar mai putea repara ceva.

Azi am scăpat din mână farfuria cea frumoasă, și s-a făcut țăndări.
(Eram obosită.)

Na. Uite. ↑

Scurt.
Eram în 104, lipiți ca sardinele de conservă.
Oameni puțini, dar șubele sunt groase.
Bref.
Văd, pe geam, un cuplu.
El, slab cui, cu nasul degerat și freza înspre cer, îmbrăcat în pantaloni de ăia ițar. Avea mersul țanțoș că o târa pe gagică de mână pe principiul ete ce am luat din târg, gratis. Deci l-am botezat falusică.
Iar gagica…
Punctez doar ceea ce m-a orbit: peste buzele îngroșate de seringă, un ruj de culoarea  scare-yourself-in-the-mirror-pink.

Buticul e mic, încap în el trei clienţi în dungă.
Aştept afară.

O tipă vrea să intre.
- Şi eu aştept, iubita, îi spun.
- OK.
Şi se aşază lângă mine.

Ne strângem, cu toţii, patru.

Mai vine un tip.
De înălţime incertă, cu chelie grizonată, patruzeci de ani, ochi de peşte congelat.
Trece prin noi ca prin brânză.
- Scuzaţi, zic, şi noi aşteptăm.
Mă priveşte de sus.
Urcase o treaptă, de aia mă privea de sus.
- Văd că aşteptaţi. Dar eu vreau doar să schimb nişte bani.
- E acelaşi lucru.
- N-am timp, mă latră el scurt şi intră în magazin.
- Asta-i lipsă de bun simţ, domnule.

Iese triumfător, cu banii în mână.
- Definiţi “lipsă de bun simţ”, doamnă. Şi apasă pe cuvântul “doamnă”, ca să sune a “tâmpito”.
- S-o definesc? “Persoana dumneavoastră”, domnule.

N-a fost nevoie să apăs pe nimic.

Un link, pe un perete de facebook: Porcul asasin.

Povestea-i despre un nene care, beut, în încercarea de a asasina creștinește un porc – a nimerit cu cuțitul în propria beregată.
Și a sucombat.

Ei.

Dumnezeu să-l odihnească, atâtea i-or fi fost zilele.
Măcar era amorțit dinainte (conform legii).

*
Sper că porcul e bine.

Categoria failure.
Când bărbatul o coteşte pe serpentine.
Ăla-i drumul drept.

*

El e rac, eu sunt taur.

- Deci nu mă mai chema să văd un film cu tine, n-am mood de filme care mă coboară în mine.
- Păi ţi se schimbă, mood-ul, Nona. Pe mine mă ridică.
- Puiu. Tu ai alt ADN, altă personalitate, alt sex. Fiecare om funcţionează în felul lui.
- Hai, măh, la mine, să vedem un film… Ne uităm la film şi te ţin în braţe.
- Mă ţii în braaaţee? DE CEE?
- E mai comod aşa.
- “Comod”. N-ai o pernă la îndemână? Nu vreau să mă ţii în braţe. Nu vreau să mă lipesc.
- Păi trebuie să îţi asumi.
- Deci, puiule, tu vii cu propunerile, văd, nu eu. TU trebuie să îţi asumi, nu arunca pisica.
- O să te ţin în braţe în aşa fel încât să nu te-ndrăgostesc.
- Bubu. Să-ţi explic. Noi suntem două universuri paralele. Pentru mine, să mă uit la un film cu un bărbat care mă ţine în braţe înseamnă feeling, pentru tine înseamnă whatever.
- N-o să ai niciun feeling, o să vezi.
- Dar poate că o să ai tu. Sunt ca focul, te ard.
- Sunt apă, te sting.
- Sunt pământ, te înghit.
- Wow. Unu – zero.
- Deci nu vin. Este ŞI mai comod aşa.

OK.
Deci am părăsit incinta, acum o jumătate de oră, ca să-mi fac o rezervă, în plămâni, de aer tare și curat.
…Și ca să merg la magazin să-mi iau țigări (provizia de monoxid de carbon pentru a înlocui rezerva aia de oxigen).

Târam toamna după mine, în sistem, ca pe un zmeu pe care nu-l prinde curentul termic.
Iar tălpile mele se bucurau de pași de parcă aș fi primul om care pune piciorul pe Venus.

Ajung la magazin.
Intru.
O remarc pe vânzătoarea aia tânără și dragă mie, e printre rafturi. (Am scris depre ea articolul cu sfârlezele).
Lângă ea, e o femeie tunsă scurt, blonzită, cu vârstă nedefinită de tanti, scundacă rău și dolofană la modul ăla, trist, gen fără formă. Mna, să-i zicem cu forma aia de cutie de carne presată Tulip -ca să prezint imaginea completă.
Femeile de acest gen au vocea pițigăiată și vorbesc afectat.
Dacă le auzi pe lumină stinsă, zici că sunt șurubel de slabe.
O fi o chestie de compensare, nu știu.
Ba știu.

E.
Iată dialog, între ele.
Cutia: - A, le-ai pus aici? Foarte bine ai făcut.
Sfârleaza: - Da. Le-am pus. Dar când v-am zis, mi-ați spus că sunt o dobitoacă.

OK.
Deci eu încremenesc.
Îmi zboară toamna, din sistem.
Iar tălpile-mi devin grele, ca șenila de tanc.

Cutia se întoarce spre singurul client din magazin, care sunt eu cu tot cu ochii mei cei mari, sugestivi și strivitori.
Se rotește înapoi, bâlbâit, spre aia mică și pisicește libidinos.
C: – Eeiii… Măăăi…. Așa ți-am zis?
S: – Da. Că sunt o dobitoacă. “Ești o dobitoacă, de ce le-ai pus acolo?”
C: - Păi poate că… Nu știu… Dar…

N-aud cuvântul SCUZE.

Las pâinea pe raft și merg direct între cele două. Mă uit la cea tânără.
La zece centimetri distanță, cu fața în spatele meu cel lung, e tanti cea pătrată și pitică.

Îi cuprind, fetei, obrajii între palmele mele, și spun, calm și răspicat, cu vocea din colecția toamnă-iarnă, ca să audă și cutia de pateu care-mi respiră (era să zic în ceafă) în rinichi:
- “DOBITOACĂ”? Așa ți-a zis? Urât! Este FOARTE urât!
În spatele meu, două pupile temătoare sfredelesc iscoditor – iar posesoarea lor, doamna pătrățel, tace mâlc, adânc și chinuit. Nu știe cine sunt, oi fi cineva, că prea am atitudine de strivit gândaci bipezi.

Întorc capul, brusc, spre ea, și ea bagă ochii într-un raft cu pufuleți.

Mă întorc la aia mică. Ochii fetiței tind să se umple de lacrimi, eu știu ce provoc când iau apărarea cuiva, însă acum nu are voie să plângă, scopul nu e victimizarea, ci ghilotina pentru matracucă.
Așa că:
- Eu nu cred că ești do-bi-toa-că. Ești mi-nu-na-tă. Și frumoasă. Și tânără. …Și tocmai m-ai făcut să uit ce dracu voiam să cumpăr; Ce voiam să cumpăr, sfârlează? Ai?
A mică zâmbește.
- Nu știu ce voiați…
Mă întorc. O mătur cu laserul pe cealaltă și adaug, cu tâlc:
- Mă mai gândesc…

Nu știu când tanti s-a fofilat din magazin, pe ușa din spate.
- Cine-i dulapul fără maniere?
- E șefa mea.
- Te-a jignit și nu și-a cerut scuze.
- Da… Așa sunt șefele…
- Și eu sunt șefă. …Îmi cer eu scuze, în numele “categoriei”, și te rog să îmi zâmbești, sfârlează.
- Sărumâna.

*

Nimic.
Nicio morală gen Cei din jur au nevoie de spiritul nostru civic.

Doar o confirmare:
I’M BACK!

Putorile din ţara asta sunt stat în stat.

Îţi vine să te duci dracului.
…În altă ţară.

Trebuie să ai nervii tari, ca să treci peste.
Mirosul lor.
Atitudinea lor.

Uneori n-am nervi deloc.

Azi am avut. …Mulţi şi de ăia, grei, care împart perdafuri.

Putorilor din ţara asta, miloage, le purtăm noi traista.

Chiar aşa.

Putori din toată ţara,
Avansaţi înapoi, că la prima urcaţi jos!

Mărturisire: când am bioritmul la pământ, sufăr de ce scrisei în titlu.

Așa că.

Îl prefer pe ăla care consumă frecvent, cinstit și sănătos, sulfuroasa ceapă sau cățelul de usturoi plin de arsenic.
Știu, din secunda unu, că locul meu e la trei metri distanță de duhnitor.

Mi-e frică, însă, de unii inodori, care, prin manifestarea de murătură îți lasă sentimentul că tocmai au decimat o turmă de gogonele și că li s-a deschis apetitul de război cu nevinovata-ți persoană.
…Pericolul, iată, pe care nu-l simți din prima, te cotropește pe parcurs.

*
Cică ești ceea ce mănânci .

Cu dischinezie perceptivă sau fără, întâlnim zilnic insipizi/incolori cărora nu le cunoaștem meniul.
…Însă e doar o chestiune de timp până când realizăm că știm ce mănâncă ei, de fapt.

Cică:
“Ahh… Există o singură persoană, în toată lumea asta mare, care merită adorația mea, pe care o iubesc, o idolatrizez: EU. Dar nu vreau să mai vorbesc, acum, la adresa mea. TU? Spune și tu ceva. …Tot despre mine.”

*

Șansele de a întâlni un om care să înșiruie frazele de mai sus – sunt infime.
Dar ai văzut ce rapid îi detectezi pe ăia care le gândesc și funcționează așa?

*

Aș răspunde:
“…Hmm… Mă rogi să spun ceva despre tine… Well…
When you were born, I bet the doctor slapped your mother.“